În situațiile de criză, atunci cînd un dezastru lovește un stat sau o mare parte a omenirii, bogații se îmbogățesc și mai mult și se înmulțesc cu alții care apar din cotloanele sistemelor penetrabile ale statelor, pe cînd săracii ajung să fie tot mai săraci și tot mai mulți. Cantitatea de sărăcie pe cap de locuitor se regăsește în subnutriția copiilor, a bătrînilor, în creșterea numărului persoanelor cu dizabilități, în raportul dintre urban și rural, în analfabetismul funcțional, în ignoranța și prostia care aduc la putere partide politice retrograde, la rîndul lor ignorante, dar cu program și bilete de trimitere în laboratoarele corupției. În România de azi, aproape un sfert din populație trăiește sub pragul sărăciei, iar mortalitatea în rândul copiilor ne situează pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalității de două ori mai mare decât media Uniunii. Dacă ne raportăm la faptul că în lume trăiesc aproape un miliard de persoane sub pragul sărăciei, adică unul la șase locuitori ai planetei, realizăm că România stă, procentual, mai prost în ceea ce privește sărăcia  pe cap de locuitor.

Statisticile și studiile sociologice arată că anul trecut a livrat românilor 32.000 de milionari în dolari, dublu față de 2018. Cîți dintre ei s-au îmbogățit eludînd normele penale, care și acestea lasă portițe de scăpare ale legiuitorului pentru clientela politică, e greu de cuantificat. Dacă sărăcia lucie e transparentă precum apa chioară, putînd fi citită ca un abecedar și în piața publică, bogăția scapă de regulă vederii, arătînd doar vilele de neamuri proaste, mașinile de lux și metresele din pepiniera arivismului „sexului frumos.“ O mare parte a averilor sînt contabilizate în condicile mătușilor donatoare de sute de mii ori milioane de euro (cazul Adrian Năstase), care, după ce au scăpat în felul acesta de banii ținuți sub saltea care le complicau existența, și-au luat rămas bun de la viață.  

Tragedia pe care o trăim de la începutul anului pînă acum se traduce în bilanțul la nivel mondial de peste 1,5 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus și peste 87.000 de morți. În România sînt cele mai multe cadre medicale din Europa de Est infectate. Nu e greu de deslușit una dintre cauze, și anume sistemul medical care suferă de treizeci de ani de subfinanțare și de lipsa de implicare a puterii politice  (cu sumele bugetare alocate Catedralei Mântuirii Neamului ar fi putut fi construite trei spitale ultramoderne), de supremația șpăgii, de intrarea politicului cu bocancii în sălile de operație, de orgoliile și intrigile veteranilor stetoscopului și bisturiului.

Medici precum Constantin Arseni, Alexandru Pesamosca sau Dan Setlacec au lăsat moștenire arta și rigorile meseriei celor care au avut șansa să lucreze cu ei. Toți au murit fără să lase averi. Spre deosebire de ei, mulți medici cap de afiș de azi se dovedesc a fi sclavii banilor murdari, unii dintre aceștia dînd cu subsemnatul la DNA și vînzîndu-și meseria politicului – cazul fostului primar general al Bucureștiului Sorin Oprescu este emblematic. 

În situațiile de criză majoră e vremea interlopilor, printre care se numără romii care și-au ridicat acele castele oribile cu turnulețe de tablă și zeci de camere, cum sînt cele de la Strehaia, Sibiu, Timișoara, Craiova și în general cam de peste tot unde sînt densități mai mari ale urmașilor robiei de secole. Și nu din fier vechi sau din salbele cu cocoșei pe care le-au recuperat de la stat sub domnia lui Iliescu au apărut aceste mutilări ale noțiunii de locuință, ci în parteneriat cu politicieni corupți pînă-n măduva oaselor. În plus, e vorba aici și de exploatarea romului de către rom: florărese, buticari, SRL-iști, chiar ONG-iști aparținători etniei care plătesc taxă de protecție pentru a fi lăsați în pace de poliție, pe sistemul mafiei. 

E vremea femeilor ușoare care se consacră a fi însoțitoare intime ale bogătașilor mai cu avînt decît în perioadele calme, normale. 

E vremea preoților, cînd nu rugăciunile enoriașilor sînt mai fierbinți, mai apropiate sufletului, ci se înmulțesc habotnicii, se spovedesc și împărtășesc pentru prima dată în viața lor mirenii care n-au călcat niciodată într-o biserică. Preoții sînt chemați acasă la beneficiari pentru a însănătoși, citind din cărțile sfinte, vacile sterpe înainte de vreme, caii care nu mai trag la căruță și se zbat nărăvași în hățuri, găinile care nu mai fac ouă, pentru a dezlega de farmece, pentru a-i face pe bărbații alcoolici să arunce cît colo sticla cu țuică nelipsită pînă atunci; pentru a aduce pețitorii la fetele mari (sau nu) rămase nemăritate, pentru deșteptarea copiilor care nu „intră“ la facultate, pentru femeile sterpe sau pentru bărbații care și-au pierdut vlaga înainte de termen, pentru a face să cadă păcatul asupra vecinului care și-a mutat gardul cu un metru peste hotarul din moși strămoși – în general, pentru toate cele habotnice de pînă acum, dar supradimensionate sau înviate în vreme de criză. Mulți dintre săraci abandonează lupta cu sărăcia și îi transferă lui Dumnezeu sarcina de a atinge cu aripa puterii cerești toate grijile pentru ziua de mîine și să perfuzeze o realitate turmentată pe care ei o refuză, dar căreia nici nu încearcă să-i dea de cap. 

În acest timp, corupții de meserie, funcționarii promovați prin nepotism, ciocoii vechi și noi cresc precum buruienile din patul germinativ al haosului economic și social, al sfidării legilor care par a se fi retras în catastife inofensive. 

Adaug aici lucrătorii din serviciile de informații, care creează o piață de desfacere abundentă pentru borfași, de la cei mai mici pînă la gulerele albe care învîrt milioane de euro din fotolii. Avansez următoarele întrebări: Cînd au obținut și procesat SRI, SIE și celelalte servicii secrete informații despre primele infectări cu Covid-19 în China și ce-au făcut cu aceste informații? De cînd știu autoritățile române, de la președintele Iohannis la primul ministru, ministrul de Interne și alți șefi de instituții care au primit desigur rapoarte cuprinzînd informații preliminare prăpădului care s-a întins în Europa de pericolul iminent și ce măsuri au dispus pentru a nu fi complet nepregătiți în fața invaziei coronavirusului? Nu am văzut să circule în presă aceste întrebări la îndemîna oricărui profesionist din mass-media, care să și ceară imperativ răspunsuri. Sigur că aceste întrebări sînt valabile pentru toate statele infectate ale lumii.

Unul din efectele dezastrelor tocmai acesta este: Realitatea e trăită cumva la a doua mînă, nu mai sîntem stăpîni pe ea, nu se mai transmite curat de la om la om.

După ce vom fi scăpat de virusul care seceră zeci de mii de vieți, va trebui să facem față virusului care deja decimează economiile statelor, de la cele slab dezvoltate pînă la marile puteri ale lumii. Este bine ca de pe acum să ne pregătim a face față unor ani în care vom supraviețui pe nisipuri mișcătoare.