Cine se pregătește să devină campion mondial, trebuie să fi făcut multe lucuri, dacă nu toate, cât de bine se putea. În cazul Croației însă, se pare că este valabil contrariul. Nicio altă federație de fotbal nu se află într-o relație atât de problematică cu cluburile, cu fanii și cu sine însăși precum cea croată. Cu atât mai incredibilă este deci performanța naționalei croate în Rusia.  

Pentru a înțelege fotbalul croat, trebuie să vorbim neapărat despre Dinamo Zagreb. Clubul din capitala Croației pare să producă talente fotbalistice pe bandă rulantă. "Centrul internațional pentru studii sportive" din Elveția informează că Dinamo Zagreb este al patrulea mare "producător" de jucători de primă ligă din Europa. Este vorba aici de jucători din cele mai puternice campionate europene! Un fel de Mecca pentru vânătorii de talente și o adevărată mașină de bani.

Pe piața transferurilor, deja campioni mondiali

Dinamo Zagreb este un candidat regulat la calificarea în grupele Champions League. Performanțele sunt însă reduse: echipa ajunge de regulă maxim în faza grupelor, unde termină de obicei pe ultimul loc. Motivul pare destul de clar: rar se întâmplă ca Dinamo să-și păstreze jucătorii și echipa închegată pentru mai mult de jumătate de sezon. Dinamo Zagreb este un fel de bursă a fotbalului european. Vin jucători, pleacă jucători.

Lucrurile funcționau deja în acest fel din timpul "generației de aur" a lui Boban, Suker și Boksic, la sfârșitul anilor '90. Această generație a adus Croația pe locul trei la Campionatul Mondial din Franța din 1998, generând emoții fără precedent în mica țară balcanică. Sistemul funcționa încă de pe atunci: jucători tineri din provincie erau preluați de timpuriu de Dinamo, erau antrenați și îmbunătățiți, prețurile lor de transfer erau ridicate iar ei erau de regulă trimiși în Bundesliga, unde dezvoltarea lor continua în condiții și mai bune. De acolo, urmau marile adrese din fotbal: Anglia, Spania, Italia. Și se genera astfel o afacere de sute de milioane de euro în doar câțiva ani.            

Mamic și cultura înșelăciunii în fotbalul croat

Nașul acestui sistem este Zdravko Mamic și al său clan familial. Fostul președinte al lui Dinamo Zagreb a fugit cu puțin înaintea CM 2018 în Bosnia-Herțegovina. Un tribunal croat l-a condamnat pentru îmbogățire frauduloasă, evaziune fiscală și alte infracțiuni. Mamic, care anterior era vânzător de perne din stiropor pentru locurile de pe stadionul lui Dinamo Zagreb, ar fi încasat pe sub mână 20% și mai mult din salariile protejaților săi transferați în străinătate. Și asta nu doar o dată, ci în fiecare an, pe toată durata carierei fotbaliștilor. Modric, Mandzukic, Lovren sau fostul jucător profesionist Ivica Olic se numără printre cei vizați. Luka Modric a fost audiat pe această temă de către procurorii croați și ar fi făcut afirmații contradictorii în fața instanței. Mai întâi ar fi recunoscut plata unei sume pentru Mamic, după care și-ar fi retras declarația. De atunci, căpitanul naționalei croate este suspectat de mărturie mincinoasă.

Iar acestea nu sunt singurele probleme din fotbalul croat. De neuitat este episodul de la Campionatul European, din urmă cu doi ani, când președintele federației croate îi trimitea antrenorului în timpul jocului din tribună indicații privind tactica și schimbările care trebuie făcute.

Încrengăturile infracționale de la federație i-au atins și pe fani: aceștia s-au bătut între ei în timpul meciului cu Cehia de la europenele din 2016. Și nici în campionatul croat nu este liniște de ani de zile. Cluburile din Split, Rijeka sau Osijek se consideră dezavantajate și fără șanse în lupta cu "modelul Dinamo". Mânăriile care se fac pentru Dinamo au depășit stadiul de zvonuri iar cluburile concurente sunt convinse că se trag sforile pentru această echipă. Până și faimoșii ultrași ai lui Dinamo, cunoscuți drept "Bad Blue Boys", își boicotează propria echipă, în semn de protest față de acțiunile criminale ale conducerii clubului. O parte din tribuna rotundă a stadionului Maksimir este adesea neocupată la meciurile de acasă.

Națiunea se afirmă prin succese sportive

Cu toate acestea, națiunea croată face deseori front comun pentru naționala sa. Franjo Tudjman, primul președinte al Croației independente, a recunoscut de timpuriu șansa să sporească vizibilitatea internațională a micului stat croat cu ajutorul succeselor sportive. Iar pe marca de fotbal made in Croatia el a pus mare valoare.

Complexul clandestin de a fi doar o mică națiune a creat o simbioză alături de dorința de autoafirmare a noului stat croat: s-a format astfel un incendiar factor emoțional de mobilizare națională.

Dar fotbalul croat are fațete mai adânci. Aici sunt în joc sume mari de bani. Rar se dă o luptă intensă pentru titlul de campion al Croației. Celelalte formații, din totalul de 12 care alcătuiesc prima ligă croată ("Hrvatska Nogometna Liga"), trec cu greu de Dinamo Zagreb pentru a deveni campioane naționale. Asta și pentru că fiecare talent fotbalistic din provincie este acaparat rapid de clubul din capitală. La aceasta se adaugă un lobby continuu pentru Dinamo, fenomen care ajunsese un fel de rațiune de stat sub președintele Tudjman și care afectează negativ și în ziua de azi campionatul de fotbal al Croației. Clubul NK Rijeka aproape a devenit campion în 1999, dar a fost literalmente furat de arbitrii în ultima etapă. 

Dintr-o trupă de legionari s-a creat o echipă

În acest context, performanța Croației de a juca finala la Mondialul din Rusia este cu atât mai incredibilă. Zlatko Dalic, antrenorul aproape necunoscut cu zâmbetul lui timid, a transformat o trupă de mercenari milionari într-o adevărată echipă. Limbajul trupului acestor jucători arată clar: ne dorim mai mult. Dalic i-a îndepărtat rapid din echipă pe jucătorii care nu păreau dispuși să se dedice total colectivului și obiectivului de succes la CM. Croația mai are doar un pas până la victoria finală. Dacă surpriza va fi completă, Croația va deveni, după Uruguay în anii '30, prima țară mică campioană mondială la fotbal. Și asta în pofida haosului din propria curte.