Pe 2 februarie la Comrat au avut loc un marș aniversar pentru a marca zece ani de la organizarea referendumurilor ilegale privind dreptul găgăuzilor de a-și declara independența în cazul în care Republica Moldova și-ar pierde suveranitatea – se prezuma unirea cu România. A doua chestiune: găgăuzilor li se cerea să aleagă între Uniunea Europeană și Uniunea vamală eurasiatică a lui Putin. Marcați de o lungă tradiție a obstrucționării aspirațiilor naționale ale majorității concetățenilor lor, vorbitori de limbă română, rezultatele acestor „consultări populare” au fost favorabile Rusiei.

La manifestația aniversară de la Comrat au participat bașcana Guțul, aburcată în fotoliu cu banii și propaganda penalului Ilan Șor, de asemenea Marina Tauber, vizată în mai mute dosare penale, și alte figuri asociate cu „grupul criminal organizat”, cum a fost calificat fostul partid al fugarului Șor. Cel mai scandalos a fost faptul că, printr-un ordin al șefei Direcției Învățământ a Autonomiei Găgăuze, la mitingul din 2 februarie au fost obligați să participe sute de profesori și elevi din regiune, procesul de studii a fost întrerupt, în pofida avertismentelor Ministerului Educației.

Cum a fost acum zece ani

Printre autorii referendumurilor din 2 februarie 2014 au fost bașcanul Mihail Formuzal – membrul din oficiu al guvernului –, deputații din Adunarea Populară de la Comrat și politicieni pro-ruși de la Chișinău. Opoziția comunistă reprezentată solid în parlament a delegat-o pe Irina Vlas (viitorul bașcan) să voteze demonstrativ la referendum pentru separarea regiunii găgăuze de Republica Moldova. A făcut agitație pentru „independența” găgăuzilor și Partidul Socialiștilor al lui Dodon, care declarase că iniția referendumuri secesioniste și în alte raioane ale Republicii Moldova – nu a reușit să le organizeze, dar azi este cercetat într-un dosar penal de „trădare de țară” pentru fapte ulterioare, din epoca Plahotniuc.

„Cureaua de transmisie” a Moscovei lucra ca unsă din centru spre periferiile fostului imperiu: propaganda Kremlinului vorbea despre o posibilă și necesară dezmembrare teritorială a Ucrainei, după ce mișcarea EuroMaidan îl pusese pe fugă pe pro-rusul Ianukovici, care dăduse ordin lunetiștilor de la „Berkut” să tragă în protestatarii pro-Vest. Putin a trecut repede de la vorbe la fapte: o lună mai târziu declanșa operațiunea de anexare a Crimeii de către așa-zișii omuleți verzi fără însemne de apartenență pe uniformă – un act de esență teroristă.

Autoritățile centrale de la Chișinău au încercat să-i determine pe liderii găgăuzi să renunțe la plebiscitele ilegale. Reprezentanții guvernului moldovean în frunte cu premierul Iurie Leancă s-au deplasat la Comrat să discute. Moldova semnase în decembrie 2023 Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană iar în primăvara anului 2014 venea și anularea vizelor de călătorie în spațiul comunitar. În toamna aceluiași an urmau alegerile parlamentare, în cadrul cărora găgăuzii aveau posibilitatea să-și exprime opinia într-un cadru legal, dar niciun argument nu a funcționat. Pentru Autonomia Găgăuză agenda era scrisă la Moscova.

Tribunalul din Comrat a declarat ilegale referendumurile și Procuratura Generală a deschis dosare penale, rămase fără finalitate.

„Democrație” împotriva democrației

Moscova a uzat perfid o teză care altă dată însuflețise fostele republici sovietice să-și declare independența pe ruinele URSS. Și anume: decreta „dreptul la autodeterminare” al minorităților naționale din cadrul acestor noi state care, vezi Doamne, nu mai suportau „dictatul” Kievului sau al Chișinăului și aspirau la reluarea legăturilor cu vechea metropolă.

Bumerangul „autodeterminării” se întorcea, așadar, împotriva acestor popoare scăpate de urgia rusească. Găgăuzii, creștini de origine turcică, așezați în sudul Basarabiei după anexarea acestei provincii de Rusia țaristă la 1812, au fost mereu folosiți de Moscova pe post de diversioniști împotriva populației românești majoritare. A fost un abuz în primul rând la adresa poporului găgăuz, manipulat de puterea imperială și de liderii săi venali.

Rusia a invocat referendumul ca „bază legală” pentru anexări acolo unde avea graniță comună cu respectivele teritorii sau interesul de a se instala cât mai grabnic – cazul Crimeii. Mai întâi și-a adus trupe, ca să-și asigure rezultatul dorit, apoi a organizat referendumul de capturare.

„Discriminarea minorităților din spațiul post-sovietic” a fost o plasă în care au căzut unii observatori din Vest, prea dispuși să-și plece urechea la cântecele de sirenă ale Moscovei care, la orice încercare a fostelor republici sovietice de a-și lărgi sfera de întrebuințare a limbii și de recuperare a culturii naționale, le acuză de asuprire a minorităților rusofone. La fel și azi: dacă încerci să-ți protejezi spațiul informațional de ingerințe rusești, Moscova reclamă limitarea libertății de exprimare. Cine-ar vorbi de „cenzură”? Tupeu fără margini.

Aceeași „caterincă” a discriminării imaginare o execută și o serie de nostalgici și promotori ai moldovenismului, inclusiv în literatură, oameni care acuză „românizarea forțată” a moldovenilor după 1991, inclusiv impunerea alfabetului latin, deși formația lor intelectuală și libertatea de a contesta și-o datorează chiar acestei „terori naționaliste”. Dar se pare că despre rusificare și stalinism nu mai e profitabil să vorbești.

Acești intelectuali „nonconformiști” îi deplâng pe ruși nu pentru că suferă sub dictatura lui Putin, ci pentru „nedreptățile” sau suspiciunile pe care le suportă în Occident și în unele republici ex-sovietice din cauza agresiunii sălbatice a Rusiei în Ucraina.

Ce e de făcut?

„Urmează consecințe”, a spus ministrul Educației Dan Perciun, citat de presă, cu referire la scoaterea abuzivă a elevilor din sălile de clasă pentru a participa la mitingul de aniversare a separatismului găgăuz. Probabil avea în vedere niște demiteri și cercetări penale, altminteri nu văd cum ar putea fi legea respectată.

Fisurile, neclaritățile juridice, ezitarea autorităților de a restaura normele statului de drept oferă Rusiei și rețelelor de crimă organizată pe care le sponsorizează șansa să macine coeziunea Republicii Moldova. Nu e ușor să schimbi stările de spirit de la Comrat. Minoritatea găgăuză a rămas neintegrată în societatea moldoveană și își vede, în chip tragic și eronat, aspirațiile împlinindu-se alături de Rusia. Interesele de putere ale politicienilor din această zonă au urmărit adâncirea rupturii dintre găgăuzi și moldoveni, nu apropierea lor. Să agiți sperietoarea „românismului” și a „Occidentului imperialist” e mult mai convenabil pentru a culege voturi, decât să construiești punți de comunicare și colaborare.

În fața marilor oportunități de integrare europeană, apărute în contextul dramatic al războiului din Ucraina, cele două separatisme, transnistrean și găgăuz, întreținute de Rusia, apar ca două obstacole majore, care vor necesita multă clarviziune și voință politică pentru a fi depășite.