Violența este un fenomen care străbate multe țări ale lumii. Însă în Serbia, ea este tolerată și chiar încurajată de la vârful statului. De fapt, clasa politică însăși o utilizează ca mijloc de conservare a puterii.

În Serbia și în alte state din sud-estul Europei, formarea unor moduri democratice de guvernare, fie că vorbim despre parlamentarism, separarea puterilor, libertatea de opinie și a presei, ori dreptul la protest, este de la bun început împiedicată de violență. 

Violența, mijloc firesc de rezolvare a conflictelor

Izbitoare, nu doar în Serbia, ci în tot spațiul Balcanilor de Vest, sunt izbucnirile repetate de furie ucigașă. Un exemplu este cea din mai 2023, când în școala primară Ribnikar din Belgrad, un elev de 13 ani a împușcat nouă copii și un agent de pază cu două pistoale care aparțineau tatălui său.

O zi mai târziu, un tânăr de 21 de ani a împușcat, în apropiere de Mladenovac, nouă copii și a rănit alți 13. Doisprezece oameni au fost împușcați de un bărbat de 41 de ani la începutul lui ianuarie 2025 în orașul montenegrin Cetinje.

Violența în spațiul privat

Nu sunt puține nici atacurile fizice ale bărbaților împotriva soțiilor sau partenerelor lor. În Serbia, conform declarațiilor comisarei pentru egalitate, Brankica Jankovic, în ultimii 14 ani au fost ucise 430 de femei. Convingerea că femeile sunt proprietatea bărbatului e încă răspândită, iar situația în țările vecine nu este cu mult mai bună.

La finalul lui 2023, Ministerul Culturii din Serbia a făcut public un sondaj potrivit căruia 85% dintre cetățeni consideră violența împotriva femeilor o "problemă privată", în care nu ar trebui să se amestece nimeni.

Pe acest fundal, în Bosnia și Herțegovina vecină se discută intens de ce nimeni nu a luat în seamă un femicid petrecut chiar în centrul orașului Mostar, deși victima alergase urlând pe străzile orașului pentru a scăpa de fostul ei partener.

Astfel de crize violente nu ar fi posibile dacă în Balcanii de Vest ar circula mai puține arme, rămase aici după războaie și destrămarea Iugoslaviei (1991–1999). Oficial sunt înregistrate 770.000 de arme, însă estimările vorbesc chiar de două milioane.

Violența în spațiul public

Bătăile nu sunt o raritate nici în parlamentele din Serbia, Muntenegru sau Kosovo. La fel, în consiliile locale din localități precum Sjenica, Kraljevo, Cacak și Kula în Serbia sau în parlamentele orașelor Bileca și Pljevlja din Muntenegru, precum și în forurile din Prnjavor, Foca și Sarajevo din Bosnia, atacurile fizice ale deputaților asupra opoziției sunt la ordinea zilei.

Un alt capitol întunecat în spațiul public este violența împotriva justiției. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, îi pune periodic la stâlpul infamiei pe judecători și procurori, care nu au redactat acuzațiile sau sentințele așa cum își dorea el.

Peste 600 de judecători și procurori s-au plâns în martie 2025, într-o scrisoare deschisă, de președintele statului. Acesta ar fi "captat" și "umilit" justiția. Totul ar conduce spre o uniformizare forțată, prin care principiile democratice ale construcției statului în Serbia sunt călcate în picioare, susțin magistrații. 

Presa ca megafon al puterii 

Presa din Serbia este una dintre principalele surse de ură, discriminare și calomnie. Cenzura și centralizarea le transformă în instrumente de propagandă, adică în portavocea lui Vucic. Șeful statului are un control direct asupra aproape tuturor mediilor, fie ele tipărite, televizate sau digitale.

Prin dezinformările lor, aceste posturi media controlate au creat pentru cetățeni o lume virtuală, ruptă complet de realitate. Agresivitatea, discursul urii, senzaționalismul și poveștile mincinoase sunt la ordinea zilei. Totul e subordonat scopului de a menține elita conducătoare la putere și de a-i discredita pe adversari.

Președintele Vucic este generator și profitor al violenței

Principalul generator și beneficiar al violenței din Serbia este însuși șeful statului. Până la mijlocul lui noiembrie 2025, Vucic a avut circa 350 de apariții televizate. Se poate vorbi, probabil, despre un record mondial. Unic la scară globală este și faptul că Vucic nu permite niciodată interlocutori, ci își pune singur întrebările pentru a le da apoi răspunsul potrivit. Ideile centrale ale liderului sârb sunt avertismentele privind presupuşii dușmani: croați, bosniaci, albanezi, UE, SUA, Consiliul Europei, ONU sau persoane precum George Soros ori familia Rockefeller, împotriva cărora Vucic i-ar apăra pe cetățenii Serbiei.

Numeroși experți sârbi, precum psihologii Zarko Trebjesanin și Mila Jovanovic, critică limbajul lui Vucic descriindu-l ca fiind "jargon de mahala". El își etichetează adversarii drept monștri, vulturi, hiene sau trădători. Avocații sunt pentru el pleavă, profesorii sunt leneși, iar politicienii din opoziție criminali, fasciști sau mercenari străini. Acest vocabular confruntațional și vulgar are, între timp, efecte toxice asupra tineretului țării. Prezența exacerbată a lui Vucic în presa scrisă și în mediul digital servește inoculării fricii. Iar amenințările sale sunt o parte a tehnicii sale de dominație.

Propagarea violenței duce la acceptarea violenței

Și iată cum cercul se închide. Propagarea în spațiul public a violenței de către oameni aflați în vârful statului favorizează acceptarea violenței și în mediul privat. Atacurile fizice, amenințările cu moartea și sprijinul pentru o justiție bazată pe principiul linșajului nu mai stârnesc aproape nicio indignare. Nici în viața privată, nici în viața cetății. 

Această situație se reflectă în protestele continue împotriva sistemului de guvernare condus exclusiv de Vucic. Sunt documentate nenumărate izbucniri excesive de violență ale poliției, ori ale huliganilor de fotbal și ale trupelor de bătăuși dirijate de șeful statului.

În același timp, Vucic îi îndeamnă pe responsabilii din justiție să aresteze și să pedepsească protestatarii și criticii pe motive cel puțin discutabile. Președintele sârb nu are însă nicio străbatere în a-i grația pe cei care au recurs la violență în numele său și care, mare minune, au fost totuși condamnați de vreun judecător "neascultător".