N-au trecut decît 5 zile de la devastatoarele atacuri teroriste antisemite ale unor tineri musulmani turci provenind din oraşul Bingoel, un fief islamist din sudul Anatoliei, proaspăt identificaţi, graţie analizelor ADN, că Istambulul a devenit joi dimineaţă din nou teatrul unor explozii, atentate şi asasinate.

Nu mă încumet, fireşte, să mă dedau speculaţiilor privind numărul victimelor omeneşti provocate de această, vai, inca recenta tragedie teroristă. Nici nu cred că este imperios să ne introducem prea adînc în pielea celor ce trag sforile terorii, ca să ne întrebăm oare de ce au ales din nou Istambulul pentru a-şi continua seria de crime genocidale începută mult înainte de 11 septembrie 2001.

Fiindcă seria masacrelor islamiste a început în Magreb şi în Israel, a însîngerat Kenia, şi Tanzania la mijlocul anilor 90, Algeria, timp de mai mult de un deceniu, continuînd, după atrocităţile dela New York şi Washington, în insula indoneziană Bali, în cealaltă parte a Asiei, la Riad, revenind în Africa, la Djerba şi Casablanca. Grozăvia teroismului islamist a pătruns aşadar pe poarta Stambulului în Europa şi se apropie ameninţător de frontierele româneşti.

Ceea ce ne readuce la chestiunea totuşi inevitabilă: de ce tocmai la Istambul? I-am adresat această întrebare lui Baha Guengoer, expertul redacţiei turceşti al postului de radio Deutsche Welle. Potrivit lui, Turcia le asigură extremiştilor islamici o puternică rezonanţă, în fapt ecoul la care speră mafia terorii spre a-şi răspîndi şi vinde mesajul din care trăiesc, al fricii, spaimei, angoasei şi intimidării. E limpede că teroriştii au încercat în ultimele luni să obţină asemenea reverberaţii internaţionale, nedîndu-se în lături nici de la a risca să devină impopulari în lumea islamică din pricina victimelor cu precădere musulmane ucise la Riad sau Istambul.

Turcia e singura ţară musulmană cu un sistem democratic cît de cît funcţional şi totodată singurul aliat occidental de nădejde al Americii, al Marii Britanii şi al Israelului, membru al alianţei defensive nordatlantice. E clar că dictaturile din lumea islamică şi forţele totalitare la lucru în actuala explozie în lanţ teroristă resimt Turcia drept un ghimpe în talpă extrem de dureros; o ţară cu totul incomodă pentru propagatorii războiului sfînt şi tiranii care instrumentalizează acest război spre a se menţine la cîrmă, devreme ce Turcia a dovedit cît se poate de convingător, că ideea, deloc utopică, a coexistenţei dintre musulmani, evrei şi creştini nu e defel o himeră, ci dimpotrivă, cît se poate de actuală, după ce a fost practicată, cu mult succes, timp extrem de îndelungat. In fine, pe islamişti i-a supărat cu siguranţă, teribil, că Turcia tinde cu toate forţele spre integrarea în UE, fiind un stat care şi-a schimbat şi şi-a adaptat legislaţia la normele şi valorile europene.

Să nu uităm însă că nu doar Turcia rămîne o ţintă de prim ordin pentru fundemantaliştii islamici. In mod hotărît, spre finele Ramadanului, teroriştii sinucigaşi musulmani se îmbulzesc care mai de care la ceea fanaticii din lumea islamică şi arabă consideră a fi poarta larg deschisă a "raiului" islamist, un paradis care se transformă tot mai evident în infernul întregii lumi civilizate.

In fapt, competiţia ororilor extremiste de la "frontierele insingerate ale Islamului", cum le-a denumit Samuel Huntington, a continuat în ultimele zile neabătut, atentatorii supralicitîndu-se reciproc nu doar la Istambul, ci şi în Israel şi Irak. Un atentat de tip neobişnuit, întrucît a implicat un terorist iordanian venind din regatul hashemit, a îndoliat ieri statul evreu şi populaţia catolică a Americii latine, după ce extremistul a deschis focul asupra unor turişti sudamericani veniţi să-şi facă vacanţa în portul israelian Eilat, de la Marea Roşie. In fine, atentatele, inclusiv cele sinucigaşe s-au ţinut lanţ în triunghiul sunit, la Bagdad şi în restul Irakului, determinînd SUA să caute tot mai febril o soluţie de implicare a Naţiunilor Unite în stabilizarea acestei ţări La Bagdad, si tot joi dimineata s-a deschis focul asupra ambasadei iordaniene, teroriştii ucigînd un poliţist irakian. Şi el, ca majoritatea victimelor ultimelor atentate, musulman.

Incît punînd cap la cap toate aceste însîngerate piese de puzzle, se poate configura şi portretul robot al făptaşilor, chiar dacă va mai dura pînă ce vom cunoaşte cu precizie identitatea asasinilor. Clar e, din capul locului, că operaţiuni simultane, de anvergura celor săvîrşite în răstimp de 5 zile la Istambul nu pot fi trecute în contul unor făptaşi izolaţi, fiind, după toate probabilităţile, o acţiune concertată, a unei organizaţii internaţionale. Atentatele poartă de bună seamă amprenta odioasă a reţelei islamiste Al Kaida, care, cu siguranţă a comis şi cele două agresiuni de simbata asupra sinagogilor din Istambul.

Apoi se pune o ultimă problemă. Care e reacţia optimă a forţelor antiteroriste ale lumii civilizate? La Londra, preşedintele american George Bush şi premierul britanic Tony Blair le-au dat integriştilor islamici un prim răspuns salutar, reafirmîndu-şi hotărîrea de a duce la bun sfîrşit misiunea irakiană şi de a nu se lăsa cîtuşi de puţin îngenuncheaţi de tentativa teroristă de a-i intimida.

Imperativ este ca şi restul bătrînei Europe să se alăture anglo-saxonilor, nu doar la vorbe, ci şi la fapte, punînd în fine în aplicare o clară şi fermă hotărîre solidară, de felul celei exprimate de oficialităţile israeliene şi turceşti în replica la actuala ofensivă teroristă, de a combate împreună, cu toate forţele, acest flagel al secolului.

Mai mult decît oricînd, avem nevoie de fapte, dar, de această dată, şi de vorbe. In speţă de-o înăsprire sensibilă a limbajului oficial european la adresa acelei părţi a lumii musulmane, care nu se arată încă dispusă să înceteze să cocoloşească terorismul, crezind in prezumtiva lui victorie. Absolut imperioasă este o atitudine europeana transanta faţă de toţi cei care continuă să găsească justificări imaginare violenţei politice îndreptate, sub mască religioasă, contra civililor, de pildă a celor israelieni, sau a indienilor din Kaşmir, crime calificate adesea drept "acte legitimă de rezistenţă" islamică, savirsite de persoane pudic intitulate "militanti" iar nu, asa cum ar trebui, teroristi.

Dat fiind caracterul global al acestui terorism, se pune întrebarea, cît va mai dura oare pînă ce toate statele europene vor înţelege, că e nevoie de-un răspuns global, care să includă voinţa şi fermitatea politică a lumii vechi, considerabile eforturi financiare proprii, şi, la nevoie, şi hotărîrea de a lupta cu arma în mînă pentru apărarea libertăţii şi democraţiei, oriunde este agresată ea de islamişti.