Așa și cu suveranismul românesc ajuns, din fericire aș zice eu, pe mâna unor păcălici, limitați și fară simț al ridicolului.

Pe scurt, după ce au început să crească politic, George Simion și Diana Șoșoacă s-au certat pe poziția de lider absolut. Dna Șoșoacă și-a creat propriul partid de buzunar, pe care l-a ridicat la procente nesperate în sondaje, cele mai multe luate de la AUR.

Așa că atunci când a prins ocazia, George Simion s-a opintit să-i mai taie din aripi. Și ocazia a fost scandalul conjugal în urma căruia Silvestru Șoșoacă a ajuns să candideze pe cont propriu, cu siguranță fără șansă să ia mandatul, dar cu potențial să mai scadă din scorul fostei consoarte, rivala lui Simion.

Și pentru asta era nevoie ca Silvestru Șoșoacă să prezinte cele 130 de mii de semnături. Nu e ușor, mai ales în timp scurt, așa că George Simion ar fi dat ordin ca Silvestru Șoșoacă să fie dus spre candidatură pe scurtătura falsurilor.

Că dl Simion nici nu consideră falsificarea semnăturilor o problemă, s-a văzut deja în interviul realizat de Valeriu Nicolae, unde spunea senin că nimeni nu le adună în mod corect si este o prefăcătorie.

Deci, una peste alta, a fost o golănie pentru o reglare de conturi între doi măscărici politici aflați deja în pierdere de viteză, devenită dosar penal pentru falsificare de semnături. Silvestru Șoșoacă este suspect sub control judiciar, Simion urmează să fie audiat.

Neșansa României este însă că mediocritatea, ca să formulăm elegant, este specifică și instituțiilor cheie ale țării.

În primul rând, mă întreb cum este posibil ca BEC, instituția menită să vegheze inclusiv la corectitudinea procedurilor candidaturii, să fi înghițit niște semnături care duhneau a fals de la o poștă.

Puteţi citi AICI articolul integral.