Siria: Noua Constituţie, de parcă nimic nu s-ar întâmpla
26 februarie 2012În Homs şi în alte oraşe din Siria se desfăşoară un sângeros război civil. Pe de altă parte însă, sirienii au fost chemaţi la urne pentru a se juca de-a democraţia. Miza plebiscitului este noua lege fundamentală, propusă de preşedintele Bashar el Assad. Acesta a explicat: " Reforma pe care o propunem are două componente: una este politică, cealaltă se referă la lupta împotriva terorii care se răspândeşte în părţi ale ţării noastre."
Sirienii au fost deci invitaţi să se deplaseze înr-una din cele 835 de secţii de votare din întreaga ţară, pentru a vota pentru sau împotriva noii Constituţii care desfiinţează în partea sa cea mai importantă rolul conducător în stat şi societate al partidului unic Baath. Pe viitor, la alegeri vor avea permisiune să se prezinte şi alte formaţiuni politice. Baath monopolizase puterea începând din anul 1963.
George Jabbour, profesor la Universitatea din Damasc şi fost consilier al lui Hafez el Assad, tatăl actualului preşedinte, care a condus Siria cu mână de fier vreme de trei decenii, nu vede nicio contradicţie între desfăşurarea referendumului şi masivele proteste antiguvernamentale care durează deja de un an. El a declarat: "Sigur, nu se va putea vota chiar peste tot, dar totuşi în majoritatea regiunilor. Rezultatul este de pe acum relativ clar: noua Constituţie va intra în vigoare. Apoi vor avea loc alegeri parlamentare. Sper că planul va ieşi, dar nu sunt sigur."
Preşedintele Assad în schimb, care este şi comandant suprem al forţelor armate, nu are niciun fel de dubiu. "Cei mai mulţi sirieni îşi doresc reforme. Nu cei care ies pe străzi şi încalcă legile, ci sirienii care nu omoară pe nimeni. Ei constituie majoritatea, ei sunt cei care doresc reforme", a spus şeful statului.
Thabet Salem, analist politic din Damasc, contrazice cu uluitoare sinceritate afirmaţiile lui Assad. El a declarat că dacă s-ar desfăşura alegeri libere, preşedintele nu ar mai întruni majoritatea după toate cele ce s-au întâmplat. "Estimez, a spus el, că numai 30, maximum 35 la sută dintre sirieni l-ar mai vota pe Bashar el Assad."
Noua Constituţie mai prevede limitarea mandatului de preşedinte la maximum de două ori şapte ani. Apoi, ca o concesie făcută majorităţii sunnite, mai este prevăzut că numai musulmanii pot deveni şef de stat.
Opoziţia, care şi-a început protestele în urmă cu un an revendicând tocmai o modificare a Constituţiei, a boicotat prezentul referendum, după ce protestele s-au soldat deja cu 6000 de morţi. Opoziţia nu mai cere decât un singur lucru: plecarea de la putere a clanului Assad.
Autor: Ulrich Leihold / IA
Redactor: Robert Schwartz