Siria trebuie să respecte termenul de 10 aprilie
6 aprilie 2012 Potrivit lui Kofi Annan, emisarul ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, Damascul ar fi acceptat să înceteze ostilităţile şi să retragă trupele din oraşele în care au loc confruntările.
Prin declaraţia adoptată joi de Consiliul de Securitate al ONU, o aşa-numită declaraţie prezidenţială, prin care conducerea siriană e îndemnată să respecte termenul stabilit, încep să se mişte oarecum lucrurile în politica faţă de Damasc. Chiar şi Rusia şi China, care, prin dreptul lor de veto, au blocat până acum de fiecare dată adoptarea unei rezoluţii la adresa Siriei, au semnat declaraţia.
Preşedinta în exerciţiu a Consiliului, Susan Rice, a amintit că în plus, regimul de la Damasc, va trebui să renunţe la violenţă şi la folosirea armamentului greu. Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au mai cerut ca toate părţile implicate în conflict, deci şi opoziţia, să pună capăt confruntărilor violente în decurs de 48 de ore la intrarea în vigoare a armistiţiului.
Kofi Annan, care a participat la dezbateri prin videofon, a precizat că dintre cele şase puncte ale planului de pace, unul e deosebit de important. "Tancurile trebuie aduse la tăcere, la fel şi elicopterele de luptă, armele şi tirurile de artilerie. Trebuie pus capăt oricărui fel de violenţe - tortură, viol, execuţii şi oricărui fel de atac, mai ales asupra copiilor", a spus Annan.
Fostul secretar general al ONU a mai adăugat că situaţia populaţiei siriene s-a agravat, alarmant fiind numărul în continuă creştere al victimelor. El s-a pronunţat pentru apărarea independenţei Siriei, suveranităţii ei teritoriale, dar în acelaşi timp şi pentru supravegherea armistiţiului de către Naţiunile Unite.
"O echipă a ONU a sosit deja în Siria pentru a pregăti misiunea de observatori. Astfel va putea fi supravegheată respectarea armistiţiului şi a planului de pace", a anunţat Annan.
Deşi o încetare a conflictului sângeros din Siria pare mai probabilă ca oricând, diplomaţii reuniţi la sediul ONU de la New York au mari îndoieli. Ambasadorul german la ONU, Miguel Berger, a declarat că Siria va fi judecată după fapte. După expirarea termenului la care Siria ar trebui să pună capăt violenţelor, Consiliul de Securitate se va reuni din nou şi va dezbate situaţia.