1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sistemul financiar global, la un pas de colaps

Karl Zawadzy / Vlad Drăghicescu9 septembrie 2008

Criza financiară mondială a atins un nou punct culminant. Guvernul american a preluat controlul asupra celor doi giganţi ipotecari, Freddie Mac şi Fannie Mae.

Imagine: picture-alliance/ dpa

Măsura reprezintă cea mai însemnată intervenţie guvernamentală asupra sectorului financiar din istorie. Menirea ei este aceea de a salva cele două firme, precum şi reducerea pagubelor uriaşe de pe piaţa imobiliară americană.

În ciuda asigurărilor oferite de şefii marilor bănci americane, conform cărora criza financiară se apropie de final, sistemul financiar-bancar mondial nu pare a se revigora.

Băncile înregistrează pierderi de aproape 500 miliarde de dolari, iar o mulţime de instituţii financiare se află în prag de colaps. Una după cealaltă, băncile americane dau faliment. O criză majoră aşadar, departe de a se încheia.

Intervenţie salvatoare a guvernului american

Ca şi cum această situaţie n-ar fi fost îndeajuns de gravă, giganţii ipotecari Fannie Mae şi Freddie Mac s-ar fi prăbuşit şi ei dacă Henry Paulson, Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, n-ar fi intervenit la timp.

Căderea liberă a Fannie Mae şi Freddie Mac ar fi provocat o adevărată undă de şoc pe piaţa financiară americană, cu implicaţii grave la nivel mondial. Fannie Mae si Freddie Mac deţin şi garantează creanţe ipotecare a căror valoare se ridică la 5.200 miliarde dolari, ceea ce reprezintă peste 40% din valoarea creditului imobiliar acordat pe piaţa Statelor Unite.

Importanţa celor două bănci a fost de fapt şi motivul pentru care guvernul american, recte Banca Centrală au decis să intervină, împiedicând astfel apariţia unor reverberaţii economice la nivel mondial dintre cele mai grave.

Perspective sumbre

Datoriile Fannie Mae scadente până la 30 septembrie se ridică la 120 miliarde dolari, în timp ce Freddie Mac are de achitat 103 miliarde dolari.

Explicaţia este simplă. Cei doi coloşi financiari, garanţii băncilor atunci când vine vorba de afaceri imobiliare, sunt afectaţi în mod direct de regresul afacerilor imobiliare din Statele Unite. Din ce în ce mai multe imobile fac deja obiectul activităţii executorilor siliţi.

Mai mult decât atât, experţii estimează că anul acesta numărul americanilor care nu îşi vor mai putea achita creditele pe care le au la bănci va fi mai mare de jumătate de milion. În jurul băncilor Fannie Mae şi Freddie Mac gravitează momentan un cumul de riscuri.

Secretarul american al Finanţelor, Henry PaulsonImagine: AP

Or, într-o situaţie de criză financiară precum este cea actuală, acest lucru nu este deloc recomandabil.

La toate acestea se adaugă faptul că cele două bănci cooperează strâns cu statul, deşi ambele activează ca societăţi pe acţiuni. Guvernul american s-a văzut aşadar nevoit să intervină într-un moment în care criza atinsese cote alarmante.

După îndelungi încercări nereuşite de resuscitare financiară, Fannie Mae şi Freddie Mac au fost într-un final luate sub aripa acrotitoare a statului american şi reanimate cu bani „proaspeţi”.

Regulile economiei de piaţă au fost anulate, iar de comportament economic deficitar nici nu poate fi vorba. Statul este salvatorul.

Pericol evitat. Criza continuă

Dacă în vremurile bune câştigurile erau privatizate, acum statul preia pierderile.

Prea mare este suma pe care ar putea s-o piardă investitorii – guverne şi Bănci Centrale din întreaga lume, care au apelat la achiziţionarea de împrumuturi – pentru a nu fi evitat falimentul celor doi coloşi ipotecari.

Gestul guvernului american reprezintă o dovadă în plus a faptului că flăcările crizei actuale sunt aproape de a cuprinde întreg sistemul financiar global. Sistem care, aflat la un pas de prăpastie, a fost salvat.

Cel puţin temporar, căci criza bancară nu este deocamdată depăşită.