Situaţia din Afganistan dezbătută la Berlin
25 iulie 2007Sarcina lui Koenigs nu este deloc una uşoară, pentru că situaţia din Afganistan este de mult scăpată de sub control, luptele interne divizează populaţia, guvernul este extrem de slab şi mare parte din provincii se află din nou în mâinile talibanilor radical-islamici. Răpirile şi atacurile sunt la ordinea zilei, nu mai devreme decât săptămâna trecută doi ingineri germani fiind luaţi ostateci. Unul dintre ei a murit în condiţii deocamdată neelucidate, despre soarta celui de-al doilea lipsesc informaţiile liniştitoare. Ieri, emisarul special ONU pentru Afgansitan, Tom Koenigs a fost invitat la sediul Cancelariei Federale pentru discuţii cu şefa guvernului şi câţiva miniştri.
Întâlnirea dintre Angela Merkel şi Tom Koenigs fusese planificată cu săptămâni în urmă. Dar, cel mai recent caz de răpire a doi cetăţeni germani de către talibanii afgani a conferit un plus de importanţă discuţiilor. Tom Koenigs a apelat la guvernul federal şi la comunitatea internaţională, cerându-le ca, tocmai în această situaţie, să îşi menţină poziţia iniţială faţă de Afganistan. „Suntem de părere că instituirea statului de drept, la nevoie prin mijloace militare şi metode mai dure, dar, sigur, nu doar prin mijloace militare, nu poate fi evitată şi mai credem că revolta din sud trebuie contracarată”, afirma emisarul special al ONU.
Sudul Afganistanului este considerat ca fiind extrem de periculos. Soldaţii germani, care fac parte din trupele de protecţie ISAF, erau activi doar în zona de nord. Pentru Koenigs nu are importanţă zona în care sunt trimiţi militarii diferitelor statele în cadrul misiunii ISAF. Implicarea germanilor în nord este foarte puternică şi va deveni extrem de importantă în perioada imediat următoare. Germania a trimis 3000 de soldaţi în Afganistan, cărora li s-au adăugat alţi 500 o dată cu misiunea Tornado. Cancelarul Angela Merkel a declarat că discuţiile cu Tom Koenigs i-au demonstrat că Germania nu are voie să renunţe la misiunea de reconstrucţie a Afganistanului.
„În ciuda dificultăţilor şi a criticilor cu care ne confruntăm, mi s-a confirmat că acesta este un angajament de durată, dar unul important şi indiscutabil, al cărui succes este condiţionat însă de buna coordonarea a tuturor componentelor. Şi pe acest drum vom continua”, schiţa ieri planul german pentru Afganistan, Angela Merkel.
Pentru a continua este nevoie însă de acceptul Parlamentului Federal. În această toamnă, misiunea va fi, din nou, supusă votului în planul Bundestagului. În momentul de faţă, nu există o părere unanimă privind extinderea prezenţei militarilor germani în Afgansitan. Cu doar câteva zile în urmă, comandantul ISAF în Afganistan declara că îşi doreşte suplimentarea trupelor germane cu 500 până la 1000 de soldaţi. Chiar şi emisarul ONU pentru Afganistan, Tom Koenigs se declară în favoarea unei prezenţe militare extinse în zonă.
„Vom avea nevoie de sprijin suplimentar în următoarea perioadă, pentru că ameninţările nu au luat sfârşit. Sprijin suplimentar pentru întreaga regiune. Asistăm la loviturile pe care le primeşte firava stabilitate din Pakistan. Ceea ce înseamnă că avem nevoie de un angajament pentru întreaga regiune pentru a obţine siguranţa necesară”, declara ieri seară la Berlin Tom Koenigs.
Într-un interviu acordat cu puţin timp înainte de întâlnirea de ieri, Koenigs avertiza asupra slăbiciunilor care se transformă uşor în victorii pentru talibani. Parlamentarii germani sunt însă de altă părere – unii dintre social-democraţi şi ecologiştii se declară împotriva trupelor sub comandă americană, Enduring Freedom, iar Partidul Stângii cere retragerea completă a militarilor germani din Afganistan.