Situație critică la granița dintre Grecia și Turcia
29 februarie 2020Purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Stelios Petsas, declara - la finalul unei ședințe de criză a Cabinetului Mitsotakis, la Atena - că, în ultimele ore, au fost respinse acțiunile organizate de încălcare a granițelor de către migranții de pe teritoriul Turciei. "Am respins peste 4000 de încercări ilegale de trecere a frontierei." La acestea se adaugă reținerea a 66 de migranți care au reușit să pătrundă pe teritoriul Greciei.
Grecia își intensifică controalele la frontiere, mai ales în regiunea insulelor din estul Mării Egee, unde au fost trimise 50 de nave de pază și chiar de război, a mai explicat oficialul elen. Grecia este ferm decisă să facă tot posibilul pentru a-și apăra granițele proprii și pe cele comunitare. Poliția de frontieră și unitățile speciale au apelat încă de vineri la gaze lacrimogene și la fumigene pentru a-i împiedica pe migranți să forțeze granița de la Pazarkule, închisă deja de autoritățile de la Atena.
Sâmbătă dimineață, reportera DW, Julia Hahn, relata că situația de la zona de graniță din Edirne este "foarte dramatică": grănicerii greci apelează la gaze lacrimogene sau spray cu piper pentru a-i împiedica pe refugiați să treacă granița. Prin urmare, sute de persoane au rămas cu ochii înlăcrimați, în frig, pe teritoriul neutru.
Premierul Kyriakos Mitsotakis vorbise deja de vineri cu cancelara federală Angela Merkel despre situația de la granița cu Turcia, asigurând că Grecia nu va tolera nicio trecere ilegală a frontierei.
Erdogan deschide porțile
În ciuda acordului cu UE referitor la refugiați, Erdogan anunță că va deschide porțile pentru a facilita accesul a mii de migranți pe teritoriul comunitar. "Am deschis porțile", a declarat Erdogan sâmbătă la Istanbul, acuzând UE că nu a respectat prevederile pactului pe marginea refugiaților. Potrivit datelor invocate de el, de vineri nu mai puțin de 18.000 de persoane au trecut deja granița, urmând ca sămbătă alte 30.000 de persoane să le calce pe urme. "Și de acum înainte nu vom mai închide aceste porți,"a mai anunțat liderul de la Ankara.
Încă de vineri un înalt demnitar turc a anunțat că Turcia nu va mai închide granițele pentru refugiații, "care doresc să ajungă în Europa". Cu toate acestea, vineri seara, însărcinatul special al UE pentru politica externă, Josep Borrell, anunța, după o convorbire telefonică cu șeful diplomației turce, Mevlüt Cavusoglu, că UE a primit "asigurări" că Ankara va respecta prevederile acordului cu UE.
Cade Acordul privind refugiații?
UE și Turcia au semnat în martie 2016 un Acord privind Refugiații, după ce în anul 2015, sute de mii de migranți porniseră pe ruta balcanică pentru a ajunge în centrul Europei. În urma acordului, care a fost intens criticat la momentul respectiv, numărul persoanelor care ajungeau din Turcia în Europa a scăzut semnificativ. Prin semnarea acestui document, Turcia se obliga și să îi primească pe refugiații sosiți prin insulele grecești din Marea Egee dar și să combată rețelele de traficanți de persoane. UE promitea atunci miliarde de euro, relaxarea regimului acordării vizelor pentru cetățenii turci și modernizarea uniunii vamale.
În acest moment se înregistrează o creștere a numărului de refugiați din Siria, după ce armatele guvernamentale și aliații lui Assad au pornit o ofensivă în ultima provincie controlată de rebeli, la Idlib. Acolo sunt foarte active milițiile islamiste și jihadiste, susținute parțial de Turcia. În urma unui atac aerian asupra provinciei, 33 de militari turci au fost uciși pe loc, iar altul a murit ulterior în urma rănilor grave. În replică, armata turcă a pornit o amplă acțiune de răzbunare.