Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a reacţionat negativ faţă de intenţia cooptării PPDD la guvernare. El a spus că i se pare neoportună şi chiar un dezastru de imagine. Fostul preşedinte Marko Bela a fost şi mai categoric, arătând că nu este vorba numai de imagine, ci şi de conţinut. „Nu aş fi de acord să fim în aceeaşi coaliţie sau în aceeaşi alianţă cu o formaţiune care dincolo de populism şi demagogie nu poate oferi ţării nimic” (RFI).

UDMR se consideră pe bună dreptate ameninţată de intrarea la guvernare a PPDD. Nu doar pentru că asocierea cu Dan Diaconescu şi colaboratorii săi ar fi dezonorantă, ci şi pentru că poziţia în cadrul guvernului şi majorităţii ar deveni mai slabă. La Senat nu mai există deja grupul PPDD, care s-a dizolvat după ce majoritatea membrilor săi a plecat la PSD, dar la Cameră mai există încă un grup PPDD egal cu cel al UDMR. Aşadar pleacă UDMR, vine PPDD şi majoritatea rămâne neschimbată.

Dar de ce ar avea nevoie Guvernul de PPDD? Din acest tablou lipseşte cu siguranţă ceva.

Ipoteza cea mai la îndemână este că PSD intenţionează să micşoreze posibilitatea de manevră a UDMR în perspectiva alegerilor prezidenţiale şi a ceea ce ar putea să urmeze. Faptul că se vorbeşte deschis despre demiterea guvernului e pentru PSD un semnal de alarmă.

Realitatea este că politica românească tinde să intre din nou într-o spirală a greşelilor. Faptul că se vorbeşte despre schimbarea majorităţii este greşit, căci ţara are nevoie de stabilitate, iar la drept vorbind opoziţia ar trebui să profite de răgaz ca să-şi pună la punct un program serios, cu care să câştige alegerile în 2016. Dacă „dreapta” va câştiga alegerile prezidenţiale şi, profitând de oportunismul clasei politice, va reuşi să schimbe guvernul, vom asista la o nouă improvizaţie şi la o guvernare reieşită din combinaţii de culise, lipsită de legitimitate. Un guvern solid nu poate fi decât acela care şi-a expus pe larg programele şi care a obţinut susţinere populară prin alegeri. „Dreapta” ar trebui să-şi înfrângă încă doi ani de zile nerăbdarea şi să pregătească temeinic un program cu care să câştige încrederea societăţii. Doi ani, la scara greşelilor politice care se întind pe decenii, înseamnă foarte puţin.

Dar, temându-se parcă de o asemenea eventualitate, Guvernul pare să-şi fi pierdut cumpătul şi să facă o greşeală enormă. PPDD exprima în campania electorală un populism de stânga din specia lui Chavez, care, luat în serios, ar speria întreaga Europă. Ceea ce îi salvează pe români în atâtea rânduri este că nu cultivă principii tari şi că extremismele sunt ele însele înmuiate în comedie.

Aşadar, cine cunoaşte România relativizează declaraţiile şi caută dincolo de ele. Victor Ponta ştie pesemne că poate coopta PPDD la guvernare fără să provoace o catastrofă, dar cu toate acestea riscă să pară el însuşi prea uşor dispus la tranzacţii şi să-şi diminueze încrederea partenerilor actuali. Premierul i-a reproşat lui Crin Antonescu că nu s-a ţinut de cuvânt privind cooptarea UDMR la guvernare, dar atragerea PPDD seamănă puţin cu ce a făcut Antonescu. Atât doar că liberalul a fost direct, în timp ce premierul pare a recurge la soluţii ocolitoare.

În sfârşit, poate că premierul nu se îngrijorează de schimbarea majorităţii pe care o are sub control, dar se teme în schimb că opoziţia va ataca frecvent UDMR pe tema autonomiei. Dacă opoziţia va face paradă de „integritate” naţională şi va denunţa presupusa complicitate a PSD cu UDMR, atunci Victor Ponta are cu adevărat motive de teamă şi se pregăteşte de pe acum să se despartă de unguri, dacă va fi cazul.

Iată cum o greşeală cheamă altă greşeală şi tot aşa la nesfârşit.