Două partide noi, partide mainstream la un scor istoric mic – ce ne arată tabloul alegerilor parlamentare? Ce fel de Parlament vom avea?

Aș observa întâi un paradox. Alegătorii, la alegerile din ultimele două duminici, au votat majoritar anti-sistem, dar cred că au fost victimele unei diversiuni.

Când au votat Georgescu, au știut cu cine au votat? Dar nu e valabil doar pentru el. Georgescu, Simion, Șoșoacă, Terheș, AUR, POT, SOS, sunt toți apăruți de sub mantaua opacă a regimului Iohannis, sunt toți o creație sistemică, sunt toți o echipă de zgomote făcută să capitalizeze frustrări colective.

Anti-sistem într-o țară democratică, cu stat de drept funcțional, poate implica a fi împotriva democrației și statului de drept, dar anti-sistem într-o țară cu democrație viciată și cu stat de drept problematic, cum e cazul nostru, este să vrei democratizare și stat de drept autentic.

În logica asta, cea mai anti-sistem e Elena Lasconi. Care de altfel nici nu face parte din clasa politică. Paradoxul e că majoritatea vrea schimbare, dar a votat astfel încât, cel puțin teoretic, actualul guvern să-și poată construi o majoritate de strânsură.

În acest sens, diversiunile de săptămâna trecută au funcționat, dar rezultatul de duminica viitoare ne va putea obliga pe toți să interpretăm altfel rezultatele parlamentarelor.

Când vorbim despre aceste parlamentare, cred că trebuie să amintim condițiile provocate de calendarul electoral, dar mai ales de discuția despre renumărare și posibila anulare a turului 1.

PSD și PNL, ca parte a acestui regim Iohannis care se vrea veșnic, au ajuns să instrumentalizeze periculos instituții ale statului, ca CSAT și CCR, pentru a crea confuzie și a limita impactul eșecului la prezidențiale asupra scorului lor de la parlamentare.

Și pentru a limita efectul pozitiv asupra USR al calificării președintei acestui partid în finala prezidențială. Au reușit parțial, dar cu ce preț?

În aceste condiții, alegerile de pe 1 decembrie sunt numai aparent o victorie a PNL și PSD, care au plecat de la aproape 55% din voturi în 2020, ajungând acum la un total de 35%.

Aproape două treimi dintre cei care s-au dus la vot nu-i mai vor la putere. Indiferent ce alianțe vor face, legitimitatea lor este pusă în discuție. Iar absența lor de la turul doi agravează acest deficit de legitimitate.

Dacă câștigă Lasconi, vor trebui să împartă puterea, dacă câștigă Georgescu, vor fi acuzați că au contribuit la victoria acestuia. Mai ales PSD-ul care, după lungi eforturi de credibilizare post-Dragnea, se îndreaptă acum către o criză atât de imagine, cât și internă, cineva trebuie să plătească pentru scorul istoric de prost și necalificarea de la prezidențiale.

Este un vot anti-sistem, în sensul zeitgeist-ului din Europa ultimelor alegeri, sau situația din România este diferită?

Rolul rețelelor sociale, nu numai în UE, a agravat o erodare mai veche a partidelor de guvernare, de stânga sau de dreapta. La asta se adaugă faptul că în România, ca în cazul majorității statelor din fosta Europă de Est, se manifestă, de peste 10 ani, ceea ce un politolog bulgar a numit huliganismul post-aderare. Iar referința nu e la electorat, ci la clasă politică. 

Dar și România are specificitățile ei, iar cele mai importante sunt legate de peisajul media, care prin lipsa de credibilitate a făcut încă și mai influente rețelele sociale, precum și, evident, rolul instituțional al serviciilor secrete, care din anii 1990 și până azi sunt producătoare de oameni politici, analiști, jurnaliști, chiar și de partide.   

Ce ne spune rezultatul la legislative despre turul al doilea la prezidențiale? Putem estima cine are prima șansă, în funcție de votul pentru Parlament?

Nu cred că e ceva concludent și nici sondajele nu sunt semnificative, de vreme ce până luni seara perspectiva anulării primului tur a falsificat modul de raportare colectivă la perspectiva unei finale devenită ipotetică.

Va fi o campanie foarte scurtă, în care oricine poate câștiga. Reluând argumentul de mai sus, românii votează majoritar anti-sistem, Georgescu e tratat ca și cum ar fi anti-sistem, deci și cei care cred că-l combat îl ajută.

Lasconi poate câștiga dacă știe să explice de ce ea îi reprezentă mai bine pe toți cei care vor înnoirea sistemului politic, că poate în mod credibil pune presiune pe partidele sclerozate, inclusiv USR, că poate măcar prin discurs aduce mai multă transparență instituțională și sancționa derapajele partidelor.

Situația e dinamică, zona așa-zis suveranistă crede că a și câștigat, eroare clasică. Subiectiv vorbind, mizez pe o formă de luciditate colectivă care apare în momente cu adevărat grele. Dincolo de emoția virtuală ghidată de algoritmi, în realitate aproape nimeni nu vrea să facă experimente cu propria sa țară.

Un Parlament cu cordon sanitar în jurul platformelor extremiste, dar cu un președinte de sorginte extremistă, radical, va putea menține echilibrul?

Realist vorbind, ideea de cordon sanitar nu cred că se potrivește culturii noastre instituționale. Parlamentul României este istoric populat cu persoane care nu au fidelitate față de partidul pe lista căruia au fost aleși, asta și pentru că partidele nu au identitate și politici clare. Iar asta e cu atât mai adevărat pentru partidele nou intrate în Parlament.

Citiți articolul integral AICI.