Mai zicea bietul bunic că primarul nu va veni niciodată să-ţi sape porumbii, va veni să-şi ia partea când îi vei băga în pătul. Ce spunea bunicul era simplu: nu te încrede în autorităţi, ci doar în propria poftă de muncă.

Haide să vedem dacă chestiunea asta cu învăţământul la vreme de pandemie se potriveşte cu ce spunea tica Mărin.

Dacă ne uităm la ce se întâmplă acum în şcoală constatăm că în învăţământ e un haos total. Ba e scenariu roşu, ba galben, ba verde. Ba sunt testaţi profesorii, ba nu sunt. Ba sunt tablete ca să se înveţe online, ba nu sunt. Ba ştiu profesorii cum merge treaba cu predatul la distanţă, ba nu ştiu. Ba sunt locuri în şcoală ca să se predea pe jumătăţi de clasă, ba nu sunt.

Vina ţine şi de Ministerul Învăţământului, şi de primării, şi de dascăli şi de mentalităţi. Directorii de şcoli au stat o vară cu ochii-n soare aşteptând ca ministerul să rezolve problema. Primăriile au fost ocupate cu alegerile şi au lăsat şcolile să rezolve problema.

Ministerul a încercat să rezolva problema, dar ori n-a ştiut cum, ori nu s-a priceput, că au lăsat-o nerezolvată şi în toamnă au pasat-o la primării şi la şcoli. În buna adeverire a spuselor bunicului meu, autorităţile mai mult au încurcat decât să rezolve.

La noi administraţia nu rezolvă lucruri, ci întocmeşte tabele, face informări, transmite date, cere fonduri şi când se trezeşte cu fondurile pe cap, le cheltuie aiurea ca să scape de responsabilitate.

La noi administraţia se buluceşte în birouri ca să-şi justifice existenţa şi face din birocraţie o armă redutabilă care goneşte oamenii din instituţii şi cu ei probemele lor.

Ce putea face Ministerul Educaţiei

Ce putea face ministerul ca lucrurile să devină acceptabile? Simplu, să rezolve problema învăţământului online.

Asta ar însemna cumpărarea unui ecran suficient de mare pentru fiecare clasă pe care să fie afişate în timp real imaginile copiilor care sunt acasă. Asta ar însemna şi un soft care să transmită imaginile din clasă în timp real pe tabletele copiilor ca profesorul să poată interacţiona cu elevii.

Poate că ar fi necesar încă un dispozitiv care să fie cuplat la tabletă şi care să permită copilului comunicarea asta online. Dacă se implementa sistemul se puteau ţine pe viu cursurile pentru anii terminali, iar pentru restul claselor se putea veni la şcoala pentru materiile care nu prea se pretează predării online, ca matematica.

Ce puteau face primăriile

Ce puteau face primăriile împreună cu inspectoratele şcolare? Puteau face instruirea dascălilor ca aceştia să ştie să mânuiască dispozitivele acestea, puteau angaja IT-işti care să aibă grijă de sistem, puteau să angajeze profesori pensionari sau suplinitori care să-i înlocuiască pe cei bolnavi de covid.

Ce e mai important, puteau găsi în oraşe spaţii unde să se poată desfăşura ore dacă se înjumătăţea numărul de elevi dintr-o clasă. Casele de cultură, cluburile, sălile de lectura, ba chiar şi sălile restaurantelor puteau fi amenajate cu costuri minime pentru lecţii.

De exemplu, într-o sală de evenimente puteau participa 50 de copii odată la o lecţie respectând lejer distanţarea socială. La ţară, căminele culturale stau degeaba.

Primarii puteau accesa fonduri ca să le introducă în circuitul şcolar. Sălile de sport construite pe vremea lui Năstase şi Udrea zac şi ele nefolosite. Puteau să plătească reparaţii şi să nu mai aducă elevii de la sate la comună, ci să ducă profesorii acolo. Puteau să ceară ca Guvernul să plătească consumul de energie electrică ca să le încălzească, nu văd cine ar fi îndrăznit să spună nu.

Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro.