E discriminatoriu, de vreme ce condițiile contractuale au fost respectate și instituțiile europene admit asta.

Asta nu înseamnă însă că dacă Țările de Jos blochează din rațiuni politice aderarea României, pentru că trebuie spus că în privința Bulgariei nu există toată această dezbatere, politicienii de la București nu poartă responsabilitatea unui posibil eșec.

Mai întâi, ce trebuie știut despre rezoluția Parlamentului European de marți, care cere aderarea imediată a României și Bulgariei la Schengen:

• Nu este prima rezoluție adoptată de PE, care cere aderarea României și a Bulgariei la Schengen, au mai fost trei;
• Atât Parlamentul European, cât și Comisia Europeană au negat în repetate rânduri condiționarea intrării în Schengen de ridicarea MCV;
• Votul din Consiliu, însă, acolo unde se decide de fapt dacă România e primită în Schengen, a fost de fiecare dată negativ, iar unul dintre argumentele forte ale celor care s-au opus a fost menținerea MCV-ului.
• Actualul guvern a făcut tot ce i-a stat în putință să mențină pe masă argumentul MCV, chiar dacă acesta nu apare expres în niciun contract dintre Românie și UE. Legile Justiției au fost adoptate înainte de a veni avizul Comisiei de la Veneția, deși amânarea votului ar fi invalidat poziția Olandei de a se crampona de MCV.
• Mark Rutte nu decide autarhic cum va vota în Consiliu, cutuma îl trimite să ceară vot în Parlamentul de la Haga. Totuși, votul nu este obligatoriu.
• Olanda își caută măcar un aliat, care să-i susțină un eventual vot negativ. Nu e confortabil să fie singurul stat care sparge solidaritatea UE, în contextul agresiunii militare la scară largă a Rusiei în Ucraina.
• Parlamentul de la Haga este complicat, pragul electoral este atât de jos, încât sunt 17 formațiuni parlamentare, foarte multe dintre ele definite prin platforme populiste și discurs cu tente extremiste.
• Imaginea României în Olanda este viciată de știrile care vin dinspre politica românească. Ele au fost fie în registrul nedemocratic – regimul Dragnea și abuzurile din Justiție – fie în cel mediocru, răspunsul public al președintelui Klaus Iohannis că ar putea lua în calcul șefia NATO, dacă i se va propune, asta însemnând, dacă ne uităm la calendar, să accepte să-şi termine mandatul înainte de termen, adică să bage România în criză politică, într-un context marcat de crize mult mai serioase – de securitate, energetică, economică și socială.

Într-o analiză făcută luni, influentul jurnalist britanic Edward Lucas a pus pe agenda europeană chestiunea conducerii NATO, pentru că se apropie momentul când va trebui predată ștafeta.

Prima șansă, scrie Lucas, este dată prim-ministrului din Estonia, Kaja Kalls: este și estică, și femeie. Dezavantajul e că vine dintr-o țară mică, are puțin peste un milion de locuitori.

O altă variantă este Donald Tusk, dar el e cap de afiș pentru opoziția din Polonia.

Mai apare și numele Kristalinei Georgieva: e bulgăroaică și e și femeie.

O variantă soft este președintele Slovaciei, Zuzana Čaputová.

Numele lui Klaus Iohannis nu apare nici la variantele soft, ceea ce demonstrează că dezbaterea pe care a forțat-o în România, alegând să răspundă insinuant că ar putea lua în calcul o eventuală propunere de a conduce NATO, nu a avut niciun ecou european.

Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro.