Spotmedia.ro: Falsa discuție despre retrageri
14 noiembrie 2024Retragerea nu mai e legal posibilă după ce buletinele de vot au fost tipărite. Deja există buletine ștampilate și trimise în urma votului prin corespondență. Chiar dacă vreunul dintre candidați, Doamne ferește!, decedează, el va rămâne pe buletinul de vot. Și într-o comună, la un moment dat, chiar s-a întâmplat să câștige un candidat decedat în timpul campaniei.
Ceea ce s-ar putea, teoretic, este ca unul dintre candidați să își anunțe susținătorii că nu mai dorește să fie votat și, eventual, să îndemne spre un alt candidat. Asta ar însemna finalul carierei individuale a acelui om politic. Deci motivația unui asemenea gest trebuie să fie de o gravitate extremă, care să nu mai lase loc pentru discuții.
Dar și să apară acest anunț, nu e deloc sigur că toți alegătorii săi, nici măcar majoritatea, s-ar duce în direcția indicată de cel care abandonează.
Și atunci de ce toată agitația?
Pe de-o parte, simpla invocare a retragerii unui candidat îl împinge pe acesta într-o zonă defensivă. În loc să fie ofensiv, e nevoit să treacă în defensivă și să infirme. În plus, invocarea retragerii implică un motiv, care nu poate fi decât grav din moment ce impune un asemenea gest. Nesiguranța aceasta erodează imaginea unui candidat și îi îngreunează dinamica.
Dar invocarea, mai ales insistentă, a retragerii competitorilor de către un candidat îl pune în poziție defensivă, îi expune vulnerabilitatea.
Se discută despre două tipuri de retrageri.
1.Retragerea candidaților din așa-zisa dreaptă în favoarea unuia dintre ei. Dacă Elena Lasconi a propus și a abandonat ideea cu ceva vreme în urmă, acum liberalii cer aproape isteric retragerea tuturor în favoarea lui Nicolae Ciucă invocând spectrul Simion.
Nu suntem în paradigma de la locale, adică a alegerilor într-un tur, în care concentrarea voturilor e vitală pentru că nu mai există un al doilea tur, unde ea să se producă în jurul celui mai bine clasat.
În paradigma alegerilor în două tururi, fiecare candidat își adună bazinul său de voturi și cel mai bine plasat ajunge în finală unde absoarbe o bună parte din bazinele celor ieșiți din cursă.
Da, este pentru prima dată când nu se înfruntă din start două blocuri mari, PSD și anti-PSD, ai căror candidați să fie calificați aproape automat în finală. Avem candidatul PSD practic ca și calificat deja și vreo 4 candidați care se bat, cu scoruri apropiate, pentru celălalt loc în finală: Simion, Ciucă, Lasconi și Geoană.
Dacă dl Ciucă este sigur pe locul al doilea, după cum susțin liberalii și unele dintre sondajele de opinie, de ce are nevoie să se retragă cineva în favoarea domniei sale? Și de ce e nevoie să se retragă toți? Cât de prost stă dl Ciucă în sondaje cu adevărat dacă are nevoie să se retragă Ion favoarea sa toți candidații de “dreapta”?
Insistența cu care liberalii cer retragerea celorlalți candidați arată că dl Ciucă nu este nici pe departe pe locul al doilea în sondaje și are nevoie de multe procente ca să ajungă acolo, în pofida avantajului unui partid mare, dar cam indisciplinat și care nu crede în el.
2. Retragerea lui George Simion ca urmare a scandalului “agent rus”. Este extrem de improbabil să o facă, indiferent ce dezvăluiri vor apărea. Susținătorii săi oricum nu cred sau nu le pasă de eventuale legături cu Rusia și cum șansele să ajungă în finală sunt mari va obține un efect major asupra scorului AUR la parlamentare.
Citiţi analiza integrală pe spotmedia.ro.