Artileria ucraineană trage mai puțin, dar mult mai precis
28 aprilie 2023Ca și în alte conflicte majore, artileria se dovedește cel mai puternic ucigaș de pe câmpul de luptă, fiind responsabilă pentru aproximativ 80% din pierderile ambelor tabere, conform Los Angeles Times. Însă în timp ce Ucraina are mai puține guri de foc și trage mai puține proiectile, forțele sale par să aibă rezultate mai bune, deși, cu unele excepții notabile, folosesc aceleași arme ca rușii, arată o analiză publicată de Insider.
De la începutul invaziei, Rusia a avut un avantaj imens în materie de artilerie, cu un număr dublu de sisteme de tragere și lansatoare multiple de rachete MRL și, mai ales, cu stocuri masive de muniție.
Este imposibil de determinat cu exactitate câte proiectile trage zilnic fiecare tabără. Cifrele variază semnificativ și s-au schimbat de la începerea războiului, însă toate datele arată că armata rusă domină substanțial la numărul de proiectile trase:
- Oficiali americani citați în noiembrie de NBC estimau că Rusia a tras 20.000 de lovituri de artilerie pe zi, în timp ce Ucraina a tras între 4.000 și 7.000.
- Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat în februarie că Rusia trage de patru ori mai multe proiectile decât Ucraina.
- Surse din UE citate în martie de ziarul spaniol El Pais au spus că trupele ruse trag 40.000-50.000 de proiectile pe zi, iar Ucraina doar 5.000-6.000.
- Estonia, stat care a furnizat muniție de artilerie Ucrainei, a estimat că Rusia trage între 20.000 și 60.000 de lovituri pe zi, iar forțele Kievului între 2.000 și 7.000.
Toate estimările arată, așadar, că Rusia trage de patru până la nouă ori mai multe lovituri de artilerie decât Ucraina.
Cu toate acestea, Moscova are pierderi mai mari. Documentele scurse recent de la Pentagon sugerează că între 189.500 și 223.000 de ruși au fost uciși sau răniți, comparativ cu 124.500-131.000 de ucraineni. Este o rată de 1,4-1,8 la 1.
Mare parte din acest bilanț al pierderilor umane se datorează faptului că trupele ruse s-au poziționat în ofensivă, iar cele ucrainene au rămas în defensivă în cea mai mare parte a războiului.
Totuși, pentru lungi perioade de timp, a fost un război static, iar avantajul artileriei ruse ar fi trebuit să se reflecte în bilanțul pierderilor, ceea ce nu s-a întâmplat.
Grupul britanic de analiză militară RUSI descrie armata rusă ca "o armată de artilerie cu multe tancuri", adică una care depinde de artileria în masă pentru puterea sa de impact. În acest conflict, ea pare depășită de o forță mai mică. Explicația acestui paradox stă în felul diferit în care cele două armate folosesc artileria.
Ucraina ucide mai mult luptând mai inteligent
În timp ce Rusia a rămas fidelă doctrinei de război sovietice, cu tiruri masive pe zone extinse, armata ucraineană folosește artileria într-o manieră asemănătoare lunetiștilor, cu tiruri precise care vizează ținte individuale.
Această tactică a fost posibilă cu ajutorul a două tehnologii: dronele mici de recunoaștere pentru identificarea poziției artileriei inamice și tablete ieftine cu softuri precum sistemul Nettle pentru direcționarea tirului.
În 2014, organizația ucraineană de voluntari Army-SOS a început să ofere sprijin logistic armatei. Inițial, IT-iștii i-au ajutat pe soldați să ridice dronele și să le controleze, dar apoi și-au dat seama că cea mai mare problemă era utilizarea eficientă a datelor culese de operatorii dronelor. Așa că au dezvoltat Kropyva ("Nettle"), un program de cartografiere militară care rulează pe orice tabletă Android.
Nettle e un sistem tactic compatibil cu standardele NATO de securizare a comunicațiilor și include harta cu liniile frontului și țintele, calculând tirurile artileriei.
Este creat special pentru a fi folosit în combinație cu dronele, de la care primește datele pe care le folosește pentru a calcula ajustările de tir necesare. Trăgătorul schimbă unghiul și ținta, iar proiectilul lovește ținta.
Ucrainenii folosesc și alte pachete de soft - GIS Arta, ComBat Vision și sistemul Delta - pentru a distribui date, a localiza țintele și a ghida focul.
Dronele mici, quadcopterele comerciale și dronele militare de producție autohtonă, precum Leleka-100 și Spectator-M, pentru identificarea artileriei inamice, joacă și ele un rol însemnat în precizia tirurilor ucrainene.
Deși au o rază de acțiune de câțiva kilometri și o autonomie de zbor de aproximativ o jumătate de oră, quadcopterele costă foarte puțin, ceea ce înseamnă că nu reprezintă o pierdere importantă și sunt ușor de procurat.
În martie 2022, Oleksii Arestovici, consilier al președintelui Volodimir Zelenski, a spus că o poziție standard de apărare a unui pluton avea nevoie în mod normal de 60-90 de proiectile de artilerie, dar cu focul ghidat de drone această valoare a fost redusă la doar nouă focuri. Prin urmare, toate unitățile de artilerie au fost dotate cu drone.
Anterior, un vehicul, mai ales unul camuflat sau ascuns în spatele unor clădri sau copaci, putea scăpa neobservat până când forțele inamice se apropiau de pozițiile ucrainene.
Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro.