Declasificarea de către SRI a dosarelor cu documente care incriminează activitatea fostei Securități în decembrie ’89 readuce în actualitate memoria fostei poliții politice. Directorul SRI Eduard Hellvig a declarat că desecretizarea documentelor incriminatoare este „un semn că statul român trebuie să se scuture și să condamne cu adevărat, în sens juridic deplin, comunismul“, adăugând că „fosta Securitate a avut o contribuție importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanților anticomuniști din decembrie 1989“.

Un insert din comunicatul directorului SRI naște o mare nedumerire. Cum să condamne statul român „în sens juridic deplin comunismul?“ Mai sunt torționari ai Securității care vor fi anchetați în baza dosarelor declasificate publicate pe site-ul SRI? Din cele 13 volume ținute sub cheie 33 de ani nu reiese acest lucru. Va urma un val de anchete ale foștilor securiști care acum învârt afaceri de milioane de euro? Vor fi deferiți Justiției în baza dosarelor desecretizate înalți demnitari care au făcut parte din fosta Securitate? Nici acest lucru nu îl aflăm din documentele de pe care conducerea SRI a șters abia acum eticheta „Strict secret“.

Un ordin și mai mulți „teroriști“

Dosarele desecretizate nu aduc informații noi care ar putea fi folosite împotriva fostelor cadre ale Securității. În plus, nu avem nici un temei să credem că arhiva internă făcută publică e completă. Un punct important din documentele declasificate privește ordinul transmis telefonic de fostul șef al poliției politice Iulian Vlad în 22 decembrie ’89, prin care a comunicat unităților Departamentului Securității Statului să rămână în cazărmi și să predea armamentul Ministerului Apărării.

Au fost numeroase dispute în spațiul public și mass-media dacă acel ordin a existat sau a fost doar o perdea de fum pentru miile de manifestanți și milioanele de români care au urmărit revoluția în direct la televizor. În documentele publicate acum de SRI ordinul fostului șef al Securității există. Că a fost sau nu doar un instrument de camuflaj folosit de Iulian Vlad nu știm. Cert este însă că multe cadre ale Securității au fost parte a loviturii de stat orchestrate de Iliescu.

Am scris de mai multe ori că investigațiile jurnalistice pe care le-am făcut și publicat în primele luni după masacrele din decembrie, și nu doar eu, au dovedit că în unele sedii conspirative ale Securității ofițerii superiori își desfășurau activitatea nestingheriți. Ipoteza că „teroriștii“ inventați de Iliescu au fost agenți ai Securității care s-au folosit de simulatoare și de alte tehnici de manipulare pentru a crea panică este mai mult decât plauzibilă. Însă dosarul desecretizat de conducerea SRI nu face lumină în acest caz.

Cum au fost distruse mii de dosare ale Securității

În 1990, zeci de saci cu documente din arhiva Securității au fost descoperiți într-o râpă din comuna Berevoiești, județul Argeș. Mai exact, ce mai rămăsese din zecile de mii de documente, printre care și dosare de urmărire operativă, pe care mai mulți ofițeri sub comanda colonelului Nicolae Bordeianu le-au transportat cu un camion de la București și le-au dat foc. Maldărul de dosare a ars mocnit mai multe ore, după care a fost acoperit cu pământ. Un văcar din sat a alertat învățătorul, care a sunat la „România liberă“. La groapa din Berevoiești au ajuns a doua zi mai mulți ziariști, și de la alte publicații, precum și procurori. Au fost dezgropate documente intacte sau doar frânturi, suficiente însă pentru a afla că și sub regimul lui Iliescu o serie de intelectuali și lideri ai partidelor de opoziție au fost urmăriți de cadre ale fostei Securități, care și-au continuat activitatea sub mantaua SRI.

Chemat în fața Parlamentului, Virgil Măgureanu a negat mai întâi că documentele erau din arhiva fostei Securități, iar ulterior a dat un comunicat din care se înțelegea că sacii cu dosare nu aveau valoare operativă. A urmat o anchetă a procuraturii în care nimeni nu a fost pus sub acuzare. Operațiunea Berevoiești a fost intens mediatizată și de presa internațională.

Distrugerea documentelor incriminatoare la adresa cadrelor fostei Securități a fost o practică generalizată în zilele revoluției. Unii dintre manifestanții care au ocupat sediile poliției politice din București și din țară au fost martori la ștergerea urmelor ticăloșiei foștilor torționari. Însă procurorii nu au deschis nici o anchetă penală împotriva lor. Pe de o parte, pentru că erau șantajabili, iar pe de alta pentru că răspundeau ordinelor politice.

Ce mai înseamnă acum, după 33 de ani de omerta, desecretizarea dosarelor care incriminează activitatea fostei Securități în decembrie ’89? Ce efecte va avea gestul care se vrea curajos și patriotic al lui Eduard Hellvig? Dacă nu va urma un val de anchete penale ale foștilor securiști vinovați care mai sunt în viață, demersul directorului SRI este doar unul de fațadă.

Personal, cred că vinovățiile sunt de mult îngropate. Fie în chip natural, prin moartea personajelor diabolice, variantă care explică de ce a fost nevoie de peste trei decenii pentru a fi scoase la lumină documentele clasificate, fie prin presiunile puterii oculte care conduce încă România.