Încotro se îndreaptă operaţiunea militară israeliană, intitulată în engleză „Stâlpul Apărării”, iar în ebraică, prin recurs la un termen extras din „Ieşirea”, cea de-a doua Carte a Bibliei, „Stâlpul de Nor”?

Răspunsurile la toate aceste întrebări sunt corelate şi se condiţionează mutual.

Înaintea unei posibile ofensive terestre împotriva teroriştilor islamişti din Gaza s-au înmulţit avertismentele responsabililor politici din varii zone ale globului. Preşedintele american, Obama, şi-a exprimat clar şi fără echivoc sprijinul pentru statul evreu, reiterând că Israelul are dreptul să se apere spre a pune capăt agresiunii tirului permanent de rachete din Gaza asupra populaţiei sale civile.

Dar, în pofida atitudinii sale clare, de „puternică susţinere” a operaţiunii „Stâlp de Nor”, Obama a sugerat de asemenea, în timpul turneului său asiatic, că ar prefera să se găsească alte modalităţi de stopare a tirului de rachete decât printr-o ofensivă terestră în Gaza. Fiindcă o atare incursiune ar amplifica riscul pierderilor de vieţi nu doar din rândul civililor palestinieni ci şi din rândul trupelor israeliene.

În termeni similari s-au exprimat şi oficialii germani şi britanici, în frunte cu şefii diplomaţiei de la Berlin şi Londra, Guido Westerwelle şi William Hague. Ba chiar şi fostul ambasador israelian la Berlin, Shimon Stein, s-a manifest hotârât în defavoarea unei incursiuni terestre în fâşia controlată de organizaţia teroristă islamistă palestiniană, Hamas.

„Ţi-e clar cum începe un astfel de război, dar nu prea ştii cum vei ieşi din el”, a spus Stein, reiterând o veche înţelepciune revelată de conflictele din Orientul Mijlociul şi de aiurea.

Războiul de imagine

Într-adevăr, o incursiune în Gaza, împotriva teroriştilor islamişti, a tancurilor şi trupelor de infanterie israeliene ar risca să devină o afacere deosebit de sângeroasă. În plus, ar putea costa un preţ politic mai piperat decât sunt israelienii pregătiţi să plătească. Imaginile de victime colaterale şi, mai ales, de copii palestinieni răniţi sau morţi fac încă de pe acum, rapid, înconjurul lumii, amplificând ostilitatea faţă de israelieni şi izolarea statului evreu.

În timp ce blindatele israeliene au continuat să se concentreze la frontierele fâşiei, oficialii de la Ierusalim s-au arătat pe deplin edificaţi în privinţa riscurilor militare, de imagine, diplomatice, politice şi economice implicate de o incursiune în Gaza.

În lumea globală, informaţională, în lumea reţelelor de socializare, confruntările militare au, dincolo de războiul de propagandă, o componentă de imagine care depăşeşte net tot ce-a exista vreodată în acest domeniu.

Israelul pare să fi învăţat cu greu această dureroasă lecţie în timpul ciocnirilor din ultimele două decenii, în care partea adversă şi-a demonstrat în repetate rânduri măiestria în meşteşugul mânuirii abile a forţei explozive a imaginilor televizate. Dar nu e clar în ce măsură guvernul israelian are cu adevărat de ales.

Obiectivul esenţial al misiunii Stâlp de Nor

În fapt, operaţiunea „Stâlpul Apărării/ Stâlp de Nor” s-a declanşat nu din raţiuni de campanie electorală israeliană, cum în mod eronat s-a afirmat, ci cu un obiectiv clar: refacerea capacităţii de descurajare a statului evreu. După zeci, sute, mii şi zeci de mii de rachete terorizând de ani de zile locuitorii din sudul statului evreu şi o escaladare sensibilă a acestui tir, în ultimele săptămâni, venise momentul adevărului.

Autorităţile israeliene care se bazează în bună măsură şi pe fiabilitatea „Căciulii de Fier”, super-sofisticatul lor sistem anti-balistic, capabil să intercepteze şi să distrugă în zbor între 75 şi 90 la sută din rachetele trase asupra statului evreu, se văzuseră nevoite să reacţioneze.

Urmase lichidarea printr-o „lovitură chirurgicală” a şefului militar al grupării Hamas, Ahmad Jabari, şi intensificarea tirurilor de rachete din partea unei grupări islamiste obligate, în spiritul machismului din zonă, să-şi demonstreze bărbăţia prin atacuri anti-israeliene cât mai dure.

Cauzele actualelor altercaţii

Dar ce anume a declanşat această nouă rundă a ostilităţilor, la atât de puţin timp după sângeroasa operaţiune „Plumb Topit”, care-i dusese pe israelieni în Gaza, în 2008, deşi evreii evacuaseră complet fâşia, cu alţi câţiva ani înainte?

Schimbarea la faţă a Orientului Apropiat şi Mijlociu, o regiune trecută în ultimii ani prin revoluţiile arabe şi accesul la cârmă a unor facţiuni islamiste, inclusiv extremiste, în aproape toate ţările din nordul Africii n-a rămas fără efect în teritoriile cu populaţie palestiniană.

Trecerea la conducerea Egiptului a noului lider de la Cairo, preşedintele Mursi, un membru al Frăţiilor Musulmane, a căror filială palestiniană este Hamas, precum şi vrăjmăşia făţişă, fără precedent, afişată faţă de israelieni de autorităţile islamiste de la Ankara i-au încurajat masiv pe fanaticii din Gaza. Speranţele de eliminare a Israelului, de „extirpare” a „cancerului” sionist pe care le-au întreţinut ani de zile diversele secţii de propagandă islamistă ale autorităţilor din Gaza ca şi ale conducerilor de la Teheran şi Damasc au părut din nou, subit, să nu mai fie utopice.

Opţiunile israeliene

În revanşă, dacă vrea să supravieţuiască într-o regiune în care violenţa este şi mod şi raţiune de a fi, Israelul n-are cum să nu se adecveze mentalităţilor locale şi să-şi demonstreze hotărârea. În acest scop statul evreu e silit să-şi restabilească potenţialul disuasiv. Un potenţial risipit, în mare măsură, de prea îndelungatul „dolce far niente” al aceloraşi guverne israeliene care, din 2005 încoace s-au aranjat rând pe rând, în ciuda retoricilor lor belicoase, cu prezenţa teroriştilor islamişti la cârma Fâşiei Gaza.

Prin urmare, dacă raidurile actuale nu vor avea efectul disuasiv şi distructiv scontat şi nu se vor dovedi în măsură să elimine fie şi doar vremelnic pericolul permanentei agresiuni cu rachete, guvernul israelian se va vedea probabil forţat să ordone extinderea operaţiunii. Ar urma trecerea la ofensiva terestră. În acest caz vărsările de sânge ar putea lua amploare. La fel şi impactul negativ al operaţiunii Stâlp de Nor asupra imaginii Israelului.

Pe de altă parte, mereu invocata primejdie a unei posibile extinderi a conflictului e destul de limitată. La graniţa de nord a Israelului, Hizbollah încearcă să susţină asediatul regim Assad, care, condus de alawiţi, continuă să fie susţinut de şiiţii iranieni şi de supuşii lor de la conducerea Libanului, dar a ajuns să fie certat la cuţite cu islamiştii suniţi, alcătuind Hamas şi bună parte din forţele rebele din Siria.

Dar chiar şi în ipoteza incertă a unui succes al campaniei militare israeliene s-ar putea ivi un risc suplimentar. E vorba de pericolul ca o eventuală destructurare a grupării Hamas să se soldeze cu trecerea la conducerea fâşiei a unor organizaţii islamiste încă şi mai virulente.

Cu atât mai mari sunt speranţele care se pun în eforturile de mediere ale preşedintelui egiptean, care e şi el între ciocan şi nicovală. Pe de o parte Mursi ar vrea să-şi ajute fraţii islamişti din Hamas, pe de alta liderul de la Cairo nu poate face abstracţie încă de militarii egipteni şi de raţiunea de stat a unui Egipt interesat să nu-şi distrugă relaţiile cu Statele Unite.

Pe moment pare clar, că nici una din părţi nu va putea câştiga decisiv în actuala confruntare militară.Totuşi un eventual insucces al Israelului, singura democraţie din regiune, ar fi nu doar un eşec catastrofal al statului evreu, ci unul cu imprevizibile consecinţe pentru toate societăţile deschise de tip occidental.