Când Bătrânul Continent s-a prăbușit în tenebrele ucigașe ale primului război mondial, ce speranță mai rămăsese? Ce nădejdi mai aveau românii în 1917 cu țara distrusă și sfârtecată de oștirile Puterilor Centrale și cu aliații ruși căzuți în hăul revoluției bolșevice?

Ce datorăm SUA

Pe români și pe europeni i-a salvat, in extremis, America progresistului președinte Woodrow Wilson. Era omul ale cărui idei au pus bazele Ligii Națiunilor și multilateralismului foarte drag cancelarei germane. Salvatoarea lui decizie de a intra în război a dăruit Europei șansa renașterii și două decenii de libertate. Iar românilor, Marea Unire și România Mare.

America s-ar fi putut ține deoparte și în timpul tentativei Axei de a cuceri lumea. Monstruosului tiran nazist, care îngenunchease Europa cu ajutorul aliaților lui rasiști și antisemiți, i-au ținut piept singuri, ani la rând, britanicii premierului Churchill. Doar America le mai furniza arme englezilor.

După război, SUA au repus pe picioare o Europă zdrobită de nebunia hitleristă. Înțelegând că renașterea Bătrânului Continent slujește nu doar europenilor, ci și propriului interes, Washingtonul a pompat gigantice fonduri izbăvitoare în acele părți necomunizate ale Europei, care, la adăpost de Stalin, și-au păstrat dreptul de a accepta ajutorul planului Marshall.

A mai durat patru decenii și, aliată cu Regatul Unit, tot America lui Ronald Reagan, cea întemeiata cândva de George Washington și apărată, ca Uniune, de campionul abolirii sclaviei, Ulysses S. Grant, a sfârșit prin a asigura lumii libere epocala victorie asupra tiraniei totalitare comuniste.

Hidoasa față a revoluției culturale

Mai nou, Universitatea Princeton a cedat revendicărilor BLM și Antifa alcătuind vârful de lance al extremei stângi marxiste aliate cu partea cea mai lașă a oligarhiei de peste ocean. Întrucât, în consens cu moda timpului și cu progresismul (rasist) al epocii lui, Wilson a crezut în enormitatea segregării și în prostia fără margini a rasismului, Princeton a intrat în acțiune. Președintele universității a acceptat să șteargă numele eminentului om de stat de pe una din clădirile sale. La fel a facut și Universitatea Monmouth.

În ideea în care istoria trebuie anihilitată odată cu cultura americană, căci prea susțin ambele drepturi și libertăți (sic!), gloata stimulată de împăciuitorismul elitei americane a atacat, vandalizat sau demolat nu doar statuile unor generali confederați. A distrus ori pângărit sculpturile reprezentând eterne repere ale democrației. Între ele, statuia unui proeuropean ca Churchill, ale unor eroi ai libertății ca George Washington, dar și cea a eroului luptei împotriva sclaviei, Ulysses S. Grant.

În răstimp, un asurzitor tumult parvine și din capitala țării. În ziarul "Washington Post" a apărut recent, culmea ironiei, un articol cerând înlocuirea numelui capitalei americane. Or, cum scriam la 21 iunie, "dacă eroi ai libertății ca Churchill, învingătorul lui Hitler, precum și Washington, întemeietorul democrației americane sunt atât de 'câh' încât trebuie să li se dărâme statuile, în timp ce la Gelsenkirchen, în vestul Germaniei, i se ridică una lui Lenin, se pun niște întrebări. Cât... o să mai aibă...un ziar de stânga ca Washington Post insolența de a-și purta gloriosul nume...? Dar capitala Statelor Unite? Când i se va spune ziarului "Lenin Post"? Și când i se va spune capitalei (SUA) Stalinton? Sau poate Beriatown?"

Nimic nu dovedește mai clar care e miza reală a acestei campanii. Nu e antirasismul pretextat. Nici progresismul ei clamat. Nimic nu probează mai persuasiv decât atacurile concertate asupra unor repere ale istoriei și culturii fără de care libertatea americană și universală n-ar fi rămas decât o utopie, că asistăm la o tentativă fanatică, totalitară, de anihilare a societății umaniste, deschise, liberale.

Că așa este, iar această minabilă tentativă nu se oprește la statui sau la economia de piață, cotată drept inerent "rasistă", în speță drept "antineagră", de către fondatorii ori sponsorii marxiști ai BLM e, de asemenea, limpede. Slăbirea polițiilor prin tăierea fondurilor alocate lor, obținută sub presiunile extremei stângi, a dus la creșterea exponențială a crimelor comise de gloată în marile orașe americane, conduse de primari de stânga, democrați.

În răstimp, s-a ajuns să se împuște și copii. A fost omorâtă recent, la Atlanta, o fetiță de culoare de numai opt ani. Au asasinat-o în automobilul mamei ei doi protestatari înarmați ai BLM ocupând, împreună cu restul mulțimii răzvrătite și cu permisiunea iresponsabilă a primăriței de culoare, o zonă a orașului.

Cazul e emblematic, fiindcă ilustrează pe cine va victimiza, până la urma, aceasta obsesiva autovictimizare menită, chipurile, să emancipeze o de mult emancipată minoritate afro-americană. Scopul actual al autodesemnaților ei reprezentanți extremiști, care pretind să fie altceva decât sunt, e să obțină pe lângă epurarea draconică a elitelor intelectuale, economice și politice, și ceea ce-și dorea revoluția culturală chineză. Năruirea vechilor cutume, culturi și idei. Pe scurt, nivelarea totalitară sub impactul terorii.

Ce au obținut? Si ce vor obține?

S-a obținut decapitarea lui Columb și amenințarea capetelor de președinți de la Mount Rushmore. Apoi, afurisirea și demiterea unor profesori și ziaristi gândind cu propriul cap. Se pregătește edificarea unei noi segregări rasiale, cu albii pe post de lustragii și separate "spații sigure" în universități, pentru albi și pentru negri. Se mai anvizajează edificarea unui la fel de odios regim separat, în funcție de culoarea pielii, pentru galbeni, roșii, verzi, bruni și pestriți. Culturnicii oștirilor postmoderne mărșăluind sub flamura unor Gramsci și Marcuse își vor mai adjudeca, împreună cu gloata, înainte a de a fi ei înșiși epurați, depopularea marilor orașe.

Clasa de mijloc, oripilată de noua inchiziție, se va retrage din metropole în zonele conduse de republicani. Se va declanșa o contrarevoluție conservatoare. În fine, pe lângă polarizarea fără leac a țării, revoluționarii BLM și Antifa au toate șansele să dobândească glorioasa realegere a unui Trump perceput de vaste segmente ale Americii ca ultimul bastion în fața barbariei.

Cât timp se va perpetua actualul război civil? Cât timp i se va permite. Câtă vreme neoiacobinismul va fi cauționat. Cât timp îl vor susține forțe, oficiali, partide, intelectuali și organizații ori concerne până de curând atașate ideii libertății. Cât timp vor tăcea glasurile răspunderii, înzestrate cu autoritate și la stânga spectrului politic. Cât nu vor avertiza contra alunecării într-o barbarie ce pune sub semnul întrebării însăși Alianța Nord-Atlantică. Al cărei suflet și sâmbure militar sunt voința americanilor de a lupta pentru Europa și arsenalul SUA.

Au înțeles, mai nou, să se opună terorii autori ca Margaret Atwood, J.K Rowling, Gary Kasparov, Salman Rushdie, muzicianul de jazz Wynston Marsalis și chiar extremistul Noam Chomsky. Împreună, cei aproximativ 150 de intelectuali de prestigiu au semnat o scrisoare de protest împotriva actualei culturi a umilirii și ostracizării publice a gânditorilor disidenți.

Glasul cui lipsește

Or, în asurzitorul vacarm occidental nu se aude nici o voce românească. Și niciun glas european. Unde sunt protestele istoricilor, scriitorilor, politologilor, sociologilor și filosofilor români care știu cine a fost Woodrow Wilson, ce a făcut pentru neamul românesc? Unde e președintele patriot al României? Unde sunt Angela Merkel și Ursula von der Leyen?

În frunte cu Merkel, von der Leyen și cu Josep Borrel, Bătrânul Continent se ocupă de te miri ce. Agenda lui e plină de cote, mai nou pentru femei în CDU, partidul care le-a dat pe demnitarele conducând Europa și lumea, dar s-a gândit să-și îngroape meritocrația.

În discursul ei inaugural ca președinte al Consiliului UE, Merkel a făcut cu duiumul fraze, la Bruxelles, vorbind despre corona, "credința ei" nestrămutată "în Europa", digitalizare, drepturi, unitate și politica externă a UE decisă majoritar, nu unanim. Precum și despre alte varii marafeturi. Numai despre marea criză care tocmai omoară și SUA, și tot vestul, a tăcut mâlc.

În paginile aceleași agende, mai figurează la loc de frunte daruri financiare generoase, dar pernicioase pentru economia de piață, apoi înlesnirea migrației, ajutorarea Iranului islamist, condamnarea antefestum a unor prezumtive "anexări" israeliene, varii alte fleacuri și obsesii antitrumpiste și antiamericane, precum și împăciuitorism. Mult împăciuitorism. De pildă, în fața neomarxiștilor violenți, a noilor rasiști "antirasiști". Și în fața vechilor și sângeroșilor tirani de factura unor Putin, Xi, Erdogan sau ayatolahul Khamenei.

Cu libertatea-i salvată în repetate rânduri de americani, Europa nouă și veche ar fi avut acum, în fine, mult-așteptata ocazie de a se revanșa, ajutându-i pe americani să se apere de generalizatul asalt extremist. Nu pare în stare. Va irosi, pesemne, acest prilej. Ce păcat. Ce teribil păcat!