Ideea este ca, la 6 decenii de la înfiinţarea lor Naţiunile Unite să devină în fine, apte să facă faţă provocărilor secolului 21. Problema e însă, că organizaţia mondială e mîncată lăuntric de corupţie şi minată de profundele divergenţe dintre statele ei membre. Expresie a acestor disensiuni fusesere conflictele care au împiedicat literlamente până în ultima clipă pregătirea unui proiect de declaraţie comună vizând reformele necesare. In cele din urmă s-a reuşit să se cadă de acord asupra unei declaraţii mult edulcorate, net mai puţin consistente decât propunerile avansate de secretarul general al ONU, Kofi Annan. Dar ce vor semna până la urmă cei 150 de preşedinţi, şefi de guvern, regi şi pricnipi – între care preşedintele Bush, premierul britanic Blair, şi cel israelian Sharon, ori şefii de stat ai Iranului şi Africii de Sud reuniţi în metropola americană? Ei toţi vor parafa un document de 38 de pagini constituind rezultatul emasculat, respectiv celui mai mic numitor comun asupra cărora au reuşit să se înţeleagă în cele din urmă cele 191 de ţări membre.

Cu toate acestea, documentul constituie un progres, devreme ce prevede crearea unui nou organism de monitorizare şi protecţie a drepturilor omului, în locul derizoriei Comsii ONU, care s-a făcut de râs în repetate rânduri, protejând nu aceste libertăţi, ci mai degrabă tiraniile de oamenii pe care îi reprimă cu plăcere dictatorii.

Documentul mai stipulează crearea unei comisii pentru edificarea păcii, menite să ajute naţiunile proaspăt ieşite dintr-un război, precum şi, mai ales, obligaţia intervenţiei, ori de câte ori civilii se văd confruntaţi cu pericolul unui genocid sau al crimelor de război. In fine, Mark Malloch Brown, şeful de cabinet al lui Kofi Annan, a reliefat că grupul celor 7 state industrializate şi Rusia au promis să aloce suma de 50 de miliarde de dolari combaterii sărăciei în regiunile cele mai mizere ale lumii, statele UE făgăduind la rândul lor să cotizeze cu 0,7 la sută din produsul lor intern brut la fondurile destinate ajutoarelor de dezvoltare.

Cel mai jalnic eşec înregistrat la New York vizează în schimb incapacitatea statelor membre de a se înţelege asupra unei definiţii a terorismului propuse de occidentali. La fel de regretabilă e neputinţa statelor membre de a conveni o modalitate de combatere a proliferării armelor nucleare. Annan a admis că absenţa din document a problemelor dezarmării şi nonproliferării nucleare e o imensă ruşine. Un obstacol de nedepăşit s-au dovedit statele africane, care se tem de eventualitatea unor intervenţii militare străine şi cele arabe şi islamice, insistând asupra altei definiri a terorismului decât americanii, europenii şi ruşii. Reprezentantul Germaniei la ONU, Guenter Pleuger, a declarat în context: „Terorismul nu poate fi combătut doar cu mijloace militare, poliţieneşti şi judiciare”. Potrivit diplomatului german, terorismul s-ar naşte din „subdezvoltare şi sărăcie, din umiliri şi discriminări, ori din conflicte nerezolvate satisfăcător”, care sfâşie din interior diverse societăţi. Ca atare, „în lupta împotriva terorismului ar trebui să se ţină cont şi de aceşti factori”, a mai opinat Pleuger. Tot miercuri, la cererea Marii Britanii, se întrunesc membrii Consiliului de Securitate ONU spre a adopta o rezoluţie propusă de Londra, ce solicită guvernelor lumii să adopte legi pedepsindu-i pe extremiştii care incită la terorism. Măcar atât.