Invitații au fost ținuți în curte, apoi au participat la o slujbă religioasă împreună cu Iohannis, fără ca acesta să poarte o discuție cu răniții din clubul Colectiv.

Pe 30 octombrie 2015, Adrian Albu a fost ars pe mâini și pe cap. Sora lui, Elsa Albu, a murit la trei săptămâni de la incendiu, din cauza infecțiilor, iar verișoara lui, Mimi Voicu, a murit pe 1 noiembrie, de la arsuri.

„Vreau să vă povestesc experiența mea cu Iohannis. Spre deosebire de mulți muritori de rând (printre care mă număr), eu chiar am avut ocazia să mă întâlnesc și să dau mâna cu acest Zeus al politicii dâmbovițene. (…) Era în iarna 2015-2016 când, împreună cu alți supraviețuitori de la #Colectiv, am fost invitat într-o dimineață la Cotroceni la o întâlnire cu Președintele. Invitația fusese făcută în numele soției. Cred că era o sâmbătă sau o duminică, nu îmi mai aduc bine aminte, cred că găsiți în știrile din perioada aia. Între 8:30 și 9:00 trebuia să fim la poarta de la Leu, la 8:30 eram acolo. N-am ajuns primul, mai erau 2-3 persoane care așteptau în fața porții. Fiecare cu aparținătorul lui, că nu eram încă în capacitatea de a ne deplasa singuri. Apoi, până la 9:00, au mai venit. La 9:00 iese un SPP-ist și ne poftește înăuntru. Aparținătorii rămân afară. Dăm buletinele și telefoanele (deh, procedură) și intrăm în sala alăturată, cea de așteptare.

Și stăm… și stăm… până pe la 9:30 când vine cineva și ne spune să ne pregătim să mergem la întâlnire. Ne face instructajul de protocol: nu vorbim fără să ni se adreseze, ne ridicăm în picioare când intră, ne ridicăm în picioare dacă se ridică și el”, scrie Adrian Albu pe Facebook.

Biserica din mijlocul curții

Povestea continuă cu pregătirea și desfășurarea unei slujbe la Cotroceni. „Și plecăm din sala de așteptare. Traversăm giratoriul ăla de la intrare, intrăm în prima curte interioară, o traversăm și pe aia și intrăm în a doua curte interioară. Acolo ghidul nostru ne poftește în biserica aflată în mijlocul curții…

Eu pe la biserici merg așa, în vizită, că îmi place cum sunt decorate și apreciez munca celor care au făcut picturile interioare, dar cam atât. M-am gândit că poate omul nostru simțea nevoia de o slujbă înaintea întâlnirii cu „sataniștii” și ne băga în biserică mai întâi, ca să fie sigur.

Intrăm în biserică, unii pe o parte, unii pe cealaltă și ne așezăm pe scaune. Nu e o biserică așa încăpătoare, dar am avut loc toți răniții plus SPP-iștii. Și mai stăm un pic. Apoi vine preotul și se apucă să pregătească slujba. Când termină intră acolo la el în altar. Și mai stăm un pic.

Cam pe la 10:30, SPP-iștii din spate, de la intrarea în biserică se ridică în picioare și încep să se audă saluturi cu „Să trăiți!”. Ne ridicăm și noi și Iohannis trece pe la fiecare și ne spune „Bună dimineața!” și dă mâna cu cei care nu au mâinile bandajate. Eu încă le aveam, dar am întins mâna și am dat noroc”, mai arată supraviețuitorul de la Colectiv.

Tronul lui Iohannis

„Apoi apare un obiect mai mult tron decât scaun cărat de 2 SPP-iști care este pus în fața tuturor cu spatele la noi și Iohannis se așează pe el.

Și începe slujba. Zice preotul acolo ce are el de zis cu iertarea păcatelor și pomenirea eroilor și ce o mai fi zis și după vreo 15 minute zice și un „Doamne miluește!” așa mai apăsat… Și se ridică Iohannis în picioare de parcă voia să pună stop pe piept la rugăciunea aia. La care toți SPP-iștii din spate se ridică și ei în picioare și încep să bată și ei cruci sincron cu șeful lor.

Ne ridicăm și noi că ne face semn ghidul de la intrare. Se termină rugăciunea cu un „Amin” și, surpriză! Iohannis nu se așează înapoi pe tron, rămâne în picioare și slujba continuă cu toată sala ridicată în picioare.

Fac o parenteză. Majoritatea celor care eram acolo suferisem arsuri pe partea superioară a corpului, prin urmare transplaturile s-au făcut cu piele de pe picioare. Din cauza asta majoritatea avem cicatrici pe picioare pe suprafețe destul de mari, efectul recoltării de piele fiind ca o arsură de gradul 1. Majoritatea aveam pe sub pantaloni pansamente, iar statul în picioare (nu mersul) mai mult de 2-3 minute provoacă senzații de mâncărime care se transformă apoi în usturime și apoi durere. Ca să înțelegeți senzația, loviți-vă cu palma peste coapsă, tare, de vreo zece ori, în același loc. Cam aia e senzația pe care o aveam toți pe toată zona recoltată de pe ambele coapse.

Fără întâlnire

Revenind la poveste. Și stă talanul în picioare tot restul slujbei. Nu știu să spun exact cât a mai durat, vreo 15-20 de minute, dar toți răniții eram preocupați de rănile de pe picioare, nu ne mai interesa decât momentul când ăla se va așeza iar pe scaun. Și la un moment dat se termină și slujba și ăla tot în picioare. Apoi o ia din stânga și trece pe la toți, cu unii dă noroc, cu alții nu, ca la început. Spune „mulțumesc” la fiecare și apoi iese din biserică. După ce iese ne așezăm iar pe scaune și începem fiecare procedura proprie de a liniști durerile, unii se scarpină prin pansamente, alții masează zonele.

N-a durat 2 minute și ghidul ne spune că acum ieșim. În gândul meu, după toate înjurăturile pe care i le-am tras în gând că ne-a ținut în picioare, zic că la întâlnire o să-i spun că n-a fost chiar bine ce ne-a făcut. Și ieșim din biserică, traversăm iar curtea cu biserica și la mijlocul primei curți, ghidul nostru ne spune „Ei, și de aici cred că vă descurcați până la ieșire, că se și vede”. „Păi și întâlnirea?”. „Ați fost invitați de doamna Iohannis la slujba de dimineață.” Nici nu mi-am luat la revedere, că nu mai aveam de gând să-l mai revăd pe vreunul, nici pe ghid, nici pe Iohannis.

Citiţi articolul integral pe presshub.ro.