Târgurile de Crăciun, costuri mari cu măsurile de securitate
3 decembrie 2025
Ultimele bariere sunt instalate la intrarea în Târgul de Crăciun din Bonn. Blocuri de beton sigilează străzile care duc în piața centrală, unde vizitatorii se bucură deja de vin fiert și turtă dulce.
Managerul târgului, Kathrin Krumbach, își face loc prin mulțime, verificând măsurile de securitate de care este responsabilă.
În timp ce vorbește cu DW, ea arată spre un covor de cauciuc care acoperă cablurile electrice care trec pe alee.
"S-ar putea să nici nu observați acest detaliu, dar face parte și el din conceptul de securitate", spune ea, adăugând că obiectul din cauciuc este menit să netezească denivelările, astfel încât nimeni să nu se împiedice, iar utilizatorii de scaune cu rotile să poată "ieși rapid din perimetru în caz de urgență".
După o serie de atacuri mortale comise în Piețele de Crăciun în ultimii ani, autoritățile municipale au fost nevoite să sporească măsurile de securitate la cele peste 3.000 de astfel de piețe din Germania.
Potrivit asociației profesionale DSBEV, care reprezintă interesele a aproximativ 5.600 de întreprinderi de spectacole din Germania, majoritatea de familie, aceste piețe atrag aproximativ 170 de milioane de vizitatori în fiecare an și generează venituri anuale de "câteva sute de milioane de euro".
Conceptul de securitate al lui Kathrin Krumbach pentru Târgul de Crăciun din Bonn se întinde pe "zeci de pagini", spune ea. Documentul este conceput pentru a prevedea "toate scenariile imaginabile".
În afară de blocurile de beton care trebuie să împiedice camioanele să lovească vizitatorii, măsurile mai puțin vizibile includ instruirea personalului pentru situații de urgență, coordonarea cu brigada locală de pompieri și pregătirea pentru alte situații periculoase, cum ar fi o pană de curent.
"O mare parte din activitățile de securitate se desfășoară dincolo de privirile vizitatorilor", a declarat Krumbach pentru DW.
"Plusul de securitate este bun pentru afaceri"
Till este vânzător de lumânări parfumate și decorațiuni la Târgul de Crăciun organizat în fosta capitală Bonn. El crede că măsurile sporite de securitate sunt un lucru bun pentru afacerea sa.
"Dacă se simt în siguranță, oamenii vor veni în număr mai mare la târg, fără stresul că li s-ar putea întâmpla ceva", a declarat el pentru DW, în timp ce întorcea un ornament artizanal expus astfel încât să prindă mai bine lumina. "Părerile clienților noștri sunt pozitive și cred că vom vinde mult anul acesta", spune el.
Nu departe de standul lui Till o găsim pe Swathi, o vizitatoare din India.
Femeia, care se află pentru prima dată la o piață germană de Crăciun, intenționează să cheltuiască aproximativ 25 de euro în această seară. Aceasta este de altfel suma medie pe care vizitatorii unor astfel de piețe o cheltuiesc într-o zi. Mâncarea, cadourile și vinul fiert sunt pe lista ei de dorințe.
Plimbându-se printre rândurile de tarabe cu lumini sclipitoare și clopoței zornăitori, femeia remarcă atmosfera plăcută. "Însă, speram să văd mai mulți polițiști. Sunt sigură că ei sunt pregătiți să intervină în caz de nevoie".
Cine va plăti costurile suplimentare?
La piața din Bonn, poliția asigură o prezență vizibilă prin patrularea în uniformă pe alei și prin dotarea unui container de securitate împreună cu autoritățile municipale.
În plus, autoritățile orașului Bonn au angajat o firmă privată de securitate și au instalat camere de supraveghere pentru ca vizitatorii să se simtă în siguranță. Aceste măsuri nu sunt însă gratuite.
Deși costurile totale de securitate pentru piața de Crăciun din Bonn nu au fost puse la dispoziție, orașul Bremen din nordul Germaniei raportează cheltuieli de securitate de 3 milioane de euro pentru ediția de anul acesta a târgului. Bugetul include sume mari pentru pilonii de protecție și pentru barierele speciale menite să țină posibile vehicule atacatoare departe de mulțime.
Albert Ritter, președintele grupului de lobby DSBEV, spune că unele autorități municipale "ar prefera să taxeze organizatorii" pentru noile măsuri de securitate. "Costurile nu pot fi transferate micilor vânzători din piață”, a declarat el pentru DW, cerând ca "securitatea publică să rămână finanțată din fonduri publice".
Ritter a încercat totodată să risipească temerile că piețele de Crăciun vor fi anulate din cauza creșterii costurilor de securitate, după ce zvonuri în acest sens au devenit recent virale pe internet în Germania.
Fapt este că unele târguri de Crăciun și-au redus dimensiunea pentru a se adapta măsurilor de securitate, dar nu există vești confirmate privind închideri, după cum arată o anchetă jurnalistică a DW.