Tamiflu
16 iunie 2006Medicamentul Tamiflu, administrat pentru tratarea gripei, este unul din produsele farmaceutice cele mai solicitate din lume. Aşa se explică faptul că producţia nu satisface în prezent nevoile de pe piaţă. Datorită unei observaţii făcute de Joe Howton de la Adventist Medical Center din Portland, statul Oregon, de binefacerile acestui medicament ar putea profita de două ori mai mulţi pacienţi. Nu este vorba de o soluţie economică a problemei, ci de una medicală. Dacă preparatul ar rămâne destul de mult timp în corp, ar fi suficientă jumătate din doza recomandată curent. Or, la menţinerea medicamentului Tamiflu în corp ar putea contribui un alt preparat – Probenecid, care împiedică rinichii să filtreze medicamentele din sânge şi să le elimine din corp. Probenecid şi-a dovedit însuşirea de a prelungi menţinerea în corp a unui medicament deja în timpul celui de-al doilea război mondial, şi anume când rezervele de penicilină erau neîndestulătoare. Joe Howton a studiat actele firmei Roche, producătoarea preparatului împotriva gripei, şi a ajuns la concluzia că, într-adevăr, în combinaţie cu Probenecid, Tamiflu îşi menţine eficacitatea în corp o perioadă de timp dublă. Acum există deja capsule ce conţin această combinaţie. Totuşi, firma Roche declară că încă nu ar fi fost prezentate elemente suficiente în favoarea variantei combinate. Oricum, chiar şi cu generalizarea noii formule, medicamentul contra gripei tot ar fi departe de a acoperi necesarul. Problema continuă să fie aşadar şi economică.