1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Teamă după atentatul de la Boston

Martin Ganslmeier/Cristian Ştefănescu16 aprilie 2013

Încă nu este clar dacă autorii atentatului de la maratonul din Boston sunt terorişti străini sau extremişti americani. Dar teama s-a aşternut iarăşi peste Statele Unite, la aproape 12 ani după sângerosul 11/09 2001.

Imagine: Reuters

Americanii sunt şocaţi şi, odată cu ei, mare parte din planetă: trei morţi, 140 de răniţi, 17 dintre ei grav. Iată bilanţul parţial al exploziilor produse aproape de linia de finiş a maratonului de la Boston, unul care, pentru naţiunea americană, este îmbrăcat în semnificaţii speciale.

Ar fi trebuit, de fapt, să fie o după-amiază specială de luni pentru Boston. Această sărbătoare a familiilor a şi atras sute de mii de oameni pe străzile oraşului, într-o zi ce coincide cu comemorarea "patrioţilor" care au ridicat, în 1775, pentru prima oară, armele împotriva Coroanei Britanice.

Cei mai mulţi dintre cei 23.000 de participanţi la maraton trecuseră, deja, linia de sosire. La ora locală 14:50, totul a fost dat peste cap de o primă explozie puternică. Presiunea generată a fost atât de mare încât o parte dintre maratonişti s-au prăbuşit. Panica a cuprins instantaneu mulţimea - şi, la nici 12 secunde, foarte aproape de locul primei deflagraţii, s-a auzit cea de-a doua explozie. Martorii oculari au descris scene oribile, stropite de sânge, în aşteptarea primelor echipe de intervenţie medicală. Nu a durat prea mult până lucrurile au început să devină mai clare: a fost vorba despre un atentat. Forţele de ordine au îngrădit perimetrul extins din jurul locurilor celor două explozii şi au întrerupt reţeaua de telefonie, pentru a preîntâmpina eventuale declanşări telecomandate ale altor dispozitive. De altfel, încă două bombe, neexplodate, au fost găsite în zonă.

Ca în stare de război

"Vă asigur că vom afla cine a făcut-o. Orice individ sau grup răspunzător va simţi întreaga greutate a justiţiei", le-a promis preşedintele Barack Obama americanilor, la cam trei ore de la incident. Şeful Casei Albe s-a ferit să pronunţe cuvântul "terorism" dar Administraţia de la Washington urmăreşte o asemenea pistă în depistarea autorilor actului criminal de la Boston. Experţi invitaţi în diverse emisiuni televizate americane înclină să creadă că metoda de amplasare a dispozitivelor explozive denotă mai degrabă acţiuni comise de extremişti americani. Garda Naţională a statului Massachusetts a preluat securitatea oraşului Boston, spitalele fiind păzite de poliţişti bine înarmaţi; o mare parte a centrului oraşului a fost închis circulaţiei publice, iar investigaţia a fost preluată de către agenţii federali (FBI) în colaborare cu Agenţia Centrală de Informaţii CIA.

Nu doar în Boston au fost luate măsuri sporite de securitate după incidentele de la maraton. La Washington D.C., Pennsylvania Avenue, strada care trece prin faţa Casei Albe, a fost închisă circulaţiei, la intrările în metroul din New York au fost instituite controale speciale. Şi economia mondială a reacţionat cu nervozitate după atentatele de ieri; burse importante precum Frankfurt, Tokio sau Hong Kong au deschis pe minus, la fel cum închisese, cu o seară înainte, indicele american de referinţă, Dow Jones.

Istoria însângerată a sportului

Atentatul de ieri este cel de-al patrulea mare atac de amploare având ca ţintă o competiţie sportivă: unsprezece membri ai delegaţiei israeliene au fost ucişi de către radicali palestinieni la Olimpiada de la München, din 1972; apoi, la cea de-a 100-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară moderne, de la Atlanta, un extremist american a ucis, cu un dispozitiv exploziv, două persoane, rănind altele 11; în fine, echipa statului Togo a fost ţinta unui atac armat înaintea unui meci din cadrul campionatului african de fotbal din 2010, doi jucători şi şoferul fiind ucişi în ambuscada produsă în Angola de o grupare rebelă independentistă. Prezenţi la Boston, organizatorii maratonului de la Berlin au anunţat că vor pregăti în regim de urgenţă un nou concept de securitate a competiţiei programate la mijlocul acestui an, deşi este limpede că şansele unor garanţii de siguranţă totală sunt inexistente. Duminica ce vine are loc maratonul de la Hamburg, iar organizatorii au asigurat că nu suspendă cursa; în plus, "am putea aduce, poate pentru intimidare, câteva sute de poliţişti la linia de sosire - dar aşa ceva nu ar prea ajuta nimănui", a comentat Frank Thaleiser, purtătorul de cuvânt al organizatorilor alergării de la Hamburg, unde sunt aşteptaţi circa 750.000 de spectatori şi 12.000 de concurenţi. "Pentru Rusia, care se pregăteşte pentru un eveniment sportiv de anvergură (Olimpiada de iarnă de la Soci, până la a cărei deschidere au mai rămas circa zece luni - n.red), cele petrecute azi sunt un avertisment pe care îl luăm foarte în serios", a comentat luni, la Moscova, ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko.