În reacţie la crimele de la Toulouse cărora le-au căzut victimă 3 elevi evrei şi un dascăl, rabin, tatăl a doi din copiii împuşcaţi cu sânge rece, autorităţile franceze s-au arătat alarmate de eventualitatea unor noi atentate şi au dispus mai riguroasa protejare a şcolilor şi instituţiilor evreieşti.

Acelaşi ucigaş pare să fi folosit aceiaşi armă în trei atacuri diferite soldate în aceiaşi regiune, în răstimp de 9 zile, cu cel puţin şapte victime omeneşti. Toate aceste victime sunt reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, religioase şi rasiale. E vorba de 4 evrei, de un militar de culoare din departamentele de dincolo de mare precum şi de doi arabi, musulmani magrebini, din trupele de paraşutişti.

Marţi în toate şcolile franceze s-a păstrat la ora 11 un minut de reculegere în memoria victimelor evreieşti ale vărsării de sânge comise ieri, în curtea liceului evreiesc din Toulouse de către un făptaş sosit călare pe o motocicletă de tip Yamaha şi ascuns îndărătul căştii sale de motociclist.

Sute de agenţi ai poliţiei franceze lucrează de ieri, cu intensitate maximă, la elucidarea abominabilelor crime. Sosit aproape instantaneu la faţa locului, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy care, ca şi liderul opoziţiei socialiste, Francois Hollande, şi-a întrerupt campania electorală, a ţinut să-şi exprime oroarea iscată de asasinate. „Aceşti copii sunt copiii noştri”, a ţinut să sublinieze şeful executivului parizian.

Dar cine este ucigaşul? Unele mărturii oculare îl descriu pe motociclistul ucigaş ca fiind scurt şi solid, alta relevă că i-ar fi văzut scurt timpul chipul ascuns de cască şi ar fi tatuat sau ar purta un semn pe obrazul stâng.

Aceste semnalmente l-ar putea identifica pe criminal ca neonazist, ştiut fiind că din trupele de paraşutişti din regiune a fost eliminat recent un grup de extremişti de dreapta.

La fel de bine ar putea să fie vorba însă şi de un islamist fanatic, având în vedere că extremismul islamist a reimportat în Europa un antisemitism virulent, exportat cândva de nazişti în ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu.

Iar dacă substratul rasist al crimelor teroriste de la Toulouse e ipotetic, cel antisemit e la fel de cert ca şi natura teroristă a băii de sânge de la şcoala evreiască din acest oraş francez.

Cei 500.000 de evrei francezi - cea mai numeroasă comunitate evreiască existentă încă, în Europa, după transformarea Bătrânului Continent, prin Holocaust, într-un vast cimitir al copiilor lui Israel - şi ce-a de-a treia din lume, reprezintă şi cel mai periclitat grup evreiesc din lume.

După Shoa, cum se numeşte în ebraică Holocaustul, nici o altă comunitate evreiască, dacă facem abstracţie de pogromul postbelic de la Kielce şi de asasinatele din alte orăşele poloneze, nu s-a văzut expusă atât de frecvent urii asasine precum evreii francezi.

Credincioşii cultului mozaic s-au văzut transformaţi în Franţa în ţintele unor asasinate politice sau violenţe ale extremei stângi, pro-palestiniene, în anii 80, iar apoi, sub imperiul propagandei antisioniste şi antisemite, în anii 90, ca şi în ultimul deceniu. Marea majoritate a crimelor sau delictelor comise împotriva evreilor francezi au fost săvârşite de arabi fanatizaţi.

Dar, în ultima vreme, în reacţie la imigraţia musulmană, a început să se articuleze pe Bătrânul Continent şi un tot mai amplu segment neonazist şi extremist de dreapta. Campania electorală franceză, cu accentele ei rasiste, xenofobe şi antireligioase n-a făcut decât să exacerbeze amplul depozit de resentimente marcând toate societăţile vest-europene.

Preşedintele Franţei are dreptate să afirme că victimele de la Toulouse ne privesc pe toţi. Gloanţele trase asupra copiilor evrei din acest oraş vizează întreaga Europă democratică. Fiindcă e clar că aceste crime s-ar fi putut petrece în aproape orice alt colţ al Europei. La fel de clar este că sunt, în orice caz, orice ar mai fi ele, în rest, vărsări de sânge antisemite.

În consecinţă a sosit momentul să se ia realmente în serios odiosul potenţial criminal şi terorist al antisionismului şi al urii împotriva evreilor.

Politicienii francezi şi europeni ar face bine să pună capăt însă nu doar tot mai frecventelor vituperări anti-israeliene şi comparaţiilor scandaloase, bunăoară între crimele de la Toulouse şi, să spunem, victimele palestiniene ale conflictului din Orientul Mijlociu. Aceste vituperări nu fac decât să consolideze tentativele de desfiinţare a legitimităţii statului evreu şi să exacerbeze antisemitismul pe Bătrânul Continent.

Nu mai puţin deplasate sunt şi excesele retorice antireligioase, anti-musulmane şi antievreieşti, care incriminează de pildă tăierea rituală a vitelor. Atari excese nu fac decât să dea apă la moară deopotrivă extremismului de dreapta şi celui de stânga precum şi demenţilor asasini de factura norvegianului Breivig.