Un sârb, o româncă și un neamț ascultă un preot rostind în limba maghiară rugăciunea Tatăl Nostru în noaptea de înviere romano-catolică. Ar putea fi un început de banc dar este o secvență obișnuită dintr-un orășel bănățean, acolo unde vecini de diverse etnii sau confesiuni se însoțesc reciproc în preajma marilor sărbători, fie că le sunt comune, fie specifice unora. Și asta, spun bănățenii, le definește identitatea: interculturalitatea dusă până la multiculturalitate. Un fel de a profita de ce este mai bun din mai multe lumi, de a primi ce te îmbogățește de la celălalt și dăruindu-i la schimb parte din ce te definește.

Sud-vestul României a aparținut de-a lungul secolelor mai multor imperii. Administrațiile succesive ale Banatului de Timișoara au fost mai mereu monocrome și schimbările au fost - cu bună voie sau nu - abrupte. Dar fiecare a păstrat ceva din construcția anterioară. Chiar și cârmuirea prosovietică a extins orașul Timișoara în baza liniilor urbanistice gândite de austrieci cu peste un secol în urmă.

Oamenii locului, indiferent de originile etnice, s-au resemnat mereu cu schimbarea stăpânilor și și-au continuat nestingheriți viața alături și împreună. S-au îngrijit de acest exemplar urban unic în peisajul european. Tocmai diversitatea aceasta de națiuni și culturi a fost argumentul cel mai convingător, atunci când, în urmă cu 12 ani, Timișoara și-a anunțat candidatura pentru a deveni Capitala Europeană a Culturii în anul 2021.

Luminează-ți orașul!

Pandemia a decalat un pic lucrurile astfel că 2021 a devenit 2023. O așteptare mai lungă dar și un timp suplimentar de a pune la punct restanțele inerente. De altfel, recunoaște primarul Dominic Fritz, „niciodată nu ești complet pregătit. Încă mai lucrăm, pe ultimele sute de metri, și sunt recunoscător că am avut parte de acești doi ani, în care am pus pe picioare un program cultural atractiv și am dat o viață nouă multor locuri din oraș”. De altfel, încă destule fațade din oraș sunt camuflate în dosul perdelelor de protecție din spatele cărora se aud sculele meșterilor și scârțâit de scripeți.

Centrul are prioritate dar va veni și vremea cartierelor din jurul fostei cetăți a Timișoarei să strălucească. Fie și doar pentru că sloganul anului cultural 2023 este „Shine your light! - Luminează-ți orașul!”. Tema luminii, spune primarul Fritz, într-o discuție cu DW, este importantă și pentru că „fiecare locuitor are ceva de transmis, fiecare poate să lumineze într-un fel societatea”. Dar și pentru că orașul „a fost mereu un centru inovativ, cu premiere sociale, culturale și tehnologice. A fost, în 1884, primul oraș din Europa cu iluminat stradal electric. Iar în 1989 a început, aici, revoluția anticomunistă, împotriva dictaturii ceaușiste”. Și tot aici, imediat după căderea Cortinei de Fier, când febra schimbării politice s-a mai liniștit, a fost redactat un manifest pentru sănătatea noii democrații, Proclamația de la Timișoara. Pe lângă numeroase apeluri de natură politică s-a strecurat și unul mai aparte: „Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice, care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în bună înțelegere (...) în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casă a Europei”.

„Aici este Europa”

„M-a fascinat ca tânăr și mă fascinează și acum Timișoara tocmai pentru că aici este Europa”, mărturisește edilul. A venit din Germania ca voluntar umanitar și a ales să rămână în acest un loc „în care oamenii se ascultă reciproc și împreună dezvoltă idei noi. Diversitatea fundamentează comunitatea, asta este moștenirea Timișoarei de sute de ani și așa va fi definit și viitorul Europei. Timișoara este un oraș european și a fost deja de sute de ani așa, înainte de a exista Uniunea Europeană. Aici trăiesc în pace și productiv împreună oameni de etnii și religii diferite. Și simt că multilingvismul dă naștere inovațiilor”.

Diversitatea despre care povestește primarul Fritz este evidentă pentru oricine ajunge în centrul orașului. În interiorul fostei cetăți a Timișoarei din care se mai păstrează astăzi o bucățică din zidul bastionului terezian, într-un perimetru de trei piețe-simbol ale orașului, Victoriei, Libertății și Unirii, legate între ele prin străduțe pietonale pline de librării, cafenele și umbrele colorate, se află o catedrală ortodoxă română și una sârbă, un dom catolic, o biserică luterană și sinagoga neologică. Undeva între ele, în clădirea Operei, de la al cărui balcon s-a strigat eliberarea de sub dictatura ceaușistă, se află, sub același acoperiș, trei teatre în trei limbi - română, maghiară și germană. Și tot aici, între aceste repere spirituale, este și liceul german ce poartă numele poetului născut în Banat Nikolaus Lenau și care a avut elevi doi laureați Nobel, ambii șvabi bănățeni: pe Herta Müller (Literatură, în 2009) și pe Stefan Hell (Chimie, în 2014).

Fabric, o fotografie a diversității orașului

Vlad Tăușance a crescut într-unul din cartierele emblematice ale orașului Timișoara. În Fabric au trăit de-a lungul vremii deopotrivă oameni înstăriți dar și din clasa de mijloc, funcționari sau muncitori, germani și români și unguri și sârbi, o comunitate evreiască importantă și una romă „care era aici dintotdeauna”.

Vlad manageriază comunicarea echipei de organizatori din proiectul Timișoara 2023. L-am întâlnit în Piața Romanilor, micul parc din fața Bisericii romano-catolice Millenium, înconjurat de clădiri ce rezumă o bună parte din diversitatea arhitecturală a orașului: art nouveau și secession, istoricist-eclectic, modernist, neoclasicist. „Cartierul Fabric și Piața Traian erau de la început zone foarte vii ale orașului - prin comerț, industrie ușoară și birturi. De altfel, unul dintre ele, Prințul Turcesc, dă chiar numele unei zone din cartier. Suntem în proximitatea fabricii de bere, a mai multor fabrici de haine, de marochinărie, avem şi o zonă de miniateliere”. În adolescența lui Vlad, zona era destul de adormită: „Încă se mai juca fotbal pe stradă, încă se mai cunoșteau toți vecinii. Centrul era pe atunci magnetul pentru adolescenți, rămâne în continuare, dar lumea a început să vină aici din centru, căutând fie bere artizanală, fie evenimente culturale, fie restaurante sau, de ce nu, second handuri, pentru că suntem într-un centru al vintage-ului, care atrage atât hipsteri cât și turiști”.

Pe fundalul poveștilor lui Vlad par că se aud vechile tramvaie și zarva elevilor de la școlile maghiară sau sârbă. Dar, mai cu seamă, se profilează așa numita „Casă cu maimuțe”, Palatul Ștefania, o bijuterie cu care nu doar cartierul se mândrește. Clădirea a fost pe rând club de societate, restaurant, chiar un împinge-tava pe vremea comunistă, cu chipsuri vietnameze din creveți, a găzduit deja anul acesta o expoziție din Bienala de Arhitectură, dezbateri, prezentări de film sau chiar spectacole de dans contemporan. Și nici măcar nu este singurul spațiu neconvențional receptiv la cultură din cartier: „Ne bucurăm să vedem deschidere din partea bisericilor, fie că este vorba de cele catolice sau de centrul reformat Noul Mileniu, care găzduiesc concerte de jazz, de muzică contemporană. Piața Traian și cartierul Fabric dau tonul în acest moment și mi-ar plăcea să văd așa ceva la nivelul tuturor cartierelor orașului”.

Castelul din Iosefin

În celălalt capăt al orașului, Iosefin este însă un cartier adormit. Există o piață agroalimentară cu tradiție, sunt zonele de tranzit spre gară și autogară, un teatru de păpuși dar și Casa de Cultură a Studenților, cândva un vulcan creativ din care au pornit trupe de teatru și umor sau formații rock legendare dar unde, ne spune Simona Giura, de la Asociația Prin Banat, nu se mai prea întâmplă mare lucru. Inițiativa Heritage of Timișoara, începută în afara calendarului Timișoara 2023, își propune, însă, pe lângă o clasificare a patrimoniului local și o valorificare a poveștilor sale, să ofere cartierului Iosefin un reper cultural - turnul de apă sau Castelul de Apă.

Construit în prima parte a anilor 1910, acesta a fost, din anii ‘70 casa porumbeilor și locul de joacă al copiilor din cartier, așa că este încă în șantier. Lucrările au fost amânate și de izbucnirea războiului din Ucraina, care a generat penurie de materiale de construcții și o explozie a prețurilor. Oamenii de la Prin Banat au, însă, un plan clar: „Vrem ca oamenii din cartier să se identifice cu acest proiect, să-l vadă ca fiind al lor, al cartierului. Vom avea un lift panoramic care va duce până la prima galerie, la nivelul 37 de metri, și o zonă muzeu în care vom prezenta istoria cafelei, pentru că aici, în Iosefin, s-a născut fondatorul cafelei Illy și inventatorul espressorului. De la punctul de belvedere, la 53 de metri, se va putea admira o panoramă pe care în Timișoara o poți vedea exclusiv din acest turn: toată Bega, cursul ei cu toate podurile și fiecare cartier. Strângem povești din cartier, studiem arhitectura lui, avem un istoric, suntem de mult timp activi aici, în Iosefin”, povestește Simona.

Un underground ajuns Capitală Culturală a Europei

Inaugurarea Castelului de Apă ar trebui să aibă loc în februarie, lună la a cărui mijloc urmează să înceapă, oficial, și anul Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii. An care „este o oportunitate de neignorat, o recunoaștere a avangardei timișorene și afinitățile afirmate de-a lungul anilor”, este de părere scriitorul și cronicarul muzical Mimo Obradov. „Este și o uniformizare, o introducere în circuitul globalist al culturii, dar în Timișoara s-a păstrat acest element multicultural, chiar și în aceste condiții”, spune Mimo, de două ori minoritar: „Odată prin naționalitate, fiind etnic sârb, și apoi prin afinitatea culturală underground - și nu pot spune decât că sunt de două ori câștigat”. Și-a trăit tinerețea în cluburile și cenaclurile semiclandestine din demisolurile vechilor case ale orașului, alături de prieteni sârbi, germani, maghiari și români, cu care se rupea de ideologia oficială pentru a se hrăni cu fructul interzis al culturii occidentale. De altfel, „formația reper a Timișoarei și a României, Phoenix, era un amestec etnic: sârbul Pilu Stefanovici, Moni Bordeianu pe jumătate neamț, maghiarul Bela Kamocsa, în vreme ce Nicu Covaci era singurul român neaoș. Asta a îmbogățit, a dat o multilateralitate modului în care ei s-au exprimat”, amintește Mimo.

Între timp, ceea ce s-a frământat în pivnițele culturale ale orașului a fost absorbit în mainstream. Nu doar în muzică dar și în lumea literară. Au existat, chiar și în aberantele decenii de cenzură voci strălucite care au scos din sertare, mai cu seamă la limita ilegalității, în zona cenaclurilor studențești - poetul Ion Monoran, rămas în conștiința orașului după ce a oprit tramvaiele pentru a chema timișorenii la revoluție, în decembrie 1989, sau Petru Ilieșu, Mircea Mihăieș sau Daniel Vighi, Adriana Babeți sau Șerban Foarță, textierul celor de la Phoenix. Au fost și grupul scriitorilor germani din Banat, care a dat și un Nobel pentru literatură, pe Herta Müller, dar și, mai recent, sârbii - Borco Ilin, Goran Mrakic sau Mimo Obradov, născuți din importul conspirativ de cultură punk și rock din învecinata defunctă Iugoslavie.

„Această comunitate din Timișoara chiar are ce oferi și eu sper că va reuși să arate. Timișoara și Banatul sunt un exemplu a ceea ce ar trebui să fie Uniunea Europeană, un creuzet de populații, de comunități naționale diferite, de influențe culturale diferite, de relații economice și sociale care tind spre un ideal pe care și l-ar dori și cei din Europa”. Rămâne de văzut în ce măsură organizatorii anului cultural „vor oferi oportunități de durată, astfel încât 2023 să fie un fel de start de unde să reușim să diversificăm expresia culturală și artistică a orașului Timișoara”, conchide Mimo Obradov. Așa va fi, promite primarul Dominic Fritz: „Nu plănuim doar un foc de artificii pentru un an. Vrem să facem lucruri care se vor răsfrânge pozitiv pe termen lung asupra orașului și vieții sale culturale. Rămân pe de o parte obiectivele de infrastructură culturală, rămâne și puterea culturii și încrederea oamenilor că dacă investim în cultură aducem bunăstare comunității locale. Timișoara va mai profita decenii de pe urma acestui titlu de Capitală Europeană a Culturii”.