Poate nu sunt mulți cei care știu că Venezuela are cele mai mari rezerve certe de țiței din lume: 303 miliarde de barili. Statele Unite ale Americii nici măcar nu se află printre primele 10 cele mai bogate state în petrol, depășite fiind și de Libia și de Nigeria.

Sursa: AICI

Și, cu toate acestea, cel mai mare producător de petrol din lume sunt Statele Unite, iar Venezuela, Libia și Nigeria nu se află printre primii 10 producători de țiței ai planetei:

Sursa: AICI

Nu cred că cineva nu va înțelege din acest exemplu simplu cât este de adevărat proverbul: „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă”. Degeaba stau venezuelenii cu fundul pe aproape o cincime din resursele de petrol ale globului, dacă nu le pot exploata. În Venezuela, populația este lovită de foamete și sărăcie extremă, iar petrolul continuă să stea netulburat în pământ. La un moment dat, omenirea va fi renunțat, de mult, la benzină, dar venezuelenii se vor mândri, în continuare, cu bogăția patriei lor. Între timp, generații întregi de copii se vor naște acolo doar pentru a-și plânge viața mizerabilă. La fel vom vorbi și despre Libia sau Nigeria, ca despre națiuni cu potențial uriaș, dar cu majoritatea populației neavând bani să supraviețuiască decent.

Când veți citi aceste rânduri să vă aduceți aminte de emfaza cu care, prin 2012, toți conducătorii României proclamau independența energetică a României undeva prin 2016-2017. „Deci, este o chestiune cam pe la orizontul anului 2015, 2016, 2017, dar astăzi avem o certitudine. În acest orizont de timp, 2015-2016, Romania va putea sa fie independentă deplin din punct de vedere energetic" ne anunța, triumfalist, președintele de atunci, Traian Băsescu (sursa: AICI).

Ba chiar, ne umplea piepturile de mândrie patriotică Băsescu, făcându-ne să ne vedem mari actori la nivelul continentului: „România poate fi una dintre sursele de gaze, nu numai pentru ea însăși, dar și pentru multe alte țări din Europa”. Au urmat ani buni în care toate discursurile politicienilor noștri și ale armatei de analiști obedienți începeau cu „independența energetică”. Deh, pe vremea aia nu învățaseră încă cum se citește „reziliență”.

Da, oameni buni, asta se întămpla fix acum nouă ani, în martie 2012. Cam cât gaz credeți că s-au extras din rezervele admirate de vorbărețul  nostru președinte de atunci? Păi să vă spun eu: zero metric cubi! În anul în care ne promitea Băsescu independența energetică (adică în 2017) abia se terminau explorările din Marea Neagră, după care au mai trecut trei ani până când s-a milostivit una din companiile (Carlayle, ascunsă în România sub denumirea Black Sea Oil and Gas) cadorisite cu gaz de către generosul stat român să înceapă să monteze utilajul de extracție.

Când va ieși din mare prima moleculă de gaz este un moment încă foarte depărtat. Cât privește zăcământul pe care îl inspecta Băsescu, într-o acțiune de PR pentru Kaiser-ul de la Viena, acela zace încă neatins de sondele austriecilor, sonde care oricum nu există. Curtea imperială vieneză așteaptă încă o lege care să-i permită să ia și a șaptezecea piele de pe spinarea contribuabilului român și abia apoi va căuta să găsească și vreun utilaj.

Între timp, Băsescu s-a ascuns la Bruxelles, unde se trezește din când în când din somnul lin de europarlamentar, doar pentru a se mai plânge de nedreptatea pe care i-o face justiția protejatei sale, Elena Udrea. Iar OMV, firma chezaro-crăiască care a primit pe tavă cheile de la depozitul de gaz al României a reușit performanța să devină...cel mai mare comerciant din țară, depășind chiar și pe Kaufland:

Sursa: AICI

Ei, poate era un plan pervers și poporul nu s-a prins: regimul Băsescu i-a dat OMV-ului pe mână resursele de hidrocarburi ale României, rușii lui Putin s-au dus după fentă și au supralicitat, i-au dat și ei OMV-ului niște zăcăminte de gaze, dar OMV și-a văzut de planul inițial și a construit magazine pe lângă fiecare benzinărie, pentru a vinde biscuiți, alune și țigări. Genial plan. Vorba CTP-ului de acum 50 de ani:

„Prielnic e vântul. Meşter cârmaciul
 Mândră corabia… Meşter cârmaciul”
(Zaharia Stancu, „Ţara”, volumul „Slăvim Republica”, Bucureşti, 1972, p. 10).

Meșter cârmaciul Băsescu, nimic de zis, dar după el a venit un cârmaci și mai „meșter”, Klaus Iohannis, care și-a început și el mandatul în forță, cu mantra despre independența energetică incantată chiar la New York, spre deliciul investitorilor americani: „România deține sectoare care au potențialul de a asigura avantaje competitive, precum agricultura, energia sau IT-ul. Energia și securitatea națională nu sunt separabile. România are vocația unui exportator de securitate. Trebuie să fie și unul de energie. Sectorul energetic trebuie să devină competitiv” (sursa: AICI).

Oare omul o fi intoxicat cu statistici false de către consilieri? El chiar nu știe că sectorul despre care el crede că ne aduce „avantaje competitive”, agricultura, ne produce un deficit comercial de două miliarde de dolari pe an? Bine că nu își ia în serios rolul de cârmaci, că ne trezeam cu nava România eșuată pe plajele din Miami...

Și nu uită cârmaciul Iohannis nici până astăzi să recite, ca robotul, ce viitor de aur ne pregătește el cu energia: „Pe noi ne interesează să avem o garanție a energiei și ea să fie disponibilă pentru populație, pentru economie indiferent de ce se întâmplă. În acest sens merge întreaga politică energetică a României care va încuraja dezvoltarea unor noi sectoare, a unor sectoare care merg spre energii regenerabile din ce în ce mai mult, spre dezvoltarea unui sector serios care va folosi hidrogenul ca și sursă de energie și în paralel, evident că vom merge spre valorificarea gazului care a fost găsit în Marea Neagră. Aceste garanții sunt oferite de cei care se ocupă de energetica românească adică de către Guvern și Parlament” (sursa: AICI).

Hai că ne-am liniștit de tot: cică garanția că gazul din Marea Neagră se va extrage este oferită de ... Guvern și Parlament. N-o avea, oare, un suflet milos pe lângă el să-i spună cam ce garanții pot da gargaragii din guvern și parlament?

Puteţi citi articolul integral AICI.