Sfârșitul conflictului din primăvara anului 1999 a fost precedat de o lungă perioadă de represiune a populației albaneze de către autoritățile centrale de la Belgrad. Pentru a opri deportarea și uciderea populației albaneze din Kosovo și pentru a forța regimul președintelui Slobodan Milosevic să își retragă armata, Alianța Nord-Atlantică a intervenit în cele din urmă și a bombardat, timp de 78 de zile, ținte strategice și militare din Serbia, care pe atunci făcea parte alături de Muntenegru din ceea ce se numea încă Republica Federală Iugoslavia.

Acțiunea aliaților s-a derulat fără un mandat emis conform dreptului internațional. Dar NATO a operat cu scopul de a preveni alungarea de către trupele sârbe a populației albaneze din Kosovo. Acordul de la Kumanovo a statutat în ​​cele din urmă o încetare a ostilităților.

Istorie fără indicatoare dar cu resentimente induse

Kumanovo este al doilea oraș ca mărime din Macedonia de Nord, situat foarte aproape de granița dintre Serbia și Kosovo, numai potrivit pentru a se semna acolo un acord de încheiere a războiului. La locul evenimentului, aerodromul sportiv Kumanovo, nimic nu mai amintește acum de acea zi istorică. La fel cum tinerii care astăzi au, în Serbia și Kosovo, 25 de ani - numiti și ”generația 99” - nu au nicio amintire despre fosta Iugoslavie, nici despre înfruntarea din urmă cu un sfert de secol.

Nu au trăit pe pielea lor conflictele din anii 1990, dar le suportă consecințele socio-politice și economice și trebuie să se împace cu trecutul societăților lor. Ideile tinerilor din ambele țări sunt puternic influențate de mediul lor familial, de mass-media și de retorica elitelor politice. Tineri jurnalişti din Serbia şi Kosovo, născuţi în 1999, s-au întâlnit la Kumanovo la începutul lunii iunie, pentru a discuta despre ceea ce ştiu astăzi legat de războiul sângeros. Și, mai important, despre cum își văd viitorul.

"Nu am trăit războiul din 1999 pentru că m-am născut abia atunci, dar părinţii şi rudele mi-au spus multe poveşti de pe vremea războiului. A fost o perioadă dureroasă pentru noi, albanezii", spune Ereza Krasniqi. Și David Petrovic din Aleksinac (Serbia) s-a născut în 1999. "Nu am fost niciodată în Kosovo. Percepția noastră despre Kosovo este modelată în primul rând de poveștile generațiilor mai în vârstă, de reportajele unilaterale difuzate în mass-media și de discursurile politicienilor noștri", punctează tânărul de 25 de ani, care studiază literatura în Nis. și lucrează ca jurnalist la ziarul studențesc Presing.

”Nici nu suntem atât de diferiți”

Din discuții reiese că ideile tinerei generații despre cum ar putea arăta un viitor comun sunt foarte diferite de cele ale generațiilor anterioare. ”Tinerii vor pace, un viitor fericit și fără griji”, este de părere Aferdita Likaj din Kosovo.

Într-o absență a perspectivelor economice există un mare risc ca miturile victimelor, teoriile conspirației și ideile naționaliste să găsească teren fertil. Din acest motiv, Filip Djordjevic consideră necesar ca întâlnirile să nu aibă loc doar între tinerii jurnalişti din ambele ţări, ci şi cu colegi de generație din alte domenii, precum studenţi la informatică, afaceri sau arte. ”Jurnaliştii se ocupă de politică şi de comunicare publică. Au adesea ocazia să se întâlnească şi să facă schimb de idei cu jurnalişti din alte ţări”, dar este nevoie de locuri sigure de întâlnire pentru toți tinerii din cele două țări, ”unde să putem aborda constructiv prejudecățile și tensiunile”. Abia astfel de întâlniri au permis prime confruntări directe cu ”celălalt”, adică cu colegii din cealaltă țară, subliniază Djordjevic.

”Etnia și originile nu joacă un rol important în astfel de întâlniri”, constată Medina Pasomi din Kosovo. ”Ajungem rapid să discutăm despre subiecte și provocări de zi cu zi. Vorbim despre experiențe personale, muzică, mâncare, despre salariile noastre, stres și probleme de sănătate”. Iar Irena Cuckovic, din Novi Sad, adaugă: ”Atunci ne dăm seama adesea că mergem la aceleași festivaluri de muzică, că avem multe în comun în ceea ce privește cultura și mentalitatea, că ne plac aceleași mâncăruri. Pe scurt: că, de fapt, nici nu sunt atât de diferiți.”

Aleksandar Bugarin, tot din Novi Sad, colaborează acum cu DW. Își amintește de prima sa vizită în Kosovo, când a participat la un proiect cultural, și povestește că mulți tineri sârbi se tem din cauza prejudecăților existente, atunci când vizitează Kosovo pentru prima dată. ”Când se întorc acasă” de la festivaluri precum ”Miredita - dobar dan” sau Dokufestul, ”aduc cu ei multe povești personale și experiențe pozitive”. Prin urmare, crede Bugarin, cultura, întâlnirile și proiectele comune ale tinerilor din ambele țări sunt potrivite pentru a construi punți de înțelegere, respect și acceptare reciprocă.

Cum propriile experiențe sunt o sursă de inspirație pentru a lucra împreună la mai multă democrație și la reconciliere, tinerii jurnaliști reuniți la Kumanovo cred că mai mulți tineri ar trebui să aibă parte de asemenea întâlniri, să facă schimb de idei și să experimenteze ”cealaltă țară”. Pentru că, până la urmă, este vorba despre viitorul lor.