1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Tineri antrenaţi în Rusia pentru destabilizarea R. Moldova

17 octombrie 2024

Potrivit autorităților de la Chișinău, câteva sute de tineri ar fi fost antrenați în Rusia pentru lupte de stradă şi mânuirea explozibililor în perioada alegerilor din Moldova.

Imagine din Chișinău
Imagine din Chișinău Imagine: Elena Covalenco

Mai bine de 300 de persoane din Republica Moldova ar fi fost instruite şi antrenate în Rusia pentru a provoca dezordine în masă, acte de vandalism, a ataca forţele de ordine în timpul protestelor şi a genera alte tulburări pentru a destabiliza ţara, au anunţat joi autorităţile din Republica Moldova, care au prezentat şi imagini din timpul acestor „antrenamente”.

Totodată, unele persoane ar fi fost selectate pentru antrenamente mai avansate în tabere de gherilă, desfăşurate în Bosnia şi Herţegovina, precum şi Serbia. Aici au învăţat să creeze bombe artizanale și să participe la lupte de stradă.

Europeo: Republica Moldova - teamă de o agresiune rusească

18:42

This browser does not support the video element.

Aceste tabere aveau coordonatori străini şi instructori din mai multe ţări care au legătură cu grupurile private de mercenari Wagner şi Ferma.

Instrucţia s-a desfăşurat preponderent de la începutul lunii septembrie şi până la mijlocul lunii octombrie.

Poliţia a anunţat că împreună cu Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a deconspirat „planurile de destabilizare a Moldovei de către activiştii unui partid declarat neconstituţional” (o referire la partidul oligarhului fugar Ilan Şor), ca urmare a unei serii de percheziţii desfăşurate miercuri, 16 octombrie. Percheziţiile au avut loc în mai multe localităţi din nordul, centrul şi sudul ţării.

Dezvăluirile au fost făcute cu trei zile înainte de alegerile prezidenţiale şi referendumul privind UE şi vin în continuarea altor astfel de acţiuni pe care oamenii legii le-au descoperit în ultimii doi ani, în special de la izbucnirea războiului din Ucraina.

Aliați ai Moscovei

03:10

This browser does not support the video element.

Miercuri au avut loc în jur de 100 de percheziţii, au fost confiscaţi 1,6 milioane de lei moldoveneşti, iar patru persoane sunt arestate preventiv, a anunţat şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu.

El a explicat că începând din iunie şi până în prezent, echipe de câte 20 de persoane erau trimise în Rusia regulat la o bază de odihnă pentru a fi instruite cum să procedeze, ce obiecte şi tactici să folosească pentru a crea tulburări, inclusiv cum să extragă arme de la forţele de ordine în timpul unor proteste.

Dezvăluirile făcute astăzi de reprezentanții instituțiilor de forță din Moldova survin la câteva zile după ce aceștia au prezentat publicului un alt plan al Rusiei pentru compromiterea alegerilor de duminică și care ar fi fost, de asemenea, dejucat de autorități.

Astfel, peste 130 de mii de persoane ar fi fost mituite numai în luna septembrie cu bani proveniți dintr-o bancă rusească aflată pe lista de sancțiuni internaționale pentru a influența rezultatul la prezidențialele din Moldova și referendumul privind integrarea europeană. În aceste scopuri, doar în luna septembrie din Federația Rusă au ajuns în Republica Moldova 15 milioane de dolari.

ia / das (hotnews.ro, spotmedia.ro)