De un deceniu, în fiecare zi de 27 ianuarie circulă pe străzile Varşoviei un tramvai fără călători. Nu are număr, în schimb are o stea a lui David, vizibilă de departe. Tramvaiul istoric traversează cartierele pe care ocupanţii germani le-au transformat în 1940 în cel mai mare ghetou evreiesc din Europa. 

De Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului tramvaiul fără pasageri aminteşte de evreii din Varşovia care au fost ucişi. Înainte de a fi eliminaţi de nazişti, în Varşovia trăiau 330.000 de evrei, reprezentând o treime din locuitorii capitalei poloneze. Ei formau, după cea din New York, a doua comunitate evreiască din lume ca mărime.

Principalele manifestări de comemorare a victimelor Holocaustului au loc în perimetrul fostului lagăr de concentrare Auschwitz, care se află în sudul Poloniei de azi. În această fabrică nazistă a morţii, cea mai mare, au fost ucişi între anii 1940-1945 circa 1,1 milioane de oameni. Mai bine de 90 la sută din ei au fost evrei din Polonia şi din alte ţări europene ocupate de nazişti. Pe 27 ianuarie, Auschwitz a fost eliberat de soldaţi ai Armatei Roşii. Din 2005 se comemorează această dată în întreaga lume.

Din cei şase milioane de evrei care au pierit în Holocaust, majoritatea au fost ucişi pe teritoriul Poloniei ocupate. De aceea, mulţi evrei văd Polonia până astăzi ca pe un imens cimitir.

O viaţă într-un loc încărcat de istorie

Cum se trăieşte astăzi în Polonia în calitate de evreu? Această întrebare i-o pun adesea lui Franciszek Bojanczyk vizitatorii din străinătate. Şi el şi-a pierdut o parte din strămoşi în Holocaust. Cu toate acestea, istoricul în vârstă de 30 de ani nu ar părăsi niciodată capitala Varşovia.

"Când mă plimb pe străzile din Varşovia, mă gândesc câteodată la ce s-a întâmplat acolo", a declarat el pentru DW. "Dar nu mă gândesc în permanenţă la asta. Dacă m-aş gândi în fiecare zi cât de tragic este acest oraş, probabil că nu aş putea trăi aici. Este imposibil să te gândeşti la moarte tot timpul", a adăugat Bojanczyk. De la începutul anului, el este responsabil în cadrul Muzeului de Istorie a Evreilor Polonezi, "Polin", pentru relaţiile cu diaspora evreiască.

Şi soţia sa, Zofia Bojanczyk, lucrează în acelaşi muzeu. Şi ea are rădăcini evreieşti. Familia mamei ei s-a convertit de generaţii la catolicism. "La noi în casă veneau mereu şi prieteni evrei ai părinţilor mei, deşi la noi nu se serbau niciodată sărbători religioase", a afirmat ea. Dar lumea evreiască nu-i este ceva străin. "Nu este ceva ce ar trebui mai întâi să descopăr sau ceva care să mă fi surprins foarte mult".

Pe linie paternă, situaţia este mai complicată. Bunicul ei a fost salvat de la pieire când era copil. "A fost adoptat foarte devreme de părinţi polonezi, a crescut într-o casă de polonezi, a fost botezat şi este un catolic practicant, foarte credincios", a povestit Zofia. Din păcate, în familie nu se vorbeşte cu plăcere despre asta. "Această istorie este cam măturată sub covor". Ea speră însă că nu va fi dată uitării. Împreună cu tatăl ei vrea pe viitor să cerceteze mai îndeaproape cele întâmplate.

În căutarea rădăcinilor evreieşti

În Polonia nu este ceva neobişnuit ca oamenii să-şi descopere pe cont propriu rădăcinile evreieşti. După Holocaust, numeroase familii de evrei polonezi au încercat să scutească generaţiile mai tinere de suferinţă, părinţii şi bunicii nespunându-le copiilor ce soartă cumplită au avut strămoşi de-ai lor.

Când Franciszek a început la şcoală să se intereseze de istoria evreilor, mama sa i-a arătat amintirile bunicului său, un supravieţuitor al Holocaustului. Până atunci, el nu a ştiut de rădăcinile sale evreieşti. "În memoriile străbunicului meu, Tadeusz Neuman, am descoperit o familie asimilată, care se percepea drept poloneză". Membrii ei nu mergeau la sinagogă şi s-au botezat înainte de război. Când ocupanţii nazişti i-au închis în 1940 pe toţi evreii din Varşovia în spatele zidurilor ghetoului, familia Neuman a scăpat de această soartă cumplită.

Destine tragice ale unor evrei europeni

Tadeusz Neuman, care a studiat Arhitectură la Universitatea din München, a exercitat înainte de război funcţii înalte în industria poloneză. Soţia sa, Zuzanna Goldfeder, a fost nepoata renumitului constructor francez de automobile, André Citroën. Această îsntărită familie a reuşit ani de zile să-şi procure noi şi noi documente, să plătească pentru ascunzători sau să mituiască poliţia secretă nazistă, Gestapo. Tadeusz şi fiul său au supravieţuit, dar Zuzanna a fost arestată în 1942 de Gestapo, a fost internată în ghetou şi împuşcată acolo.

"Poate că s-a întâmplat exact aici sau în apropierea actualului meu loc de muncă", a spus Franciszek. Muzeul Polin se află în perimetrul fostului ghetou, în apropierea pieţei în care sute de mii de evrei au fost încărcaţi în camioane pentru a fi transportaţi în lagăre de exterminare. "Dar mă gândesc şi la oamenii care pe ruinele războiului şi-au întemeiat o nouă viaţă", a adăugat el.

Antisemitismul în Polonia

Înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, în Polonia trăiau aproape 3,5 milioane de evrei, aproximativ 10 la sută din populaţia ţării. Aproximativ 400.000 dintre ei au supravieţuit Holocaustului, dar majoritatea lor a părăsit ţara după război, din pricina unor pogromuri şi a campaniilor antisemite ale comuniştilor polonezi. După schimbarea din 1989, au început iarăşi să se înfiinţeze comunităţi evreieşti. Se estimează că în Polonia de azi au rădăcini evreieşti aproximativ 20.000 de oameni.

Franciszek Bojanczyk susţine că în Polonia te poţi simţi în siguranţă, ca evreu. "Din fericire în Polonia nu există incidente antisemite dramatice ca la Paris sau New York. La noi se mai aminteşte de perioada interbelică, nu se mâzgălesc pe uşi stele ale lui David", a explicat el. Chiar dacă în ultima vreme s-au înmulţit în internet afirmaţiile antisemite sau antiisraeliene, mai ales din pricina războiului din Gaza, Polonia rămâne o ţară prietenoasă pentru evrei.

Lacune în dezbaterea istoriei

Bojanczyk speră că vor fi elucidate şi chestiunile mai dificile din raporturile polono-evreieşti. El se referă la legea din 2018, votată de fosta majoritate a PiS din Parlament, care îi condamna la închisoare pe cei care susţineau teza că polonezii ar fi fost complici la Holocaust. Între timp, la presiunile internaţionale, legea a fost abrogată.

"Nu este permis să negi faptele eroice ale multor polonezi în timpul Holocaustului, dar nu trebuie uitat că oamenii s-au comportat foarte diferit în acele vremuri", susţine el. "Aici mai sunt multe de elucidat, în următorii ani".

Moştenirea evreiască - parte a identităţii

Zofia şi Franciszek Bojanczyk privesc încrezători spre viitor. Fiul lor în vârstă de doi ani nu va trebui să-şi caute rădăcinile evreieşti, ci va afla de ele direct de la părinţii săi. "Vreau să-i dau o educaţie evreiască, de care eu nu am avut parte, astfel încât pentru el să fie ceva firesc, să nu afle mai târziu în treacăt despre asta", a afirmat Zofia.

La fel ca ea şi soţul ei, numeroşi alţi polonezi tineri cu rădăcini evreieşti caută o nouă identitate. Ei speră că pe viitor, atât în familii, cât şi în spaţiul public, temele dificle din raporturile polono-evreieşti nu vor mai fi tabuizate.

 

Adaptare după un articol publicat pe DW-Deutsch.