1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Moțiunile de cenzură împotriva guvernului au fost respinse

7 septembrie 2025

Parlamentul a discutat și votat cele patru moțiuni de cenzură depuse de AUR, S.O.S. România și POT împotriva guvernului Bolojan. După șapte ore de dezbateri, moțiunile au picat, strângând puțin peste o sută de voturi.

Persoane cu mâini ridicate așezate pe scaune într-o mare sală de dezbateri - Parlamentul de la București
Parlamentul de la București a respins moțiunile de cenzură împotriva cabinetului BolojanImagine: picture alliance/AP Photo/V. Ghirda

Textele depuse vizau reforma din Sănătate, reorganizarea companiilor de stat, eficientizarea autorităților de reglementare și noul pachet de măsuri fiscale. Ședința a început la ora stabilită, însă fără prezența inițiatorilor. Cu toate acestea, președintele de ședință, Mircea Abrudean, a confirmat existența cvorumului necesar votului.

Premierul Bolojan a cerut opoziției să nu mai blocheze activitatea guvernului săuImagine: Eduard Vinatoru/AP/dpa

Pozițiile exprimate în plen

Premierul Ilie Bolojan a cerut opoziției să înceteze obstrucționarea activității guvernului. Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a precizat că partidul său respinge toate moțiunile AUR, calificându-le drept „un simplu exercițiu de demagogie”. George Simion a contestat cvorumul și l-a acuzat pe premier că „ignoră total” Parlamentul prin asumările de răspundere.

Contextul pachetului de reforme

Moțiunile opoziției au venit după ce executivul Bolojan și-a asumat răspunderea pe cinci proiecte de lege din cel de-al doilea pachet fiscal. Singurul proiect necontestat de opoziție a fost cel referitor la pensiile magistraților.

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră
Treceți peste secțiunea următoare Articolul principal la DW

Articolul principal la DW

Treceți peste secțiunea următoare Mai multe articole de la DW