În ciuda a ceea ce se spune, depoziţia fostului președinte Iliescu este binevenită. Nu poți nega la nesfârșit, numai regimurile comuniste mințeau sistematic și contestau toate evidențele. Mai devreme sau mai târziu ar fi ieșit la iveală acel detaliu care putea fi folosit ca probă împotriva României și, culmea, dezvăluirea putea veni chiar din Statele Unite. Declarația lui Ion Iliescu și confirmată de fostul șef SIE, Ioan Talpeș, are pesemne rolul de a diminua pagubele, într-un moment în care nu mai poți împiedica dezvăluirea adevărului.

Un important responsabil al structurilor de securitate, fostul director SRI, George Maior, a susținut, în schimb, că declarațiile lui Ion Iliescu au fost interpretate greșit. Dar nu este clar dacă George Maior a negat existența însăși a centrelor de detenție sau dacă a făcut o disociere pedantă între ”aprobarea” unor centre de detenție și ”colaborarea între servicii în ceea ce privește contraterorismul sau contraproliferarea” (Adevărul Live).

S-a spus de asemenea că declarația fostului președinte este iresponsabilă pentru că ar putea favoriza condamnarea României la CEDO la fel cum s-a întâmplat cu Polonia. Riscul este real, într-adevăr. Dar nu putem evita la nesfârșit să vorbim despre aceste lucruri ca și cum societatea românească ar fi iremediabil minoră, lăsând în seama tutorilor (SUA și UE) să decidă în marile chestiuni de natură morală. România trebuie să devină capabilă să discute subiectul. Chiar dacă afirmaţiile lui Ion Iliescu au fost interpretate greşit, problema ar trebui abordată în toată dificultatea ei.

E adevărat că nu este ușor. A justifica tortura pare imposibil, dar nu este convenabil nici să adopți pozițiile radicale ale „procurorilor” din categoria lui Dick Marty, autorul primului raport pe această tema în cadrul Consiliului Europei. Ca să înțelegem mai bine sursa intransigenței lui Dick Marty și a celor care îl susțin, ar trebui să observăm că aceleași persoane se pronunță cu egală radicalitate și în alte probleme legate de drepturile omului. Un exemplu relevant este dreptul nelimitat al femeii la întreruperea de sarcină. În cadrul legislativului de la Berna, Dick Marty a animat cu energie frontul pro-choice, propunând cu asiduitate amendarea codului penal elvețian care interzice avortul în primele 14 săptămâni. Așadar, pe de o parte, intransigenții condamnă tortura practicată de CIA, iar, pe de alta, pledează pentru dreptul nelimitat la avort sau, ca să fie mai clar, uciderea copiilor nenăscuți. Cum e posibil să pledezi contra cruzimii și simultan în favoarea ei?

Acesta este marele paradox al drepturilor omului, care a provocat de altfel în ultimele decenii cele mai mari încurcături în cadrul Consiliului Europei, la CEDO sau în Parlamentul European. Toate soluțiile adoptate în aceste foruri sunt compromisuri, menite să stabilească un modus vivendi între cele două mari fronturi ideologice ireconciliabile.

S-ar putea spune că nu există nicio legătură între tortură și avort. Dar ar fi total greșit. Nu poți lua o decizie într-un caz sau în celălalt decât pe temeiul unei idei despre om. Așadar toate problemele sunt strâns legate între ele. Cei cu vederi mai mult sau mai puțin conservatoare sunt nițel mai îngăduitori cu tortura și mai exigenți cu avortul, iar stânga antitradiționalistă, dimpotrivă, extrem de intransigentă cu tortura și cu totul permisivă la avort. Se pot adăuga aici și alte subiecte (sinuciderea asistată etc), dar acestea două sunt opuse într-un mod foarte sugestiv.

Prin urmare nu e vorba numai de a condamna tratamentele rele aplicate unor deținuți suspectați de terorism. A condamna centrele CIA și a cere sancționarea celor responsabili este și un mod de afiliere la un front ideologic cu toate preocupările subsecvente. Din acest motiv, chiar și celor cărora le repugnă sincer ideea de tortură nu le este ușor să ia o decizie. Căci, condamnând fără anumite precauții închisorile CIA, se trezesc că militează în tabăra stângii pro-choice sau, în general, a tuturor revoluțiilor. Mai mult decât atât: stânga europeană de această factură nutrește și un cert sentiment antiamerican. Implicațiile geopolitice sunt numeroase. La prima vedere ești invitat să exprimi o opinie de bun simț (”tortura e un lucru rău”), și te trezești îmbarcat pe o corabie care te duce unde nu ai fi gândit.