Continuă seria ameninţărilor cu bombe la bordul avioanelor
5 noiembrie 2026
La Bucureşti, o cursă aeriană care venea de la Milano, cu 182 de pasageri la bord, a aterizat în siguranţă pe Aeroportul Internaţional Otopeni, după ce primise o ameninţare cu bombă. Ulterior, o altă aeronavă operată de Air Serbia pe ruta Belgrad-Bucureşti a fost vizată de o alertă cu bombă. Pe aeroportul Otopeni a fost constituită o celulă de criză. Serviciul Român de Informații (SRI) a verificat aeronavele, după cum relatează Mediafax.
Până la ora 18, nu mai puţin de 21 de curse aeriene de pasageri fuseseră perturbate, în urma unor ameninţări cu bombă, în întreaga Europă. Astfel, numărul total al zborurilor civile afectate în ultimele zile a ajuns la 30.
Potrivit autorităților și companiilor aeriene, mai multe dintre aeronavele vizate au fost redirecționate sau escortate de avioane militare. De această dată, au fost afectate în special zboruri către și dinspre Italia, Bulgaria și Cehia, dar şi România şi Serbia, operate printre altele de companiile Ryanair, Finnair, Wizz Air și Aer Lingus. Toate avioanele au aterizat în siguranță, iar explozibili nu au fost găsiți.
Ministerul Transporturilor din Bulgaria a anunțat că au existat amenințări împotriva a trei aeronave Ryanair care decolaseră din Madrid, Copenhaga și Londra-Stansted cu destinația Sofia. Avionul care venea din Londra-Stansted a fost redirecționat către aeroportul Plovdiv, situat la est de capitala Sofia. Celelalte două au aterizat la Sofia conform programului. Potrivit Ministerului bulgar de Interne, toate cele trei aeronave au fost verificate, însă nu au fost descoperiți explozibili.
„Nu a fost găsit nimic neobișnuit”
Un avion Finnair care zbura de la Helsinki la Roma a fost escortat de avioane de luptă italiene până la aeroportul Fiumicino, a confirmat un purtător de cuvânt al aeroportului. O reprezentantă a companiei aeriene a declarat că, în urma unei verificări efectuate de o echipă de genişti, „nu a fost găsit nimic neobișnuit”. Potrivit acesteia, și un zbor Finnair de la Helsinki la Viena a fost vizat de o amenințare cu bombă.
Amenințările au vizat și compania aeriană națională Finnair.
Un avion Aer Lingus, care zbura de la Dublin la Roma, a aterizat în afara programului la baza aeriană militară franceză Évreux, situată la aproximativ 100 de kilometri nord-vest de Paris. Și această aeronavă a fost escortată de avioane militare și verificată de experți în explozibili după aterizare. Cei 151 de pasageri și cei șase membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță, a anunțat guvernul francez.
Viena în loc de Varșovia
Un zbor Wizz Air de la Milano la Varșovia a aterizat inițial la Viena, potrivit companiei aeriene ungare. Ulterior, pasagerii și-au putut continua călătoria spre Polonia cu aceeași aeronavă. Un purtător de cuvânt al poliției austriece a descris amenințarea drept „abstractă” și a făcut referire la incidente similare din trecutul recent.
„Credibilitate redusă”
Amenințări cu bombă au fost primite și împotriva a patru avioane care se îndreptau spre Praga. „Apreciem că amenințările au un grad redus de credibilitate”, a declarat poliția cehă. Cu toate acestea, au fost luate toate măsurile de securitate necesare. O purtătoare de cuvânt a aeroportului a declarat că instituția a primit e-mailuri anonime care conțineau amenințările. Ea nu a oferit informații despre companiile aeriene afectate.
Marți, cel puțin zece avioane care efectuau zboruri în interiorul Europei au fost deja vizate de amenințări cu bombă, care ulterior s-au dovedit a fi false. Printre acestea s-au numărat și aeronave ale companiei irlandeze low-cost Ryanair.
Un avion care zbura de la Dublin la Roma a fost escortat de forțele aeriene italiene. La aeroportul Chopin din Varșovia, o pistă a fost închisă temporar din cauza verificării unei aeronave. Aeroportul mai mic Modlin a fost, de asemenea, blocat temporar în urma unui alt incident.
Poliția britanică a raportat amenințări împotriva a patru avioane care urmau să decoleze sau să aterizeze pe aeroportul London-Heathrow, precum și împotriva unui avion care venea din Manchester.
Luni, mai multe aeronave ale companiilor Wizz Air și Austrian Airlines au fost redirecționate din cauza unor amenințări cu bombă. Până în prezent, nu au fost găsiți explozibili în niciunul dintre cazuri. De asemenea, nu există încă indicii cu privire la persoanele sau grupurile care se află în spatele acestor amenințări.
În ultima perioadă, în Europa a fost observată o creștere a așa-numitelor atacuri hibride.
UE: Este prea devreme pentru o evaluare generală
Comisarul european pentru transporturi, Apostolos Tzitzikostas, a declarat că, în acest moment, este „prea devreme” pentru a spune dacă incidentele din domeniul aviației au legătură între ele.
Până acum, niciunul dintre statele afectate nu a acuzat în mod oficial o anumită parte pentru aceste amenințări. Totuși, incidentele au loc într-o perioadă în care reprezentanți ai guvernelor europene acuză atât Rusia, cât și Iranul de „atacuri hibride” și acte de sabotaj. Moscova și Teheranul resping astfel de acuzații.
În această săptămână, hackeri au dezactivat de la distanță instalațiile frigorifice din supermarketuri din mai multe țări sau le-au setat la temperaturi ridicate.
Potrivit investigației rețelei jurnalistice Correctiv, care citează Oficiul Federal German pentru Securitatea Informațiilor (BSI), și un distribuitor de produse farmaceutice din Germania a fost vizat de aceste atacuri. În acest caz, au fost atacate sistemele de răcire utilizate pentru păstrarea medicamentelor.
BSI: „Atacuri nedirecționate și oportuniste”
Totuși, BSI consideră că atacurile sunt „nedirecționate și oportuniste”, scrie Correctiv. Aceasta înseamnă că atacatorii caută ținte vulnerabile și profită de aceste vulnerabilități, fără să știe neapărat, în fiecare caz, ce companie sau ce sector economic afectează.
Alți experți atrag însă atenția asupra unui tipar recognoscibil de acțiuni de perturbare care presupun costuri reduse și care pot fi negate cu ușurință de către cei responsabili.
Prin amenințările repetate cu bombă, autorii nu reușesc doar să perturbe activitatea aeroporturilor și a companiilor aeriene, ci pot observa și modul în care acestea, precum și autoritățile naționale, reacționează la astfel de situații.
Directorul companiei de securitate cibernetică Cyviation, specializată în domeniul aviației, Eliran Almog, a declarat că amenințările din traficul aerian coincid ca perioadă cu atacurile cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din numeroase regiuni ale Europei.
„Mai multe servicii importante sunt afectate de perturbări care pot provoca pierderi financiare considerabile și pot submina încrederea populației.”
ak/das (dpa, afp, mediafax)