Localitatea este situată pe malul drept al râului și este administrată de Chișinău. Pentru a ajunge la Varnița, trebuie să treci un post moldovenesc de poliție și un punct de control al pacificatorilor ruși. Nici polițiștii moldoveni, nici militarii ruși nu verifică actele. Doar separatiștii transnistreni fac verificări (ilegal) la ieșirea din Varnița spre Transnistria.

Oameni lăsați la discreția regimului separatist

Satul se subordonează Chișinăului, dar gaze și energie electrică primește, de 32 de ani, din Transnistria. Pur și simplu nimeni de la Chișinău nu s-a gândit să racordeze localitatea la rețelele Chișinăului. Abia acum, când a lovit criza energetică , s-au apucat să construiască aceste conexiuni în regim de urgență.

De aproape două săptămâni, satul s-a scufundat în beznă și frig, după ce Rusia a sistat livrările de gaze către Transnistria, pentru a destabiliza Republica Moldova în ajunul alegerilor parlamentare din 2025. Cel mai greu le este bătrânilor și familiilor cu copii mici.

Susana Borțoi are 33 de ani și crește șase copii. Patru sunt adoptați. Locuiește într-o casă cu două camere, despărțite de o sobă în care mocnește focul. După ce separatiștii au închis gazul, soba a devenit cel mai important și necesar bun al familiei. Dimineața devreme, Susana aprinde focul, încălzește casa și gătește. Noaptea, când se stinge lumina, se adună toți lângă sobă și discută până li se face somn.

„Trebuie să ne adaptăm la noile condiții”, spune ea. „Trebuie să profităm maximum de cele câteva ore de energie electrică – încărcăm telefoanele, pregătim hainele pentru școală și uneori privim chiar și un film scurt”.

Soțul Susanei muncește în Cehia și banii câștigați îi trimite acasă. Pentru ea, situația în care s-a pomenit nu este ușoară, mai ales că, fără lumină și internet, cei șase copii se plictisesc foarte repede. Așa că, de cu zi, își face scenarii cu ce să le ocupe seara. „Când era curent, era altfel. Acum, când copiii vin de la școală găsesc acasă întuneric. Ar vrea să privească un film sau să stea pe internet, dar... Încerc să le găsesc ocupație. De exemplu, seara, înainte de somn, ne așezăm la masă, mâncăm pesmeți pe care îi usuc pe sobă și ne amintim activitățile din timpul verii, citim ceva dintr-o carte sau discutăm despre ceea ce au făcut la școală. Când eram eu copil tot ne deconectau curentul. Nu era mare tragedie. Pentru generația de azi însă e mai complicat. Să-i fi văzut cum strigau în prima zi când ne-au luat curentul”.

Ca în primii ani după război

În primele seri Susana le-a povestit despre copilăria ei, despre cum în 1991, în timpul războiului din Transnistria, familia sa a decis să se refugieze în pădure, unde tatăl ei a construit o căsuță mică din lemn. A dus o viață izolată până la vârsta de 19 ani, când s-a căsătorit și s-a mutat cu traiul în Varnița. De atunci au trecut 14 ani, iar tatăl ei așa a rămas: să locuiască singur în mijlocul pădurii. Cu poveștile ei despre copilăria în sălbăticie, printre animale sălbatice, i-a captivat pe copii. „Cea mai mare bucurie a mea este să-i văd zâmbind”, spune femeia. „Atâta timp cât casa e caldă și au ce mânca, sunt liniștită”.

La 16.20, exact când apune soarele, separatiștii de la Tiraspol le închid curentul. Susana se apropie de întrerupător și îl apasă de câteva ori.

„Lumina nu mai este. Poate o vor aprinde pe la ora 21.30. Până atunci, trebuie să stăm pe întuneric, doar cu lanterna. Copiii își fac temele pentru acasă la lumina felinarului”.

Familia se descurcă cu ceea ce are. Deși casa e plină cu electrocasnice, acum sunt inutile. Lângă ceainicul electric este și un ceainic simplu, în care încălzesc apa pe plita pe lemne. Spală vasele cu apă rece. Rufele la fel, le spală manual. Frigiderul l-au scos din priză și nu-l folosesc nici măcar în puținele ore când au lumină, deoarece s-ar putea defecta din cauza fluctuației tensiunii.

Lupta cu frigul și întunericul

Toată speranța lor sunt lemnele. Fără lemne nu vor mai putea încălzi casa și nu vor avea nici la ce găti de mâncare. „Nu cred că o să ne ajungă lemne. Am cumpărat doar vreo cinci metri steri. Am dat 7000 de lei (aproximativ 350 de euro). E prea scump pentru noi. Când aveam curent, pentru încălzirea casei foloseam și aer condiționat, dar acum depindem doar de sobă. În unele dimineți, când nu reușesc să fac focul în sobă, gătesc dejunul la o plită la care am conectat o butelie cu gaz. Ne ajunge cam pentru o lună și jumătate. Dar este foarte scump - 700 de lei (35 de euro). Trebuie să economisim, pentru că nu știm ce ne așteaptă până vin căldurile și nici cât timp va dura criza energetică."

Pentru că în casă e întuneric beznă, Susana iese afară. Închide ușa la poiata găinilor, umple un coș cu lemne și le pregătește pentru sobă. În fiecare seară, Susana își sună prietenii care locuiesc în stânga Nistrului (în Transnistria). Acolo situația e la fel de dificilă. Ei locuiesc la bloc și nu au sobă.

Asistăm la discuția lor: „Susana, îi frig și întuneric la noi. Trăim ca în epoca de piatră”, vine răspunsul.

La sfârșitul anului trecut, ministrul moldovean al Energiei, Victor Parlicov, a fost demis . Premierul l-a acuzat că nu a făcut suficient pentru a pregăti țara de iarnă, deși Guvernul a anticipat sistarea livrărilor de gaze de către Rusia. Ne-am întâlnit cu ex-ministrul Parlicov și l-am întrebat ce poate face statul pentru acei oameni din satele din zona de securitate?

„În primul rând e important să se înțeleagă că sursa tuturor problemelor este Rusia. Guvernul are planuri pentru a amortiza șocul generat de criza energetică prin compensarea consumului în funcție de gradul de vulnerabilitate. Ne ajută și partenerii externi, dar și oamenii prin faptul că economisesc în orele de vârf. Încercăm să diminuăm consecințele crizei, pe care nu am reușit să o prevenim. Pe de altă parte, mecanismul nefiresc de aprovizionare cu energie, bazat pe gaz rusesc pentru care Transnistria nu achită nimic de peste 32 de ani, nu putea dura la nesfârșit. Va trebui să ne adaptăm la piețele de energie și să ne rupem energetic de Rusia. Este un șoc pentru cei din Transnistria (malul stâng) – nu și pentru malul drept al Nistrului, care cumpără gaz și energie de pe piața europeană și nu duce lipsă de nimic. Plătim mai scump, dar suntem liberi și nu ne mai poate șantaja nimeni”, ne-a spus Victor Parlicov.

Potrivit lui, regimul separatist pro-rus de la Tiraspol în loc să accepte ajutorul Chișinăului, a preluat retorica Kremlinului și acuză Chișinăul și Kievul de generarea crizei, chipurile „pentru a sufoca Transnistria”. Tiraspolul așteaptă ca salvarea să vină din partea Rusiei, care a provocat, de fapt, această criză. Între timp, s-au închis majoritatea fabricilor și uzinelor din Transnistria, oamenii și-au pierdut locurile de muncă și se transformă din săraci în foarte săraci.

Întreruperea curentului, seara, afectează viața cotidiană a oamenilor. În sediul unei companii de telefonie, clienții își aprind lanternele de la telefoane și părăsesc pe rând încăperea. Aceeași situație și la sediul unei bănci comerciale. Un bărbat iese supărat din sediul băncii și, văzându-ne cu camera de filmat, vine spre noi. Pare disperat. Vladimir ne spune că a introdus în bancomat 400 de dolari, dar înainte să fie confirmată tranzacția, s-a oprit curentul. „Banii au fost reținuți, dar bonul de confirmare nu mi-a fost eliberat și nici în aplicația din telefon banii nu au ajuns. Trebuie să stau lângă bancomat până apare curentul, pentru că există riscul ca altcineva să ia banii din receptorul de bancnote, unde, bănuiesc, au rămas blocați banii mei. Operatorul de la bancă mi-a spus că mâine vor rezolva situația, dar eu o să aștept aici până când bancomatul devine funcțional”.

Între două identități

Mulți dintre locuitorii din Varnița lucrează la Bender și dețin două pașapoarte – transnistrean (nerecunoscut de nimeni) și moldovenesc. Alții au cetățenie română și lucrează în Uniunea Europeană. În centrul satului, există chiar și un birou care oferă asistență pentru „legalizarea actelor transnistrene în Moldova”, obținerea cetățeniei moldovenești și românești, precum și a indemnizațiilor pentru copii din partea statului român.

Despre faptul că Rusia ar putea provoca o criză energetică în regiunea transnistreană se știa încă cu un an în urmă, când Kievul a anunțat că nu va mai permite tranzitarea gazelor rusești prin teritoriul său. Oamenii din Varnița s-au pregătit cum au putut – cu baterii, lumânări și lanterne. Cine a avut niște bani puși de o parte și-a cumpărat generator, așa că, în liniștea nopții, satul este sub un huruit continuu de generatoare. La magazinul din sat au fost aduse 200 de pături electrice, care s-au vândut imediat. Oamenii așteaptă ca cineva să găsească soluții. Deocamdată rezistă, pentru că încă nu e foarte frig.

Oamenii caută soluții, nu doar vinovați

„Cu binele te obișnuiești repede. Până acum ne-a fost bine, dar lucrurile se mai schimbă. Unii caută să dea vina pe cineva”. (...) „Toate fabricile și afacerile mici sunt oprite. Unii gospodari din sat s-au pregătit pentru a-și încălzi casele, iar alții nu, sperând că gazul nu va fi oprit. Noaptea este frig dacă nu ai o sobă sau un reșou electric. În plus, sunt incomodități legate de igienă, pentru că nu avem nici apă caldă. E mai greu, dar de trăit se poate. Important e să fie pace”, spune Simion Brânză.

„E frig! În unele zile e mai cald afară decât în casă. Vreau să fie ca înainte, să avem gaz, chiar dacă mai scump, dar să fie. Și să avem pace”, ne-a spus un adolescent de 17 ani.

„Eu cred că totul o să fie bine, Rusia ne va ajuta, nu ne va lăsa să înghețăm în frig”, ne spune o femeie, în limba rusă.

Ajutor din partea UE

În ultimele trei decenii, Varnița a beneficiat de mai multe proiecte finanțate de UE. În liceul din sat învață 363 de copii, dintre care 140 sunt din orașul Bender (stânga Nistrului), care doresc să studieze în limba română. Directorul instituției, Valentina Gorobîc, ne-a spus că liceul are o centrală proprie care funcționează pe bază de biomasă. Prin urmare, studiile se desfășoară în regim normal. „În sălile de clasă, temperatura este de 15-18 grade. Caloriferele sunt calde, dar școala nu are curent electric, la fel ca restul satului”, spune ea.

Ușa unui magazin micuț stă deschisă. L-am întrebat pe vânzător de ce nu o închide? „Pentru că e mai cald afară decât în interior”, ne-a răspuns bărbatul. El locuiește într-un bloc cu cinci etaje, fără încălzire centralizată, fără apă caldă și cu gaz suficient doar pentru a-și pregăti o cană cu ceai. „În apartament sunt 14 grade. Pun un reșou electric, mă încălzesc un pic și mă bag sub plapumă. Încălzim puțină apă și ne spălăm în lighean. Frigul îi unește pe oameni. Ne vizităm mai des, bem ceai împreună, povestim. Asta ne face să uităm de lipsuri, măcar pentru puțin timp”, ne-a povestit bărbatul.

Criza gazelor și acțiunile decidenților

Directorul companiei „Moldovagaz”, Vadim Ceban, susține că este gata să cumpere gaze naturale la preț de piață pentru Tiraspoltransgaz, dar achitarea trebuie să se facă în lei moldovenești.

Victor Ceban: Pentru oamenii din regiunea Transnistria, autoritățile de la Chișinău au propus și pot oferi sprijin, inclusiv prin furnizarea de gaze la preț de piață, utilizând infrastructura existentă în Republica Moldova, precum și coridorul transbalcanic și sistemele de gaze regionale. Doar că nu avem un răspuns concret privind potențialul de Transnistriei de a cumpăra. Sperăm că această situație va fi rezolvată fie prin continuarea furnizării de gaze din partea Gazprom (prin Turcia, Bulgaria, România, Moldova și mai departe în stânga Nistrului), conform contractului existent, fie prin procurarea de pe piață. Alte soluții nu există. Și, desigur, pentru persoanele care se află într-o situație foarte dificilă, va fi nevoie de sprijin, inclusiv de compensații. După cum am spus deja, Guvernul Moldovei este pregătit să susțină și să ofere tot sprijinul necesar cetățenilor noștri din regiunea transnistreană.

Pentru malul drept al Nistrului, am rezervat gaze pentru toată iarna. Chișinăul nu va duce lipsă nici de gaz, nici de curent. Prin adoptarea celui de-al treilea pachet energetic al UE, Republica Moldova și-a aliniat legislația la standardele europene. E important să diversificăm sursele și să utilizăm mai multe surse de energie regenerabilă.

Cei din regiune încearcă să se adapteze situației și, totodată, se întreabă cât timp vor mai putea rezista în aceste condiții dificile. Copiii își continuă studiile, părinții caută soluții pentru a face față provocărilor, iar bătrânii își pun speranțele în sprijinul guvernului și al organizațiilor internaționale.