Andreas Bernstoff este expert în scandaluri cu deşeuri toxice, deoarece pe parcursul activităţii sale în cadrul organizaţiei Greenpeace a documentat peste 80 de cazuri semnalate pe continentul negru. Actualul scandal reprezintă, cu toate acestea, o excepţie, afirmă Bernstoff:
„Autorităţile Comunităţilor Europene nu au fost suficient de vigilente. La Abidjan se va găsi mereu cineva care, în schimbul mitei, să se ocupe de organizarea descărcării ilegale a deşeurilor”.

De regulă, afirmă Bernstoff, autorităţile UE veghează asupra acestei nişe de trafic ilegal cu deşeuri, deoarece în prezent sunt trei tratate în vigoare care protejează Africa de abuzul statelor industrializate. Bernstoff explică:
„Mai întâi a fost aşa numita Convenţie de la Basel, care interzice exportul de deşeuri toxice în ţări care nu aparţin organizaţiei pentru cooperare economică şi dezvoltare, OECD, apoi tratatul de la Lomé, încheiat la iniţiativa africanilor, nemulţumiţi de progresele prea lente ale primului tratat, şi, în cele din urmă, convenţia de la Bamako semnată în 1991 de toate statele africane împotriva exportului deşeurilor toxice pe continentul negru”.

Prin urmare, contravenţia firmei olandeze, răspunzătoare de recentul scandal de pe Coasta de Fildeş, cade sub incidenţa a trei tratate internaţionale care au fost, cu toatele încălcate. Substanţele toxice care au făcut şase victime şi au afectat sănătatea a nouă mii de persoane, provin în opinia expertului Bernstoff din curăţirea unor rezervoare petroliere şi sunt deosebit de periculoase.

Michael Dreyer, un expert din partea Organizaţiei germane pentru Cooperare Tehnică, GTZ, declară însă că fraudele cu deşeuri toxice sunt mai degrabă cazuri excepţionale în ziua de azi, deoarece traficul de reziduuri se axează tot mai mult pe exportul ilegal de aparatură electronică. Firmele producătoare de computere sunt obligate să preia şi casarea produselor lor, o procedură mult mai costisitoare decât exportul aparaturii second hand pe continentul african, unde computerele vechi sosesc neambalate şi ca atare complet stricate şi numai bune de casare. Aceasta cade însă în sarcina statelor importatoare.

O altă categorie a deşeurilor toxice o reprezintă epavele vapoarelor:
„Iată şi aici o nouă formă a comerţului global. Nici un vapor de cursă lungă din Europa, America de Nord sau Japonia, nu este casat în ţata lui, deoarece vapoarele din generaţia celor care au ajuns acum la casare conţin azbest iar vopseaua lor este toxică. De aceea, casarea se face undeva în Asia, adesea în plină plajă”, explică Dreyer.

O afacere profitabilă pentru cei ce vor să se scape de vapoarele vechi, căci acestea se vând la preţul oţelului, iar un vas standard cu 10 000 tone de oţel poate aduce un câştig de până la 4 milioane de dolari.