Singurul film esteuropean din competiţie - e drept, premiat cu "Ursul de Aur" - a fost producţia bosniacă „Grbavića“. România, în schimb, a fost prezentă cu trei filme. Astfel în secţiunea „Panorama” a rulat filmul de debut al lui Tudor Giurgiu „Legături bolnăvicioase“ (o ecranizare a romanului semnat de Cecilia Ştefănescu).

Filmul lui Tudor este povestirea de dragoste între două fete, foarte diferite ca personalităţi, care sunt studente în anul I la litere, în capitală. Una e de la ţară, cealaltă din Bucureşti. Nu este neapărat o poveste despre două lesbiene, deşi dragostea între cele două fete nu e lipsită de momente erotice. Povestea se termină fără happy-end, deoarece una dintre ele nu reuseşte să se despartă de o relaţie de dependenţă aproape incestuasă de fratele ei. Filmul sintetizează în acest triunghi de interdependenţe sentimentale un amestec de relaţii homoerotice, de incest şi de prietenie sublimă.

Lucian Pintilie a fost prezent în secţiunea „Forum“ cu pelicula, „Tertium non datur“. Filmul, inspirat din povestirea lui Vasile Voiculescu „Capul de zimbru“, tematizează aroganţa ofiţerilor germani faţă de aliaţii lor români din timpul ultimului război mondial. Personajele din acest film vorbesc într-un stil absolut neverosimil, de parcă s-ar afla pe scena unui teatru. Dialogurile seamănă, pe alocuri, cu nişte monologuri patetice. Reliefând umilirea ofiţerilor români, Pintilie minimalizează rolul României ca forţă aliată a celui de-al III-lea Reich hitlerist. Din discuţiile purtate la masă cu ofiţerii germani s-ar putea deduce că Holocaustul ar fi fost în exclusivitate opera naziştilor, iar România lui Antonescu ar fi jucat în acest context doar rolul unui simplu figurant.

Creaţia lui Pintilie este un eşec lamentabil, nu numai din punct de vedere politic, ci şi din punct de vedere artistic. Spectatorul se întreabă în final ce anume a urmărit regizorul prin acest film. Poate l-a interesat doar lansarea mesajului din Emil Cioran: „Aş vrea o Românie cu populaţia Chinei şi destinul Franţei“. Acest film jenant mai are şi o dimensiune psihoterepeutică nemărturisită, fiind conceput şi ca o mângâiere a sufletelor acelor români cărora le place să se vadă ca victime eterne ale unor împrejurări istorice nefavorabile.

Tot în secţiunea „Forum“ a rulat şi filmul lui Corneliu Porumboiu, „Visul lui Liviu“. Tânărul regizor prezintă o lume care nu se poate debarasa de mentalităţile perimate şi de reflexele vechi moştenite din trecutul apropiat. Acest determinism conferă filmului aureola fatalităţii, a cercului vicios, a martirajului ancestral. Asupra acestor elemente planează umbra lui Ceauşescu. Fostul dictator este culpabilizat pentru eşecurile personale, pentru mizeria cotidiană, pentru lipsa perspectivelor care ar putea transforma viaţa în ceva plăcut. Visul lui Liviu, de a pleca măcar o dată la mare, se destramă, iar vinovate pentru asta sunt împrejurările. De exemplu, poliţistul corupt.

Nici în acest film exemplar pentru neorealismul cinematografiei româneşti postcomuniste nu lipseşte bucătăria de bloc. Un loc emblematic al relaţiilor interumane fragile, al tensiunilor explozive, al haosului sublimat. L-am întrebat pe Corneliu Porumboiu de ce apare bucătăria în mai toate producţiile noi şi dacă s-ar putea vorbi, în acest caz, despre un biotop existenţial central care se oferă ca mijloc ideal de ilustrare a unor destine fracturate:

„Şi bucătăria, şi dormitorul şi baia - le veţi vedea cam în toate filmele! Fiind filme realiste şi locaţiile sunt realiste, şi situaţiile sunt realiste. În bucătăriile noastre se întâmplă multe lucruri!“

Filmul lui Porumboiu trăieşte din decorul banalităţii şi din stridenţele şocante ale vieţii de zi cu zi. Alunecarea în onirismul halucinant din finalul filmului, când personajul principal se întâlneşte cu fratele avortat, este o actualizare a metaforei veşnicei întoarceri. Dacă generaţia părinţilor a devenit victima politicii demografice a unui dictator grandoman, generaţia copiilor trăieşte sub semnul absurd al imitării, al constrângerilor moştenite şi interiorizate. Întreaga acţiune a filmului se petrece într-o societate bolnavă, prinsă între minciună şi corupţie, înşelăciune şi furt, brutalitate şi şmecherie, materialism greţos şi ipocrizie moştenită.