1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ConflicteEuropa

Turcia interzice accesul navelor de război

28 februarie 2022

Vladimir Putin cere demilitarizarea Ucrainei. Preşedintele Ucrainei semnează cererea de aderare la UE. FIFA şi UEFA exclud Rusia din toate competiţiile fotbalistice.

Clădiri distruse în atacurile din oraşul ucrainean Harkov
Clădiri distruse în urma atacurilor asupra oraşului ucrainean HarkovImagine: VITALIY GNIDYI/REUTERS
  • Ankara interzice accesul navelor de război în strâmtorile Bosfor şi Dardanele
  • Putin rămâne ferm pe poziţie în faţa Ucrainei
  • FIFA şi UEFA elimină Rusia din toate competiţiile fotbalistice
  • Zelenski semneză cererea de aderarea la UE
  • UE pune în aplicare sancţiunile împotriva oligarhilor ruşi
  • Trupele ruseşti se apropie de Kiev

Ankara avertizase deja "ţările vecine să nu trimită nave de război în Marea Neagră", a explicat ministrul turc de Externe,  Mevlüt Cavusoglu. Guvernul face referire la Convenţia de la Montreux, prin care Turcia poate îngrădi accesul navelor pe timp de război. În acest moment, cel puţin patru nave de luptă ruseşti aşteaptă în Marea Mediterană să li se aprobe accesul.

Convorbire telefonică Putin-Macron

Într-o nouă convorbire telefonică cu Vladimir Putin, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a încercat să îl convingă să pună capăt atacurilor militare. Putin a condiţionat încetarea ofensivei de demilitarizarea Ucrainei şi de recunoaşterea Crimeei anexate de Rusia ca fiind teritoriu rusesc, după cum a anunţat Kremlinul. În plus, Putin a insistat din nou asupra "denazificării" guvernului ucrainean şi a "neutralităţii" ţării. Într-un comunicat emis de Palatul Élysée se menţionează că Putin şi-a exprimat intenţia de a "se implica în finalizarea luptelor".  

Submarinul Rostov-pe-Don al Flotei RuseImagine: Yoruk Isik/REUTERS

FIFA şi UEFA suspendă Rusia

Federaţia Internaţională de Fotbal, FIFA, şi Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal, UEFA, au suspendat Rusia din cauza atacurilor asupra Ucrainei. Astfel, echipa din Bundesliga RB Leipzig nu mai are cu cine juca în sferturile de finală din Europa League, iar meciul din optimile de finală, programat să se desfăşoare în luna martie, între Leipzig şi Spartak Moscova nu mai are loc. UEFA a mai anunţat că renunţă la colaborarea cu sponsorul Gazprom.

Naţionala de fotbal a Rusiei nu are voie să joace nici în playoff-urile CM din martie şi nici să participe la Campionatul Mondial din Qatar, de la sfârşitul anului.

Asociaţia de Fotbal din Rusia a spus că decizia de excludere din toate competiţiile are în mod evident un caracter discriminatoriu şi îi afectează pe numeroşi sportivi, antrenori, angajaţi ai cluburilor şi ai echipelor naţionale dar mai ales pe milioanele de suporteri din Rusia şi din străinătate.

Discuţiile ruso-ucrainene s-au încheiat

Negocierile dintre Rusia şi Ucraina s-au desfăşurat în regiunea GomelImagine: Alexander Kryazhev/ITAR-TASS/imago images

În zona de graniţă dintre Belarus şi Ucraina au avut loc primele negocieri ruso-ucrainene. "Revenim pentru consultări în capitale", a declarat consilierul prezidenţial ucrainean Myhailo Podoliak în faţa jurnaliştilor, după discuţiile bilaterale. Nu au fost oferite detalii. Ambele părţi au stabilit o serie de teme, care necesită "anumite decizii". Şeful delegaţiei ruse Vladimir Medinski a anunţat că s-a decis continuarea negocierilor, după ce discuţiile au durat în jur de şase ore. 

Zelenski semnează o cerere de aderarea la UE

Preşedintele Ucrainei a pus la îndoială eficienţa negocierilor chiar înainte de începerea acestora. "Nu cred că întrunirea se va solda cu un rezultat, dar haideţi să încercăm", a spus Volodimir Zelenski într-un mesaj video. Puţin mai târziu, el semna o cerere oficială de aderare la Uniunea Europeană. În ultimele zile, el a solicitat de mai multe ori liderilor europeni să accepte integrarea Ucrainei în regim de urgenţă în structurile comunitare.

Von der Leyen în favoarea aderării Ucrainei la UE

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat - în contextul actual - pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană. "Privind pe termen lung, ucrainienii fac într-adevăr parte din familia noastră. Sunt de-ai noştri şi vrem să îi avem alături", a spus von der Leyen într-un interviu acordat Euronews.

Intră în vigoare sancţiunile UE împotriva oligarhilor ruşi

Şioligarhii ruşi sunt vizaţi de sancţiunile Uniunii Europene.Printre altele, averile lor în UE sunt îngheţate, după cum se precizeză într-o decizie publicată în Monitorul Oficial al UE.

În plus, li se va îngrădi dreptul la libera circulaţie. Măsurile îi vizează şi pe cei din cercurile apropiate de Putin, precum purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov sau violoncelistul Serghei Roldughin. 

Ruşii bogaţi critică Kremlinul

Câţiva dintre cei mai bogaţi ruşi critică Kremlinul. Într-o scrisoare deschisă adresată lui Putin, mogulul media Evgheni Lebedev scrie că: "În calitatea mea de cetăţean al Rusiei vă rog să puneţi capăt acestei stări în care ruşii îşi ucid fraţii şi surorile din Ucraina". Miliardarul rus Oleg Tinkov, fondatorul băncii Tinkoff, critică atacul asupra Ucrainei într-o postare pe Instagram. "În prezent, zi de zi în Ucraina mor oameni nevinovaţi, ceea ce este de neimaginat şi inacceptabil", a subliniat el.

Moscova în plină iarnăImagine: picture-alliance/dpa/Sputnik/N. Seliverstova

Miliardarul Oleg Deripaska a solicitat, pe fundalul sancţiunilor decise împotriva Rusiei, să se pună capăt "capitalismului de stat". Duminică deja, oligarhul Mihail Fridman declara că "războiul nu poate fi niciodată un răspuns". Miliardarul Roman Abramovich ar fi fost rugat de Ucraina să se implice în găsirea unei soluţii pentru a pune capăt conflictului.

Trupele ruseşti se apropie tot mai mult de Kiev

Presa anunţă că la Kiev s-au înregistrat cel puţin două puternice explozii. Imaginile capturate prin satelit arată trupe ruseşti cu numeroase vehicule militare, într-un convoi la nord-est de Kiev. Convoiul este localizat la circa 20 de mile nord-est de aeroportul Antonov, situat la marginea oraşului.

Moscova anunţă că soldaţii ruşi ar fi cucerit oraşele Berdiansc und Enerhodar, din sud-estul Ucrainei. Acestea s-ar afla sub control rusesc, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al ministerului Apărării, Igor Konaşencov. Berdiansc, a cărui capitulare fusese deja confirmată şi de Ucraina, se află la Marea Azov, iar Enerhodar este situat în nord-vestul oraşului Mariupol.

De la începutul conflictului, în Ucraina au fost ucişi cel puţin 352 de civili, între care 14 copii, după cum a anunţat ministerul Sănătăţii de la Kiev. Acestora li se adaugă cel puţin 1700 de răniţi din rândul civililor. 116 dintre aceştia sunt copii.

Informaţiile nu pot fi însă verificate din surse independente.

ak/maw (afp, dpa, rtr, sid, ap)