Controverse aprinse se fac auzite în prezent în Ankara. Motivul: creşterea numărului atacurilor cu bombe în staţiunile turistice din vestul Turciei – comise de luptători şi simpatizanţi ai Partidului Muncitoresc din Kurdistan, PKK. Ei forţează graniţa şi intră în Turcia din taberele PKK amplasate în nordul Irakului. Dar o invazie în nordul statului irakian ar avea consecinţe incalculabile. Turcia ar trebui să renunţe la aventurile militare împotriva PKK, din cauza intereselor Guvernului de la Ankara.

Principalul obiectiv al militanţilor kurzi din Partidul Muncitoresc din Kurdistan este să provoace Turcia într-o aşa manieră, astfel încât, Ankara să-şi piardă răbdarea şi să-şi trimită trupele în Nordul Irakului la fel ca în anii 80-90. Numărul mare de atacuri ale militanţilor PKK în estul şi sud-estul Anatoliei, şi atentatele recente cu bombă din staţiunile turistice din vestul ţării care provocacă pagube însemnate turismului local, nu mai pot fi tolerate de Turcia. Cu toată înţelegrea pentru îngrijorarea Turciei cu privire la securitatea frontierelor şi la vieţile civililor, o invazie pentru distrugerea refugiilor PKK din nordul Irakului ar fi cea mai rea variantă pentru guvernul de la Ankara. În primul rând pentru că, între timp, situaţia s-a schimbat radical. În trecut kurzii irakieni nu se înţelegeau atât de bine şi existau frecvent conflicte între anumite grupuri. Turcia a profitat de acest lucru, iar trupele de securitate turce au cooperat doar cu Partidul Democrat din Kurdistan, al lui Massoud Barzani, pentru a se asigura că vor avea linişte la frontieră. Pe de altă parte, la Bagdad nu mai există regimul lui Saddam Hussein, căruia nu îi păsa prea mult ce se întâmplă în regiunea kurdă, motiv pentru care nu a reacţionat împotriva operaţiunilor militare ale turcilor. Şi o a treia schimbare este că la 36 de grade, latitudine nordică spaţiul aerian al flotei aeriene irakiene era închis, ceea ce a făcut aproape imposibile operaţiunile trupelor regimului de la Bagdad. Dar între timp Irakul se află sub influenţa Statelor Unite, iar noul preşedinte al Irakului, Jalal Talabani este un fost lider kurd, care a colaborat pe vremuri cu Massoud Barzani. Acestea sunt motivele pentru care o eventuală intervenţie militară a Turciei împotriva Partidului Muncitoresc din Kurdistan va fi dificilă, iar militarii turci vor avea în acest caz parte de o rezistenţă puternică. În plus, americanii nu vor accepta un nou conflict într-o ţară în care problemele de securitate continuă să crească şi este posibil ca armata turcă, membră a NATO, să fie întoarsă din drum de trupele americane.

Dorinţa Ankarei ca armata americană să lupte împotriva PKK şi liderilor acestuia este însă justificată, mai ales că Partidul Muncitoresc din Kurdistan se află pe lista de organizaţii teroriste împotriva căreia luptă Washingtonul. Cu toată înţelegerea pentru situaţia delicată în care se află, Turcia trebuie însă să acţioneze prudent. De la arestarea liderului PKK, Abdulah Öcealan în februarie 1999, au trecut mulţi ani, iar între timp, potrivit datelor oficiale ale Ankarei, aproximativ 75% dintre membrii grupării au vârste sub 35 de ani. Potrivit aceleiaşi surse numărul atentatelor sinucigaşe realizate de kurzi în Turcia se ridică la 70. Dacă Turcia va opta în cele din urmă pentru invazie, numărul asasinatelor va scădea cu siguranţă. Însă nu trebuie uitat faptul că Turcia ar trebui să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană în 3 octombrie, iar această dată ar putea fi modificată de Bruxelles. În consecinţă consecinţele pentru Ankara ar fi incalculabile, având în vedere că ar putea pierde trenul aderării, ceea ce înseamnă ratarea mai multor obiective pe care şi le propune guvernul Erdogan, cum este şi cel de a juca un rol împortant în Europa.