În urmă cu un an, la 6 februarie 2023, sud-estul Turciei și nordul Siriei erau zguduite de un cutremur înfricoșător, soldat cu peste 50.000 de morți și cu 125.000 de răniți. Cel mai grav afectat de catastrofă a fost orașul Hatay, situat la granița cu Siria. Aici, mișcările telurice au pus la pământ cartiere întregi, care nu au revenit la normalitate nici până astăzi. Dărâmăturile au fost între timp îndepărtate, dar nimic nu mai stă în picioare. Hatay a devenit în mare parte un oraș fantomă.

Soluțiile provizorii devin soluții permanente

Mulți oameni au preferat să se mute în alte orașe după cutremur. Majoritatea celor care au rămas la Hatay locuiește în continuare în satele-container, menite inițial să ofere o soluție temporară pentru sinistrați. În regiunea din jurul Hatayului există aproximativ 200 de astfel de adăposturi, care au fost ridicate în grabă după cutremur și care pot găzdui aproximativ 187.000 de persoane.

Oamenii sunt nemulțumiți, plângându-se că nu există suficient spațiu în adăposturi și că în unele containere locuiesc mai multe familii împreună. Serap Selcuk, care împarte un container cu cei doi copii ai săi și alte cinci persoane, afirmă că a depus cerere pentru un al doilea container, dar nu a primit încă un răspuns.

"Condițiile de trai sunt mult prea dure, iar eu și micuții mei avem mari dificultăți în a face față acestei situații", spune Selcuk, de profesie învățătoare, într-un interviu acordat DW. Într-un container locuiește și Meryem Karatas, pentru care fiecare zi aduce noi încercări. Containerul femeii, mamă a trei copii, este mic și înghesuit, iar deseori lipsesc apa și electricitatea.

În primele zile de după cutremur, încă erau disponibile alimente și mese calde gratuite, dar aceste ajutoare au fost între timp anulate, spun oamenii afectați. Serap Selcuk relatează că a primit în total doar două pachete de ajutor din partea instituției turce pentru dezastre - AFAD. În primele zile de după dezastru, AFAD a fost acuzată de lentoare în livrarea ajutoarelor sale, mai cu seamă în Hatay.

Pe lângă sincopele repetate în alimentarea cu energie electrică și apă, probleme majore creează și numeroasele drumuri avariate. Unele sunt de-a dreptul impracticabile, iar în zilele cu precipitații problema se agravează, deoarece apa nu se poate scurge cum trebuie. Serap Selcuk este îngrijorată de creșterea criminalității stradale. În primele zile, polițiștii și gardienii încă mențineau securitatea în satul de containere. "Astăzi au mai rămas câteva amărâte de camere de supraveghere. Recent, cineva a amenințat o altă persoană cu o armă de foc", se plânge femeia, spunând că nu a avut cine să intervină în conflict.

Doar 25 de apartamente finalizate

O privire asupra construcțiilor de locuințe din Hatay relevă ritmul lent în care se desfășoară reconstrucția. Astfel, din cele 45.000 de locuințe noi care ar urma să fie ridicate, numai vreo 2.600 sunt aproape gata de finalizare. Iar dintre acestea, potrivit cifrelor oficiale, doar 25 de apartamente sunt și gata să primească locatari. Meryem Karatas explică faptul că numărul de clădiri noi este insuficient. Ele sunt mai numeroase în părți îndepărtate ale orașului, dar se află în continuare în faza incipientă de construcție, iar drumurile de acces sunt acoperite de moloz.

"Este imposibil să îi găzduim pe toți sinistrații aici", afirmă Karatas, care locuia la casă înainte de cutremur. Însă în pofida condițiilor dificile din containere, mulți dintre oameni vor să rămână în Hatay. "Eu nu mi-am părăsit orașul natal după cutremur, dar statul a lăsat Hatayul în voia sorții", se plânge Mustafa Bayir, care locuiește într-un container mic împreună cu familia sa formată din opt persoane.

"Înainte de năpastă aveam un apartament de 195 de metri pătrați, iar acum trebuie să locuim în 21 de metri pătrați", spune Abdulsamet Pulat, în vârstă de 70 de ani. El însă își exprimă gratitudinea pentru ajutorul oferit de statul turc, grație căruia ”nu am murit de foame sau de sete și am avut avut întotdeauna un acoperiș deasupra capului".

Rănită în cutremur, soția lui Pulat a ajuns la Izmir pentru a fi operată. Apoi, pentru o vreme, familia a locuit într-un cămin studențesc din Samsun, în nordul Turciei. După un timp, ei s-au întors la Hatay din dorința ”de a locui acolo unde cândva s-a aflat casa noastră”, după cum mărturisește Pulat.

Mulți nu se mai întorc

Cutremurul nu avea cum să cruțe nici zona industrială a orașului, unde 95% din clădiri au fost făcute una cu pământul.

Ethem Icer coace pâine într-o clădire avariată. Însă bietul om se plânge că după cutremur numărul clienților săi a scăzut semnificativ. Înainte vindea vreo 4.000 de chifle, iar acum abia dacă mai face 1.000 pe zi, oftează Icer. El este singurul dintre cei șapte foști angajați ai brutăriei care a rămas aici. Brutarul mai spune că oamenii cu mici afaceri, așa cum este el însuși, nu primesc niciun ajutor.

"Statul a uitat de noi", crede și mecanicul auto Levent Ineyci. "Mulți oameni vor să se întoarcă la muncă, dar statul nu oferă suficient sprijin. Înainte aveam aici mulți meseriași talentați, care însă au plecat și nu s-au mai întors niciodată. Asta este o mare pagubă".

Șoferul de taxi Ekrem Öztürk este ultimul dintre cei 15 șoferi ai companiei sale. "Mulți oameni spun că aici la noi treburile s-ar fi normalizat", spune Öztürk privind în gol. "Vezi să nu. Sincer să fiu, uneori îmi spun că ar fi fost mai bine să pier la cutremur, pentru a nu fi nevoit să văd tot ceea ce se întâmplă acum”.