....„turismul a devenit zonă de război”. Reverberaţiile bombelor detonate la Bali, Djerba, Luxor şi Mombasa, la Taba şi la Şarm el Şeic „depăşesc în gravitate deflagraţiile din metropolele occidentale devreme ce provoacă pe lângă efectul lor simbolic, şi unul economic” relevă analiştii. Seria de atentate, citim în continuare, în Die Welt, „devastează şi un sector economic care, văzut global, e cea mai importantă industrie din lume, întrucât crează locuri de muncă în regiuni în care au eşuat toate celalte ramuri economice”.

Plecând de aici, autorii subliniază caracterul cu totul îndoielnic al ipotezei potrivit căreia „sărăcia” ar isca terorism şi constată că, întoarsă pe dos, această propozie e perfect valabilă din moment ce e clar că „terorismul provoacă sărăcie”. Comentariul din ziarul berlinez se consacră şi altui aspect esenţial al problemei: e vorba de tentativa teroriştilor de a torpila posibilitatea civilizaţiilor şi culturilor, a nordului şi sudului de a se cunoaşte reciproc. In această ordine de idei, „teroriştii încearcă să obţină tocmai ceea afirmă a fi obiectivul coaliţiei antiteroriste conduse de americani; de a provoca un război al civilizaţiilor. Eliminând capacitatea unor zone întinse de a supravieţui economic, li se oferă acestor regiuni o extinsă spălare religioasă de creiere”. In fine, autorii articolului deplâng şi caracterul de neclintit al obişnuinţei occidentalilor de a-şi turna veşnic cenuşă în cap. „Civilizaţia apuseană a regretului, l-a determinat de pildă pe un editorialist german să înfiereze după atentatele de la Şarm el Şeic comportamentul şi vestimentaţia unor turişti din vest, care ar exporta occidentalizarea în răsărit şi ar contraria ca atare în mod nefast sistemul de valori al orientalilor”. Ca şi cum, citim în reacţie, în Die Welt, „al Kaida şi compania s-ar converti subit la pacifism, dacă turistele germane s-ar deplasa la ştrand înveşmântate în burcă, sorbind de sub văl ceai de mentă în loc de Pinacolada. Se recurge la orice explicaţie oricât de naivă spre a se refula evidenţa că o considerabilă mişcare de musulmani fanatici au declarat război occidentului”.

O abordare similară revine şi în editorialele şi analizele consacrate respingerii categorice, de către premierul britanic Blair, a justificărilor atribuite în vest pretextelor teroriste, sau verdictului pronunţat în procesului asasinului islamist al regizorului olandez Theo van Gogh.

Citat de Frankfurter Allgemeine Zeitung, Blair a reliefat că, pe el unul, atentatele de la 11 septembrie 2001 l-au trezit. Şi bună parte din restul lumii s-a deşteptat dar apoi s-a întors pe partea cealaltă şi-a adormit la loc”. In context, teroriştii utilizează Irakul şi Afganistanul ca pretext spre a-şi justifica faptele. Acelaşi ziar semnalează că la Washington s-a produs o deplasare de accent, renunţându-se la sintagma război antiterorist în favoarea expresiei „luptă globală contra extremismului violent”, folosită recent de şeful Pentagonului, Donald Rumsfeld.

La Repubblica din Roma cere societăţilor europene, „cu tot cu segmentele lor musulmane care au preluat o identitate apuseană să accepte în fine că se poartă împotriva lor un război total”. Aceste societăţi nu mai au dreptul să se ascundă în spatele degetului sau al unor terţi şi intermediari, „ci au datoria de a acţiona direct în numele democraţiei europene”. Fiindcă „apărarea securităţii continentului şi emanciparea musulmanilor de sub teroarea djihadiştilor e una şi aceiaşi luptă”, susţine ziarul italian, cerând europenilor de origine islamică să adopte o decizie netă de raliere la lupta pentru înfrângerea extremiştilor.

Şi Der Standard din Viena se ocupă de acest subiect, reliefând că încercarea musulmanilor radicali de a edifica un stat hierocratic sau, cum scrie ziarul textual, „o dictatură globală a lui D-zeu, e o nebunie şi nu o idee politică negociabilă”. Cotidianul de stânga austriac identifică aceeiaşi demenţă în dictatura rasistă pe care naziştii au încercat s-o impună Europei şi Rusiei, ori în stalinismul şi maoismul practicat cândva de regimurile de la Moscova şi Peking. Dar ziarul introduce un bemol temperând speranţele de victorie asupra acestui flagel, întrucât, potrivit ziarului, spre deosebire de terorism, nazismul a putut fi învins militar.

Unii comentatori se încurcă în propriile picioare, făcând exces de subtilitate, spre a încerca să distingă între terorismul de la Londra şi cel situat în spatele asasinării regizorului olandez Theo Van Gogh, un critic al Islamului. Primul ar fi fost „orb”, notează bunăoară Luxemburger Wort, cel din urmă, „ţintit să intimideze şi menit a pune căluş în gura oricăror alţi potenţiali critici ai Islamului”. Ceea ce, după cum pe drept cuvânt admite ziarul, „periclitează valorile fundamentale ale societăţilor democratice şi pluraliste precum libertatea de opinie şi libertatea religioasă, de care, să nu uităm, se bucură şi musulmanii”.

Care iată, nu se lasă chiar toţi intimidaţi. „A reprezentat oare Londra voinţa lui D-zeu?”, se întreabă de pildă Irsha Manji, în paginile ziarului Die Welt, subliniind că, „dacă atentatorii îşi justifică asasinatele prin intermediul Coranului, e ceva în neregulă cu această carte”.

Problema Islamului ar consta, potrivit ei, „în literalitatea cu care musulmanii – inclusiv cei din occident - citesc cartea de temelie a acestei religii, considerând-o o manifestare perfectă şi deci intangibilă şi inalterabilă a voinţei divine”. Ishrad Manji relevă că între surele Coranului se află pasaje utilizate de Bin Laden spre a-şi justifica djihadul antiamerican ori de alţi musulmani radicali spre a legitima violenţele teroriste. „Chestiunea nu este, ca atare, de a admite evidenţa că se abuzează politic de o serie de pasaje din Coran, ci recunoaşterea faptului că de ele nu s-ar putea abuza, dacă n-ar exista”.