1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE - anul conştientizărilor de tot felul

Christoph Hasselbach / Vlad Drăghicescu22 decembrie 2012

La începutul lunii decembrie, UE părea a se îndrepta spre noul an 2013 mai divizată ca niciodată, frământată de probleme interne majore şi de o criză de netrecut.

Cu toate acestea, recentul summit desfăşurat la Bruxelles a adus un suflu nou relaţiilor dintre statele membre şi Uniunii în ansamblul ei. Cu precădere ideea uniunii fiscale, criticată în repetate rânduri pentru faptul că ar răpi din suveranitatea statelor membre, a făcut paşi însemnaţi înspre înfăptuire.

Probleme sunt, însă, foarte multe. De pildă, criza datoriilor publice, în jurul căreia au gravitat mai toate discuţiile din interiorul UE, eclipsând subiecte cel puţin la fel de importante, precum criza din Siria, acutizarea conflictului din Orientul Apropiat sau tensiunile din Egipt. O parţială tăcere s-a lăsat îndeobşte şi peste subiecte europene ca integrarea în UE a Serbiei şi a statelor care au făcut parte din fosta Iugoslavie.

Ar fi, totuşi, de menţionat părerea exprimată de şefa executivului german, Angela Merkel, conform căreia începerea negocierilor de aderare cu Serbia "este prematură", mai ales privind spre economia acestei ţări şi a competitivităţii sale. Este limpede că prioritatea absolută a UE a devenit crearea uniunii monetare.

Atmosferă apăsătoare

Există câteva argumente pe baza cărora se poate afirma că punctul culminant al crizei din 2012 a fost depăşit. Apogeul crizei a fost atins în primăvară. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso declara la acea vreme că nimeni n-ar trebui să se culce pe o ureche, gândindu-se că "proiectul european şi aquis-ul social sunt ireversibile".

Imagine: Reuters

A urmat apoi declaraţia preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, care, referindu-se la rata foarte mare a şomajului în rândul tinerilor, a spus că aceasta este "o ruşine pentru Europa". Alţii au preconizat dispariţia monedei unice şi a Uniunii Europene depotrivă.

Grecia

Copilul problemă al Europei, ţara despre care s-a vorbit cel mai mult şi care a generat cele mai numeroase îngrijorări a fost fără îndoială Grecia, unde este deja în desfăşurare al doilea program internaţional de susţinere financiară.

Foarte sec, Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri monetare, constata că "timp de un deceniu, Grecia a trăit mai bine decât îi permitea situaţia". Îndemnuri de a părăsi zona euro adresate Atenei nu au venit doar din Germania. Foarte categorică, Maria Fekter, ministru de finanţe în guvernul austriac declara că "Grecia ar trebui să părăsească nu doar zona euro, ci şi UE, apoi să reînceapă negocierile de aderare, astfel încât să putem verifica dacă ţara este aptă să facă faţă în UE" - o aluzie clară a demnitarului austriac la adresa cifrelor măsluite pe care grecii le-ar fi prezentat oficialilor europeni de-a lungul anilor.

Banca Centrală Europeană

La jumătatea anului, încercarările de salvare a monedei europene consemnau un pas extrem de important făcut de BCE, care, prin vocea directorului ei, Mario Draghi, a anunţat că la nevoie va cumpăra obligaţiuni ale statelor aflate în dificultate pentru a modera dobânzile impuse acestora.

Imagine: dapd

A fost o decizie care n-a plăcut deloc directorului Băncii Centrale din Germania, Jens Weidemann. Alţii văd în decizia lui Draghi o soluţie potrivită în contextul dat, mai ales că la nivel politic discuţiile stagnau.

Nobel-ul pentru pace

Atmosfera n-a fost îmbunătăţită nici măcar de acordarea premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene. Dimpotrivă, în noiembrie lucrurile se complicau şi mai mult, în contextul în care, nici în privinţa bugetului UE pe următorii ani, nici în ceea ce priveşte ajutoarele destinate Greciei, nu s-a putut ajunge la consens.

Totuşi, se pare că europenii au înţeles că se află cu toţii în aceeaşi barcă. Zona euro nu se va prăbuşi şi nici o ţară nu va părăsi UE, nici măcar cu preţul întreţinerii permanente la aparatele financiare a statelor mai puţin solide. Ţările care au primit ajutor s-au angajat să facă reforme. Fără aceste reforme, declara Angela Merkel, nu doar moneda europeană este în pericol, ci UE însăşi, care ar risca să devină dependentă de alte regiuni ale lumii.

Deşi în mai multe ţări se fac simţite curente naţionaliste din ce în ce mai puternice, sentimentul că toate ţările membre UE împărtăşesc acelaşi destin s-a consolidat simţitor în 2012.