Marţi, cotidianul german "Süddeutsche Zeitung" a relatat că autorităţile germane au identificat patru grupuri active ale Ku Klux Klan care operau în ţară, ca urmare a unei anchete parlamentare, iniţiate de partidul Stânga. Totuşi, potrivit oficialilor, organizaţia are foarte puţini membri în Germania şi rămâne un fenomen de nişă.

Pentru a afla cât de răspândit este KKK şi rasismul în Europa, DW a stat de vorbă cu Juliana Wahlgren, activistă a European Network Against Racism din Bruxelles.

DW: Cât de prezente sunt organizaţiile de genul KKK în Europa?

Juliana Wahlgren: Este foarte greu să aduci la acelaşi numitor toate grupurile existente. În Europa există principii comune, cum ar fi discursul populist, chestiunea locului în care te-ai născut, care este un amestec de naţionalism şi xenofobie. Dacă faci săpături mai în profunzime, dai sigur de legături apropiate între KKK şi grupările de extremă dreaptă din Europa.

Când vă referiţi la grupări de extremă dreaptă vorbiţi de mişcări anti-islam, anti-imigraţie, cum ar fi în Germania PEGIDA?

Exact. Şi, chiar dacă nu am constatat nicio creştere semnificativă a afilierilor la partidele politice care promovează discursul populist extremist, există o manifestare de rasism care reprezintă ideile acestor partide politice. Există o tendinţă de discriminare care depăşeşte sfera doctrinei politice, a reprezentării politice, a afilierii la un grup şi care este mult mai periculoasă decât prezenţa grupului în sine.

În raportul privind afrofobia în Europa, publicat în decursul acestui an, ENAR susţină că, pe fundalul crizei refugiaţilor, "migranţii de culoare... şi europenii de culoare se confruntă cu o creştere a violenţei, urii şi discriminării în toate domeniile de viaţă".

Este foarte răspândit, este un trend la nivel european. S-a înregistrat o creştere a atacurilor rasiste şi a crimelor urii împotriva migranţilor şi a persoanelor percepute a fi migranţi. Şi a afectat minorităţi etnice care trăiesc deja în statele membre. De exemplu, un cetăţean european care arată ca un migrant ar putea fi atacat fiindcă se presupune că el sau ea este un migrant.

Rasismul se manifestă nu numai direct, sub formă de discriminare, de exemplu atacuri violente sau incendieri. Există şi o discriminare instituţională, suspectare pe criterii etnice sau rasiale, acte de violenţă comise de poliţie sau discriminare pe piaţa muncii. Instituţiile sunt ele însele un al doilea palier al discriminării, pur şi simplu fiindcă oamenii aparţin unui grup etnic sau unui grup minoritar.

Dar nu e vorba numai de accesul restricţionat pe piaţa muncii, este vorba şi de promovarea în carieră pe termen lung. Există efectul unui tavan de sticlă când e vorba de minorităţi etnice. S-a demonstrat că membrii unor minorităţi etnice tind să câştige mai puţin decât alţi cetăţeni europeni. Deci nu numai în faza de angajare ci şi ulterior, de-a lungul carierei, constatăm o mulţime de inconsistenţe, o mulţime de lipsuri şi o mulţime de probleme.

Legislaţie şi politici anti-discriminare există deja la nivel europen dar ENAR consideră că mai sunt multe de făcut când vine vorba de politici specifice de combatere a inechităţii rasiale şi a discriminării cu care se confruntă exclusiv oamenii de culoare. De ce?

Fiecare categorie de grup etnic sau religios ar trebui să dispună de un cadru specific pentru minoritatea respectivă. De ce? Fiindcă oamenii nu se confruntă cu discriminări în acelaşi fel. Felul în care este disciminat un musulman nu e totuna cu felul în care este discriminat un om de culoare. Oamenii nu sunt în acelaşi fel discriminaţi şi de aceea ei trebuie să caute protecţie în mod diferit. Fiecare manifestare a rasismului şi a impactului pe care îl are asupra victimei necesită un set diferit de politici, de drepturi şi de măsuri de protecţie. Chiar acum, deşi se ştie despre aceste probleme, nu există un set de drepturi şi de măsuri care să protejeze fiecare minoritate etnică de discriminarea cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi.

Au existat iniţiative la nivel european pentru stabilirea unui cadru specific europenilor de culoare şi tuturor celorlalte grupuri minoritare?

Există în Europa un precedent bazat pe strategia pentru romi. Considerăm că acest model este o acţiune pozitivă, o practică verificată, care ar putea fi extinsă şi asupra celorlalte minorităţi şi grupuri etnice. Este un cadru cu linii directoare, un plan de acţiune dotat cu finanţare, pe care statele membre sunt chemate să-l aplice. Dar, pentru moment, nu există iniţiative pentru elaborarea unor alte strategii de acest fel.

Astăzi există dechidere pentru dezbateri, manifestările de rasism sunt recunoscute, există voinţă politică pentru a califica afrofobia drept afrofobie, antisemitismul drept antisemitism, de a recunoaşte orice formă de discriminare. Dar ceea ce lipseşte este pasul următor: Cum elaborăm politici şi planuri de abordare a problemei la nivel naţional şi european.

Juliana Wahlgren (@Juwahl) este activistă pentru drepturile omului în cadrul European Network Against Racism (ENAR), cu sediul la Bruxelles. Înainte de a deveni membră ENAR, a fost consilier juridic în cadrul ASTI, o asociaţie care sprijină muncitori imigranţi, cu sediul la Luxemburg.

Acest interviu a fost redactat şi comprimat pentru mai multă claritate.

 

Martin Kuebler / ia