1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sistem ”semafor” pentru o mai bună orientare în pandemie  

14 octombrie 2020

Criteriile unitare pentru zonele cu risc ar urma să ofere o imagine mai clară a evoluției pandemiei în UE. Sistemul de tip ”semafor” este însă voluntar. Bernd Riegert, corespondentul DW la Bruxelles, are detalii. 

Noul ”semafor” european este menit să ofere o mai bună înțelegere a situaţiei pandemice din ţările UE
Noul ”semafor” european este menit să ofere o mai bună înțelegere a situaţiei pandemice din ţările UEImagine: picture-alliance/dpa

Pentru a oferi călătorilor din Europa o mai bună imagine de ansamblu asupra evoluției epidemiologice și posibilelor restricții, Uniunea Europenă a decis să împartă spaţiul comunitar în zone verzi, portocalii și roșii. Există, de asemenea, culoarea gri, destinată zonelor din care nu vin suficiente date.

În viitor, două criterii ar urma să fie decisive pentru stabilirea zonelor de risc și a regiunilor nepericuloase: rata de noi infecții (incidența) la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile și rata testelor pozitive din toate testele coronavirus efectuate. 

VERDE: Zona în care incidența este sub 25 și rata testelor pozitive este sub 4 la sută.

PORTOCALIU: Zona în care incidența este sub 50 și rata de testare este de peste patru procente, ori incidența este între 25 și 150, dar rata de testare este sub patru procente.

ROȘU: Zona în care incidența este de peste 50 și rata de testare este de peste patru la sută. Ori incidența este de peste 150 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) din Stockholm va publica vineri o hartă a UE elaborată pe baza sistemului de tip ”semafor”. Aceasta urmează să fie publicată pe site-ul https://reopen.europe.eu, care prezintă deja toate reglementările individuale de călătorie din cele 27 de state membre.

”Greu de înțeles”

Până în prezent, fiecare stat membru al UE a desemnat zone de risc după cum a considerat potrivit, determinând-o pe Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, să critice lipsa de coerență a criteriilor. 

”La nivelul UE avem diferite coduri de culoare, criterii, teste și regulamente de carantină. Este dificil de aflat unde putem călători, ce reguli ar trebui să fie urmate în țara de destinație sau la întoarcerea acasă. Trebuie să coordonăm măsurile pentru a face viața de zi cu zi mai ușoară pentru europeni”, a spus von der Leyen. 

Ursula von der Leyen, președinta CE, critică lipsa de coerență a criteriilorImagine: Reuters/J. Thys

Inclusiv Institutul Robert Koch din Germania va trebui acum să își adapteze criteriile pe baza cărora stabilește zonele de risc. Până în prezent, pragul RKI era de 50 de infecții noi la 100.000 de locuitori în șapte zile (nu 14!). Lituania se orienta după o incidență de 16, care acum va fi stabilită la 50. 

Critici din Luxemburg și Austria

Ministrul de externe și european din Luxemburg, Jean Asselborn, a catalogat pragul de 50 de infecții drept invenție germană, acesta fiind numărul de infecții care poate fi controlat de autoritățile sanitare germane atunci când urmăresc lanțurile de infecție.

Țara sa, a spus oficialul, s-a bazat pe teste ample de la început, le-a folosit pentru a determina toate cazurile și a fost evaluată ca zonă de risc. ”Vom fi pedepsiți pentru faptul că testăm”, a spus Jean Asselborn. În acest context, Luxemburgul a respins ”semaforul” european.

Într-adevăr, cu 6.000 de teste la suta de mii de locuitori, Luxemburg se clasează în fruntea clasamentului european la acest capitol. Germania se află la mijloc - 1300 de teste. Pe ultimul loc la testare se află Bulgaria cu 380 de teste. 

Ministrul pentru UE al Austriei a criticat la rândul său noul semafor. Karoline Edtstadler a deplâns drept ”inexacte” noile criterii. ”Dacă faceți calculele, cele mai multe regiuni din Europa sunt deja colorate în roșu. Iar o creștere dincolo de roșu nu există. 

”Trebuie să putem evalua mai bine riscul și, în același timp, să menținem libertatea de călătorie și cea a bunurilor”. Mai presus de toate, Austria este îngrijorată de faptul că tot turismul de iarnă din Alpi va fi la pământ prin identificarea de noi zone cu risc.

Jumătate din Europa este roșie

În 19 din cele 27 de țări ale UE se înregistrează în prezent peste 50 de noi infecții la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile. Douăsprezece din cele 27 de state raportează mai mult de patru la sută rezultate pozitive ale testelor.

Germania se află în treimea inferioară a scalei UE, cu o rată a incidenței de 34 și o rată de testare de 1,4 la sută. Astfel Germania s-ar afla în zona portocalie. Situația arată diferit când orașele mari și districtele sunt analizate individual. Conform noilor criterii de tip ”semafor”, Finlanda este în prezent singura țară UE din zona verde.

În cele din urmă, ”semaforul” UE este doar o recomandare, statele membre nefiind obligate să adere la acest sistem. Măsurile care decurg din împărțirea în zone verzi, portocalii și roșii sunt, de asemenea, lăsate în seama statelor membre.

Acestea pot, dar nu trebuie musai, să impună carantină sau teste obligatorii pentru călători. Măsurile anti-coronavirus care se aplică într-o țară nu sunt afectate de noul sistem european. Prin urmare, diferitele reglementări ale landurilor germane pot rămâne în vigoare.

În Amsterdam, restaurantele şi cafenelele sunt, începând de astăzi, închiseImagine: Paulo Amorim/VWPics/Imago Images

Fiecare țară din UE aplică propriile reguli

Nu este clar dacă vor exista vreodată reguli unitare în ceea ce privește carantina, purtarea măștii, distanţarea, interdicțiile privind consumul de alcool sau practicarea sportului, închiderea școlilor etc. ”Este un prim pas înainte şi este doar unul din paşii care vor urma ”, a declarat Michael Roth, secretar de stat în ministerul german de externe.

Fără a ține cont de dezbaterile din Luxemburg, Republica Cehă și Olanda au anunțat noi restricții. Școlile din Republica Cehă vor fi închise din nou miercuri. Guvernul olandez interzice vânzarea de alcool seara. Restaurantele și barurile din toată țara vor rămâne închise începând de astăzi. 

La Bruxelles, cancelara germană Angela Merkel, în calitate de preşedintă prin rotaţie a Consiliului UE, s-a adresat reprezentanților orașelor și districtelor europene care discută despre combaterea pandemiei în așa-numitul ”Comitet al Regiunilor”. Merkel a avertizat că trebuie evitat un nou ”lockdown”. ”Trebuie să arătăm că ne-am învăţat lecţia și trebuie să le cerem cetățenilor UE să fie precauţi”. 

Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.