UE: Merkel se apropie de Macron
4 iunie 2018Stilurile celor doi sunt foarte diferite. Tânărul și dinamicul președinte francez și-a prezentat viziunea despre Europa în mai multe cuvântări publice, pe alocuri foarte aprinse, la Universitatea Sorbona sau în aula Primăriei din Aachen. A primit aplauze călduroase de la audiență, s-a făcut remarcat, a strălucit uneori. Pe de altă parte, cancelara germană, mult mai experimentată în politică, răspunde sec la propunerile lui Emmanuel Macron într-un interviu pentru ediția de duminică a unui cotidian german. Un interviu fără public, care a avut loc în biroul cancelarei. Vizionarul de la Palatul Elysee, respectiv politiciana pragmatică Angela Merkel din Berlin. Astfel se împart sarcinile de lucru ale duetului franco-german. Poate că este și modul în care relația poate funcționa optim.
Macron și Merkel nu trebuie să se convingă unul pe altul cu privire la ideile de reformare a UE. Echipele lor apropiate au clarificat deja demult aceste chestiuni. Cei doi trebuie să convingă acum celelalte țări din Uniune cu privire la un curs de reformare a zonei Euro, a politicii privind migrația, a strategiei de securitate. Nu ajunge ca doar francezii și germanii să cadă de acord iar restul să-i urmeze, după cum a atras atenția președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Parisul și Berlinul trebuie să renunțe la această pretenție.
Cel puțin Italia trebuie atrasă de partea duetului franco-german, un lucru mult mai greu de realizat dacă guvernarea de la Roma va fi preluată de populiști. Mai ales ținând seama de stilul foarte precaut al șefei cabinetului german. Angela Merkel se apropie cu pași mici de partenerul ei francez. Ea a sugerat încă de la acordarea premiului Carol cel Mare la Aachen, în urmă cu câteva săptămâni, direcția în care ar putea evolua lucrurile. Ea a preluat conceptul lui Macron de "suveranitate" a Europei și încearcă acum să-l prelucreze.
Un compromis acceptat de toată lumea
În timp ce liderul francez visează la o uniune în care datorile și responsabilitățile sunt transferabile între țări, cancelara germană se limitează la credite, controale, condiții și progrese prudente. La final se va găsi ca mai mereu un compromis pe care îl vor accepta (se speră) și alte state ale Uniunii. Acest lucru este clar atât Parisului, cât și Berlinului. La ultimul summit european din martie, Macron și Merkel au declarat că la reuniunea la vârf următoare va exista un plan concret privind reformarea zonei Euro, dar că nu se vor prezenta deja toate detaliile negociate.
Sigur că afirmațiile vizionare ale lui Emmanuel Macron sunt mai curajoase și mai fundamentale. Dar sunt ele din această cauză și corecte? Angela Merkel prelucrează planurile franceze și se raportează la ceea ce este realizabil. Dar este ea prea precaută? Ar trebui să existe un fond monetar european care să ajute țările aflate în criză. Ar trebui să existe un fond comun de investiții care să ajute la îmbunătățirea structurilor slabe din UE. Trebuie doar să se decidă cât de mari și cât de influente vor fi aceste noi instituții. Cancelara negociază de pe poziții de relativă forță. La final, ea este cea cu banul, ca reprezentantă a celei mai prospere economii din blocul comunitar.
Timpul este numai bun
Ambele părți ale tandemului franco-german împărtășesc părerea că momentul actual este numai bun pentru a acționa. Unitatea UE este consolidată de noul inamic Donald Trump și de politica sa comercială absurdă. Brusc, multor eurosceptici le-a devenit clar că țările lor nu vor putea influența nimic singure vizavi de SUA. Poate că acest lucru va reuși însă Uniunii ca întreg. Poate. Trump nu le dă peste cap europenilor doar în politica economică și în cea de mediu, ci și în politica externă. Este deci relativ ușor de argumentat că Uniunea trebuie să se concentreze pe ea însăși și să-și întărească poziția de pe care negociază în contextul actual, marcat de ruptura din relațiile transatlantice, de amenințarea politică și de securitate reprezentată de Rusia și de concurența economică masivă din partea Chinei.
Iar timpul presează. Peste un an va fi ales un nou Parlament European. Cel târziu atunci trebuie să existe niște succese, pentru a mai tăia din avântul populiștilor eurosceptici. În plus, UE negociază în prezent următorul buget pe termen lung. Negocierile dintre contributorii și beneficiari neți ai bugetului european ar trebui să deschidă calea reabordării unor teme politice și ajungerii la anumite compromisuri. Dacă nu acum, atunci când? Europa nu poate să continue ca până acum, a spus președintele Macron. Sigur că are dreptate.