1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE: Rusia foloseşte foametea ca pe o armă

20 iunie 2022

Însărcinatul UE pentru politică externă, Josep Borell, cere Rusiei să facă posibile exporturile ucrainene de cereale. Orice altceva ar fi o crimă de război, a declarat el.

Grâu lângă Odesa
Grâu pe un ogor din regiunea OdesaImagine: Genya Savilov/AFP/Getty Images

"Problema a apărut din cauza blocadei ruse asupra cerealelor ucrainene", a declarat diplomatul-şef al UE, Josep Borell, în cadrul reuniunii miniştrilor de Externe ai UE, desfăşurate luni la Luxemburg. Astfel, el a arătat o dată în plus pe cine consideră vinovat pentru criza globală de cereale care se anunţă.

Aproximativ 20 de milioane de tone de cereale aflate în silozurile ucrainene sunt afectate de această blocadă, potrivit estimărilor unor agenţii ONU. "Milioane de oameni nu vor putea consuma aceste cereale", a avertizat Borell, care a cerut din nou guvernului rus să renunţe la această blocadă. Războiul "va avea consecinţe dramatice" pentru întreaga lume, a spus el. "De aceea trebuie să reiterăm avertismentul că există riscul foametei, cu precădere în Africa."

Borell acuză Rusia de crime de război

Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite lucrează la soluţionarea problemei. Împreună cu Rusia şi Ucraina se va negocia instituirea unui coridor sigur pentru nave care transportă cereale - mai ales din Odesa - prin Marea Neagră.

La cererea DW, Borell a declarat la Luxemburg că există progrese în această chestiune. Responsabilul s-a declarat totodată sigur că ONU va reuşi să realizeze un acord în acest sens. "Sper că nimeni nu va fi în cele din urmă în situaţia de a se împotrivi presiunilor comunităţii internaţionale", a spus el. "Este inimaginabil ca milioane de tone de cereale să fie blocate în Ucraina, în timp ce restul lumii flămânzeşte. Aceasta ar fi o veritabilă crimă de război, iar Rusia ar trebui să răspundă pentru asta. Nu este permis ca foamea să fie folosită pe post de armă", a subliniat Borell.

Josep Borell: Rusia este responsabilăImagine: Olivier Matthys/AP Photo/picture alliance

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat săptămâna trecută că vestul este răspunzător de foametea care se anunţă, din cauza sancţiunilor pe care le-a instituit împotriva Rusiei. În plus, guvernul rus susţine că exporturile ruseşti de cereale şi îngrăşăminte pentru agricultură nu ar mai fi posibile.

Borell a respins acest punct de vedere. "Războiul a provocat majorarea preţurilor şi o penurie de energie şi alimente. Insist asupra faptului că sancţiunile europene nu provoacă această criză. Sancţiunile noastre nu sunt îndreptate împotriva alimentelor sau îngrăşămintelor. Oricine vrea să cumpere din Rusia alimente sau îngrăşăminte poate să facă asta. Nu există limitări. Ei pot cumpăra, pot transporta, pot să-şi asigure marfa."

Se vor deschide porturi?

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a dat asigurări că Rusia va face posibil exportul de cereale din porturi ucrainene. Între timp Ucraina acuză Rusia că fură cereale din teritoriile pe care le-a cucerit sau în care se desfăşoară lupte, şi le duce în Rusia. Turcia s-a oferit să medieze între cele două părţi. Ministrul de Externe turc, Mevlut Cavusoglu, a declarat că se lucrează la o soluţie care nu va necesita demontarea minelor amplasate în faţa porturilor ucrainene. Turcia este ţară riverană la Marea Neagră şi garantează conform Dreptului Mărilor libera circulaţie din Marea Neagră în Marea Mediterană.

Portul Odesa este blocat şi exportul de cereale este imposibilImagine: imago images/unkas_photo

UE poartă consfătuiri legate de posibilitatea trimiterii unor nave de război europene pentru protecţia navelor care transportă cereale. Dar, potrivit unor diplomaţi UE, este foarte improbabil, fiindcă se doreşte evitarea oricărei confruntări militare cu marina rusă. "Despre asta se vorbeşte intens", a declarat în schimb la Luxemburg şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, la solicitarea DW. "Este foarte important să verificăm toate opţiunile", a adăugat ea.

Germania, Polonia şi România lucrează la modernizarea căilor ferate

Baerbock a anunţat că vineri va avea loc la Berlin o conferinţă internaţională pentru securitate alimentară şi exportul de cereale din Ucraina. La sfârşitul săptămânii vor aborda această tematică şi statele G7, în cadrul reuniunii la vârf care se va desfăşura la Elmau, în Bavaria. Guvernul german colaborează cu Polonia şi România pentru a mări volumul exporturilor ucrainene de cereale cu trenuri de marfă, a mai precizat şefa diplomaţiei de la Berlin. În mod normal, 90 la sută din exporturile ucrainene de cereale se transportă pe mare şi doar 10 la sută pe şosele şi căi ferate.

Annalena Baerbock: Trebuie analizate toate opţiunileImagine: Felix Zahn/photothek/picture alliance

"Este clar că în cele din urmă nu vom reuşi să scoatem din Ucraina toate cerealele, dar şi o parte ar ajuta la calmarea problemelor globale", a declarat ea. Dar mai întâi trebuie "întărite" căile ferate şi găsite garniturile de tren de marfă de care este nevoie. Reţeaua de căi ferate din Ucraina are, ca şi cea din Rusia, un ecartament mai mare decât cel existent în România şi Polonia, şi de aceea la graniţă este necesară mutarea vagoanelor pe alte boghiuri sau mutarea mărfii dintr-un tren într-altul.

90 la sută din exportul de cereale al Ucrainei se desfăşoară prin Marea Neagră

Exporturile de cereale au scăzut de la şase milioane de tone lunar, înainte de izbucnirea războiului, la aproximativ două milioane de tone. Potrivit viceministrului ucrainean al Agriculturii, Markian Dmitrasevici, capacităţile de depozitare a noii recolte de cereale au avut mult de suferit de pe urma bombardamentelor ruseşti. SUA lucrează împreună cu parteneri europeni la instalarea unor silozuri provizorii la graniţele cu Polonia şi România, pentru depozitarea următoarelor recolte de cereale. De acolo cerealele urmează să fie transportate cu camionul sau trenul spre porturi europene. Acest anunţ a fost făcut săptămâna trecută de preşedintele SUA, Joe Biden. Însă experţii se aşteaptă ca aceste dificultăţi logistice şi de transport să stimuleze şi nu să tempereze explozia preţului cerealelor, care oricum a devenit deja o realitate.

Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.