Astăzi în Republica Moldova mai activează doar doi astfel de meșteri: Nicolae Dron și fiul său, Ștefan, din satul Gura Galbenei, raionul Cimișlia. Atelierul lor este singurul din Moldova unde se mai confecționează cobze. 

Despre cobză știm, în mare parte, din cărți. Dacă, acum câteva sute de ani era nelipsită de la orice sărbătoare, din viața de familie și din comunități, cu trecerea timpului a fost treptat înlocuită de alte instrumente muzicale. Astfel, artiștii care mai cântă la cobză pot fi numărați pe degete.  

Recunoaștere internațională 

Acum însă, acest meșteșug a primit o recunoaștere internațională. În cadrul celei de-a 20-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental UNESCO, printr-un dosar comun al Republicii Moldova și României, cobza românească și meșteșugul confecționării acestui vechi instrument muzical au fost incluse în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. 

Nicolae Dron are 71 de ani și, de aproape 20 de ani, face cobze. Are o familie mare, patru fete și șapte băieți, iar cinci dintre copii lucrează alături de el în atelier. Recent, președinta Maia Sandu i-a conferit Titlul onorific „Meșter Faur”.  

Când a aflat că meșteșugul cobzei a fost inclus în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, s-a emoționat. Spune că nu-i venea să creadă. 

„Demult trebuia să se întâmple asta. În sfârșit i-a venit rândul să fie apreciată. M-am bucurat tare mult că la noi s-au găsit oameni care au propus-o, dar și oameni care au recunoscut-o. Că toată lumea va afla despre cobza noastră e o minune. Noi trecem prin viață, dar cobza rămâne. Aș vrea să fie veșnică. Cât va dăinui pământul și vor crește copacii din care se face cobza, ea va trăi”, spune meșterul. 

Meseria de lutier 

„În cei 20 de ani de când sunt lutier, am confecționat aproximativ 100 de cobze. Ca să fii un cobzar bun, trebuie să ai și o cobză bună. Iar noi le facem. Ca să pot pătrunde în tainele cobzei a trebuit să studiez lăuta. Am studiat multă literatură. Am învățat mult de la meșterii ruși, ucraineni și germani. Am dezmembrat o cobză de 100 de ani, i-am studiat exteriorul și construcția și am început să-mi aprofundez cunoștințele. Fiecare lutier are secretele lui atunci când construiește o cobză. Eu le-am transmis toate secretele mele băieților și vă spun sincer, Ștefan, mezinul, mă depășește, îmbinând ceea ce a învățat de la mine cu tehnologia modernă. Are deja propriile lui descoperiri și invenții, la care eu nici nu m-am gândit. Știu că înainte au fost mai mulți lutieri, iar acum, dacă și sunt, nu mai confecționează nimeni cobze”, spune Nicolae Dron.  

Sunt confecționate în totalitate manual, iar lemnul folosit face mii de kilometri - din Africa, Brazilia sau Camerun - până ajunge în atelierul lui din Moldova. Lemnul trebuie bine uscat și păstrat ani la rând, pentru ca sunetul să fie curat și stabil. Este tăiat, modelat și, bucată cu bucată, curbat cu grijă pe un calup din lemn care imită cutia de rezonanță, pentru că de îmbinările dintre fiecare bucată de lemn depinde „vocea” cobzei.  

Meșterul vorbește cu multă dragoste despre cobză și despre întreg procesul prin care trece până scoate primul sunet. „Iată uitați-vă, doar aceste două bucăți de lemn costă 100 de euro”, arată el spre două bucăți de scândură subțiri și șlefuite. „Fiecare cobză este diferită, la fel ca omul care o va cânta. După asamblare, șlefuim lemnul până devine neted. Apoi dăm cu lac. La final montăm corzile. Este momentul în care cobza prinde glas pentru prima dată. O ascult, o ajustez, o acordez până când sunetul este exact așa cum trebuie”.  

Nicolae Dron spune că sunt două feluri de cobze: românească și moldovenească, care are freturi, adică taste metalice numite și „lad-uri”. Cobzele create de familia Dron au ajuns în Canada, Germania, Irlanda, România, America și în alte țări. „Vreau să fac o hartă a lumii, cu puncte roșii care să arate exact unde se află cobzele mele”. 

Atelierul familiei Dron 

În atelierului lui Nicolae Dron sunt fel de fel de instrumente de prelucrare a lemnului. Peste tot sunt foi subțiri din lemn pe care le măsoară, le taie și le îmbracă pe un calup care imită forma cobzei. Cea care stă acum pe masa lui și la care lucrează este, poate, cea mai importantă lucrare a lui.  

„Asta va fi o regină. Este una foarte reușită anume pentru că lemnul din care este făcută este deosebit. Iată, vedeți aceste linii care se văd pe lemn? Ele vor amplifica sunetul, dând instrumentului acea voce caldă și distinctă care îl face atât de special. Paltin este lemnul din care se face cobza, aici este molidul”, explică el, în timp ce o întoarce pe toate părțile.   

Durata de viață a cobzei 

Durata de viață a unei cobze este în jur de 40 de ani. Durata exploatării depinde de materialele din care este făcută și de felul în care este folosită. Pentru că este construită în întregime din lemn, umiditatea și variațiile de temperatura duc la apariția micro-fisurilor și la slăbirea structurii. În plus, presiunea corzilor modifică forma cutiei de rezonanță și a gâtului, afectând atât stabilitatea, cât și calitatea sunetului. Dacă este folosită des, se uzează și mai repede. Altfel spus, o cobză cântată des îmbătrânește mai repede. Și se pensionează. După câteva zeci de ani de cântat, cobza devine o piesă de patrimoniu. 

Cobza, în patrimoniul UNESCO 

Decizia UNESCO se datorează într-o mare măsură, oamenilor care au continuat să cânte la cobză și să păstreze meșteșugul viu, măcar la anumite evenimente, de-a lungul secolelor. 

„De când a fost inclusă în UNESCO, interesul pentru cobză a crescut. Cineva a comandat chiar patru instrumente”, spune Nicolae Dron. În timpul interviului nostru a sunat cineva care voia să cumpere o cobză. Chiar dacă meșterul i-a spus că nu are niciuna gata, persoana insista, explicând că are nevoie urgent. 

Potrivit Ministerului Culturii, includerea cobzei în Patrimoniul UNESCO contribuie la creșterea vizibilității internaționale a patrimoniului cultural comun românesc și la consolidarea cooperării culturale dintre Republica Moldova și România. „Decizia UNESCO este un semn de respect pentru cobză și pentru oamenii care au păstrat-o vie. Este, în același timp, o responsabilitate pentru noi toți: să continuăm să susținem acest meșteșug și muzica tradițională care face parte din identitatea noastră comună, a Republicii Moldova și României”, a menționat ministrul. 

„Una este să faci cobze, alta este să o faci cunoscută și să o popularizezi. Și cred că ar trebui să se ocupe cineva de asta. Mi-aș dori ca autoritățile să implice populația, ca în fiecare sat să existe măcar o cobză. Studierea cobzei ar trebui inclusă în programul școlilor muzicale, pentru că Academia de Muzică este, deocamdată, singura instituție care o predă. 

Unii ar spune că, la vârsta mea, nu ar mai trebui să fac cobze, dar eu nu mă pot desprinde de ele și de acest meșteșug. Cobza este o familie aparte. Cobza este o naționalitate”, spune Nicolae Dron. 

„Cobza, cunoștințe, tehnici și muzici tradiționale” este cel de-al cincilea dosar comun al Republicii Moldova și României înscris în patrimoniul UNESCO. Acesta se alătură colindatului în ceată bărbătească (2013), tehnicilor tradiționale de realizare a scoarței (2016), practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (2017) și artei cămășii cu altiță (2022). În 2024, un simbol gastronomic al Republicii Moldova – „Baba neagră” – a fost propus pentru includerea în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO.