Îmbunătățirea nivelului de viață, pe care populația o aștepta după căderea regimului cleptocratic în 2021, a fost încetinită de pandemie, de criza energetică din 2022 și 2023, generată de Rusia, dar mai ales de războiul din Ucraina vecină.

Potrivit Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Moldova se află în top zece state europene care se confruntă cu un exod masiv al populației. În ultimii 30 de ani, Republica Moldova a pierdut peste 1.780.000 de oameni – adică peste 40% din populație, majoritatea tineri apți de muncă. Această cifră plasează Moldova printre primele țări de pe continentul european la capitolul scăderii numărului populației.

În același timp, rata îmbătrânirii populației este extrem de înaltă - 21,8%, ceea ce generează consecințe economice și bugetare grave. Fondul de pensii nu mai este suficient pentru asigurarea minimului pentru bătrâni, Guvernul fiind nevoit să ia bani din altă parte ca să poată achita la timp pensiile și ajutoarele sociale.

Mortalitatea în creștere este un alt factor care contribuie la depopularea țării. Conform statisticilor oficiale, moldovenii din mediul rural trăiesc cu patru ani mai puțin decât cei din mediul urban, COVID-19 generând o dramă în multe din satele Moldovei. Starea de sănătate a oamenilor de la sate rămâne precară, menționează experții UNFPA, iar această situație are legătură directă cu lipsa accesului la servicii medicale calitative.

O altă problemă demografică este scăderea ratei de fertilitate, care este mai mare decât media din UE. Specialiștii prognozează că rata de emigrare va continua să crească și în următoarea perioadă din cauza problemelor social-economice din Moldova. Oamenii tineri părăsesc Moldova înainte să-i lege ceva material definitiv de baștină. Ei conștientizează necesitatea unor servicii publice de calitate pentru viitorul lor și al familiilor. Este vorba de educație, sănătate, infrastructură, transport public etc. Conform statisticilor, revin de obicei persoanele trecute de 50 de ani – adică înainte de pensionare sau deja la pensie. 60% din cei care pleacă din Moldova și nu se mai întorc au între 15 și 35 de ani.

În Republica Moldova sunt aproape 20 de sate în care nu a mai rămas niciun locuitor. Sunt pustii. În locul oamenilor au apărut animale sălbatice. Unul din aceste sate este Caraiman, în nordul țării. Cu doar câțiva ani în urmă, în sat mai locuiau o bătrânică, un pictor care venise în căutare de inspirație și un călugăr care dorea să construiască aici un lăcaș. Pictorul a suferit un accident și s-a întors acasă la părinți, călugărul a vândut casa iar bătrânica a decedat recent. Astfel, Caraiman a devenit un sat fantomă.

Puținele case rămase în picioare, ascunse printre copaci și vegetația sălbatică, sugerează că pe acolo a trecut cândva civilizația. În unele locuri, natura a blocat orice cale de acces spre casă. Gardurile, pereții, fântânile și beciurile s-au contopit cu vegetația. Totuși, în câteva curți se observă încă activitate umană: iarba este cosită, porțile arată de parcă au fost recent reparate iar lacătele sunt noi.

Când eram copil, veneam des în acest sat. Cunosc foarte bine locurile și știu exact unde erau amplasate magazinul, punctul medical și casa de cultură. Acum, nu le mai găsesc. Nu au rămas nici măcar ruinele.

În anii '90, Caraiman avea în jur de 400 de locuitori. În 2006, numărul acestora scăzuse la 90. Cu timpul, mulți dintre cei care au rămas s-au mutat în satele vecine, precum Frasin, Scăieni și Baraboi. Primarul comunei Frasin, din care face parte satul Caraiman, spune că locuitorii au părăsit satul din cauza lipsei locurilor de muncă și a oportunităților. S-au mutat în localitățile învecinate. Majoritatea caselor și terenurilor au fost cumpărate de locuitorii satului vecin, Baraboi. În ultimii ani, în Caraiman au rămas doar bătrânii care nu au vrut să-și părăsească casele, inclusiv mătușa Liuba, pe care am vizitat-o cu șapte ani în urmă. Avea curtea îngrijită, grădina lucrată, cotețul plin cu găini și un câine care i-a dat de veste că în sat au venit străini.

Înainte să vin la Caraiman, am aflat însă că bătrânica a decedat cu câțiva ani în urmă. Totuși, am vrut neapărat să vizitez locul în care o găsisem data trecută și să văd ce a reușit să facă natura cu casa și curtea în anii care s-au scurs de la moartea stăpânei.

Ceea ce am găsit m-a șocat. Locul era de nerecunoscut. Nu mai există nici gardul, nici poarta de fier, nici lavița pe care stătea la sfat cu femeile. Interiorul casei - vandalizat: soba este demolată, hainele sunt împrăștiate pe podea, o pereche de pantofi sunt aruncați la distanță unul de altul iar dulapul a rămas fără oglindă și cu ușile deschise. În tot acest tablou trist, doar podul casei și pereții și-au păstrat frumusețea - picturile, potrivit inscripției lăsate de pictor, datând din 1939.

Deși satul este părăsit, are șase străzi. Ne croim drum printre urzici și măceșe care ne zgârie pielea și reușim să ajungem la un drum asfaltat. Suntem exact în centrul satului, pe strada Ștefan cel Mare. Vegetația și-a făcut loc printre lespezile asfaltului iar lianele au intrat în case, făcându-și loc prin deschizătura ușilor și ferestrelor. Parcurgem tot satul și ajungem la strada Primăverii. Știind că satul este pustiu, am fost surprinși să vedem o siluetă de om la capătul acestei străzi. Ne-am îndreptat spre el.

Este un bărbat care vine aici doar ocazional, în special în sezonul cald. Denis Moroșan are 45 de ani și a cumpărat casa de la un călugăr. „Casa și grădina erau într-o stare deplorabilă, cu doar câteva vergi înfipte în pământ, care înlocuiau poarta. Cei 24 de ari de pământ de pe lângă casă erau acoperiți de vegetație sălbatică iar pentru a readuce gospodăria într-o stare bună am lucrat o toamnă și chiar iarna”.

Acum, grădina lui este plină cu legume. Are și câteva familii de albine, pe care le îngrijește în cea mai mare parte a timpului.

Eram curioși să aflăm de la el dacă în sat mai este cineva. „Nu. V-am auzit vorbind prin sat și am crezut că locatarii casei de la intrare s-au întors. Au fost aici acum trei zile, au cosit iarba și au făcut curățenie în jurul casei. Din câte știu, locuiesc în suburbia Chișinăului, dar nu vor să vândă casa de aici. Au spus că o păstrează pentru situația în care nu vor mai suporta viața în oraș”.

Bărbatul spune că proprietățile sunt foarte ieftine din cauza stării avansate de degradare, dar și pentru că nu mai sunt doritori de a locui în această zonă. În funcție de starea lor, casele s-au vândut și cu câteva sute de euro. „În oraș, casele sunt scumpe și nu ne permitem să cumpărăm una. De aceea am achiziționat această căsuță aici”.

Denis locuiește în orașul Cupcini, aflat la 20 de kilometri distanță, iar casa din sat o folosește pentru a sta în liniște. Familia lui, inclusiv soția și cei șase copii cu vârste de 5, 7, 8, 12, 15 și 17 ani, vine aici doar în perioada vacanțelor școlare. Deși satul pare pustiu și inaccesibil, Denis își petrece aici destul de mult timp pe durata verii, venind de două-trei ori pe săptămână și rămânând peste noapte. În timpul iernii, chiar dacă drumul este adesea întroienit, el se descurcă singur cu lopata.

„Primăria nu are niciun interes să vină să curețe drumul pentru un singur om. Cu o lună în urmă, am cosit toată iarba și am curățat drumul de lăstari sălbatici. Altfel, nici nu ați fi putut intra pe acest drum ca să ajungeți la mine. Fiecare vrea să trăiască înconjurat de oameni și să beneficieze de servicii sociale. Însă, aici, dacă mi se întâmplă ceva, cine va veni să mă găsească? Serviciul 112 poate interveni doar pe vreme bună. Iarna însă, drumul este inaccesibil”.

Primarul comunei Frasin, Anatolie Bojenco, spune că, în trecut, când încă mai erau câțiva locuitori în sat, se făceau lucrări de întreținere, dar cum iernile au fost blânde în ultimii ani, nu a fost necesară intervenția autorităților locale. Iar acum, când satul e complet pustiu, necesitatea acestor intervenții a dispărut de la sine.

Denis este constructor de meserie și își împarte timpul între muncă, familie și casa de la Caraiman. Deși satul este în mare parte abandonat, el spune că îi place să se afle aici. Casa și grădina pe care le-a reanimat sunt pentru el un refugiu, departe de agitația orașului.

Fiind singur în sat, Denis recunoaște că se teme să umble pe străzi după căderea nopții de teama animalelor sălbatice care au împânzit zona. Pe ulițele pustii ale satului pot fi zărite căprioare, iepuri, vulpi și chiar bursuci, iar noaptea se aud urlete înfiorătoare.

Bărbatul nu exclude că se va muta cu traiul în Caraiman la bătrânețe. „În oraș este gălăgie, claxoane, țipete... Iar aici e liniște. Aici chiar mă odihnesc și mă relaxez”.

La plecare, Denis ne roagă ca, atunci când ieșim din sat, să tragem de-a lungul drumului o creangă de copac pe care a pus-o acolo în loc de barieră, ca să nu intre străini în sat.

Periodic, Caraiman este vizitat de curioși care vor să vadă cu ochii lor un sat pustiu. Cutreieră casele care au mai rămas în picioare și au ușile larg deschise, pășesc printre lucrurile abandonate, folosite cândva de locatarii acelor case, și își fac poze spectaculoase printre ruine.

Important e să iasă din sat înainte să se înnopteze, ca să nu devină prada animalelor sălbatice și, la plecare, să tragă creanga în mijlocul drumului.