Niciodată, de la ultima conflagrație mondială, războiul nu le-a părut românilor atât de apropiat și iminentca în noaptea în care Rusia și-a agresat vecinul ucrainean. Nopți nedormite în jurul unui singur subiect - ce facem după ce atacă rușii? Apoi lucrurile au început să se nuanțeze. Un an mai târziu, DW a cerut părerea unor experți despre cum a schimbat acest război România.

Letargii și tăceri guvernamentale

Strategic, situația generată de războiul din Ucraina a atras mai multe riscuri și amenințări pe un spectru foarte larg - de la crize militare în proximitatea litoralului românesc, a graniței comune cu Ucraina, până la riscuri hibride sau economice.

„Instituțiile militare și de forță au reacționat bine. Foarte bine ar fi fost dacă ar fi avut și o strategie de comunicare publică”, este de părere Claudiu Degeratu, profesor de securitate internațională la Facultatea de Istorie a Universității București, care, într-o discuție cu Deutsche Welle, a remarcat că România a început să plaseze într-un plan mai relevant securitatea și apărarea. Bugetul apărării a crescut, au fost impulsionate programele de modernizare a armatei, dar lipsesc încă semnele unei creșteri a capacității industriei locale de apărare, în condițiile în care alții încearcă să se revitalizeze cum este cazul Poloniei, care face eforturi pentru a fi parte din diverse programe de înzestrare militară. „Ministrul român al Economiei Florin Spătaru este încă așteptat cu un angajament asumat pentru luna decembrie a anului trecut: strategia pentru industria de apărare. Nu se fac investiții naționale, Guvernul așteaptă investitori străini, cu tehnologie nouă, cu specialiști și cu contracte de vânzări. Preferăm să cumpărăm de la raft în loc de a aduce o parte din producție în România și, odată cu aceasta, locuri de muncă iar o parte din costuri să se întoarcă în țară”, punctează Degeratu. Asta pe lângă deficitul în privința logisticii civil-militare: lipsesc pe mai departe autostrăzile iar facilitățile feroviare se reabilitează greu.

Perspectiva evoluției negative a securității din proximitatea României se va prelungi, așa că ar fi fost deja necesare progrese legate de pregătirea rezerviștilor și de impulsionarea serviciului militar voluntar, deoarece, susține sociologul Degeratu, „cariera militară nu mai e așa de atractivă”.

O vecinătate imediată incendiară

Diplomația românească a trebuit să treacă cu bineun test de stres: a fost obligată să reîncălzească rapid relațiile cu Ucraina, după zeci de ani în care acestea au fost reci.

În plus, mai adaugă Degeratu, România a ratat din nou să dezvolte cooperarea cu Bulgaria și Turcia pentru securitatea Mării Negre.

În zona strategică a României se plasează și situația Republicii Moldova. Este, amintește analistul de politică externă Raluca Răducanu, cel mai vulnerabil stat din vecinătatea estică a NATO și a UE, „atât în fața unui încă improbabil conflict deschis cu Rusia, cât și în războiul hibrid, al cărui victimă deja este. Chiar dacă președinta Maia Sandu a înțeles crizele multiple cu care se confruntă Republica Moldova și încearcă să le transforme în oportunități, efectele a 30 de ani de politică ambivalentă, și cu Rusia, și cu Vestul, nu pot fi eliminate în câteva luni. Securitatea Republicii Moldova depinde de victoria Ucrainei. Fragilizat și fără umbrela NATO, Chișinăul nu are foarte multe posibilități de apărare”.

Investitori și consumatori anxioși

Economic, „marele avantaj, chiar salvator, al României a constat în dependența extrem de redusă de Rusia”, constată jurnalistul economic Stelian Muscalu. La fel, expunerile bancare în relația cu Moscova sunt limitate, pentru că băncile din România nu au participații directe de capital rusesc iar aici contează mult faptul că BNR a refuzat să permită, în urmă cu zece ani, ca Volksbank să fie preluată în România de rușii de la Sberbank.

Indicatorii macroeconomici nu au suferit mutații semnificative. Au crescut, în schimb, spaimele românilor iar acestea au omorât speranța unei reveniri rapide a economiei interne după criza Covid. „Creșterea accelerată a inflației din cauza prețurilor energetice, dar și a unui management economic intern prost au dus la o erodare a veniturilor populației de rând și implicit la o scădere accentuată a nivelului de trai și au strans robinetul consumului. Cea mai mare pierdere este erodarea încrederii investitorilor”, a apreciat analistul economic, într-o discuție cu DW.

Un alt minus imediat este de fapt un plus ratat, consideră Muscalu: șansa uriașă pentru Portul Constanța, unde politicianul român a dovedit „o lipsă de carte, viziune și perspectivă”.

Drumul cerealelor

DW a consultat reprezentanții unora dintre operatorii de la Constanța iar aceștia subliniază că portul a fost cel mai important jucător pentru exportul cerealelor ucrainene și continuă să fie, chiar după redeschiderea Odesei. Asta pentru că este cel mai mare port de cereale din UE și geografic cel mai bine poziționat. În plus, la Istanbul, navele încărcate în Ucraina pierd până la 50 de zile din cauză că rușii obstrucționează controalele impuse transporturilor plecate din Odesa. Dacă marfa ucraineană a trecut însă prin apele românești, nu mai este supusă controlului.

Până la urmă, România a câștigat prin tradingul operat de firme românești, de la poarta fermei din Ucraina până în portul Constanța, și din heirupul cu care a fost scos din paragină portul, blocat de 30 de ani. Investițiile făcute acolo (peste 50 de milioane de euro, conform jurnaliștilor de la Economedia) vor aduce bani în viitor.

Fermierii ucraineni și-ar fi vândut marfa, e adevărat, cu orice preț. Doar că, la final, ei au avut cel mai puțin de câștigat. Profitul s-a dus la ceilalți actori de pe lanțul logistic, inclusiv la statul ucrainean care, în loc să susțină propriii fermieri cu prețuri preferențiale, și-a închiriat porturile și barjele la licitație.

Nici fermierii românii nu au pierdut, așa cum se plâng. Aceștia doar câștigaseră prea mult în primăvară, când izbucnirea războiului a dus la explozia prețurilor, susțin specialiștii din piață. Atunci a fost excepția, momentul de derută. Prețul cerealelor a revenit la valori de echilibru, după ce explodase inițial mai degrabă emoțional, la începutul războiului.

Dacă astăzi ar izbucni iarăși războiul, branșa ar ști cum să se organizeze, punctează reprezentanții operatorilor portuari consultați de DW. Tot aceștia dezmint faptul că sunt dezavantajați producătorii români: „Când începe recolta, românii au prioritate. Nu din motiv de patriotism, ci de business: orice operator portuar favorizează lanțul logistic cel mai scurt, care face multe rotații - din câmp, de la combină, în port. Așa s-a și întâmplat. Deci e fals că le-au luat ucrainenii spațiul. Au avut suficient capital ca să rămână cu marfa pe stoc. acum o vor scoate la prețurile de pe piață, pentru că au nevoie să elibereze spații pentru recolta următoare”.

În orice caz, prețul final nu este determinat nici de fermieri, nici de transportatori sau de serviciile vamale, ci de bursa Matif de la Paris. „Noi nu contăm la stabilirea prețurilor. Volumele pe care le tranzacționează sunt atât de mari, încât influența noastră nu există. Rusia, în schimb, influențează prețul grâului. Au cantități imense și vin după un an record. Producția României este în marja lor de eroare: ei spun că pot face 90 sau 110 de milioane de tone anul acesta, România face 13-14 milioane”.