1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un german pentru Timișoara

Lavinia Pitu
28 noiembrie 2019

Un mare oraș din România ar putea avea un primar de cetățenie germană. Dominic Samuel Fritz e originar din zona Pădurii Negre, a locuit la Berlin și candidează pentru postul de primar al Timișoarei.

Dominic Samuel Fritz
Imagine: Cristian Tzecu

În sufrageria aproape goală, cu podele din lemn și ferestre mari, tipice clădirilor vechi din Berlin, au mai rămas doar câteva cutii. Cele mai multe sunt deja pe drum, într-un transporter. Cu o urmă de nostalgie, Dominic Samuel Fritz îmi arată priveliștea de la etajul întâi al imobilului, în care mai locuiește timp de o noapte: ”O să-mi fie dor de acest balcon!” Berlineză prin alegere, îi înțeleg perfect strângerea de inimă. Dar entuziasmul îi revine imediat ce începe să-mi povestească despre planurile sale: bărbatul de 36 de ani vrea să devină primar al Timișoarei, un oraș pe care ”il iubește atât de mult”.

În România, cetățenii UE au dreptul, din 2015, de a candida la alegerile locale chiar și pentru funcția de primar. În dimineața următoare e ziua ce a mare. Dominic pleacă din Berlin pe timp nelimitat. Își părăsește cu această ocazie și job-ul de șef de birou al fostului președinte al Germaniei, Horst Köhler. Serios? - mă întreb, născută fiind în Timișoara -  oare eu aș fi făcut așa ceva?

1.200 de kilometri până la cel mai vestic mare oraș al României, aflat la granița cu Ungaria și Serbia. Zbor direct de la Berlin nu mai există. Dominic ia avionul la Budapesta, de această dată, și mai departe un autobuz, până la Timișoara. Nu sunt decât vreo 3 ore din capitala Ungariei, pe autostradă. Drumul îl știe deja pe de rost, pentru că, deși acum se mută de tot, are o relație strânsă cu Timișoara de 16 ani. Numai că de data aceasta, biletul e one-way.

Portret: Dominic Fritz, un german pentru Timișoara

06:16

This browser does not support the video element.

#dominicprimar

”După 10 ani dedicați cooperării internaționale, diplomației și administrației publice, vreau să-mi pun în practică pasiunea mea pentru politici publice într-un context concret și local. În locul în care îmi este inima, un loc care a devenit acasă: Timișoara. Ca primar al Timișoarei”. Asta scrie Fritz pe noul lui site, al cărui url este ”dominicprimar”. Același hashtag (#dominicprimar) circulă deja pe toate platformele sociale. De cele mai multe ori, urmat de like-uri și inimioare.

Dominic este deja cunoscut în societatea civilă românească. A participat la protestele anticorupție din Timișoara și București, a demarat diverse proiecte sociale și culturale și a devenit, peste noapte, ”fără să-și dea seama”, politician. În vara lui 2019, Uniunea Salvați România (USR) l-a ales candidat pentru funcția de primar al Timișoarei. Alegerile locale vor avea loc în iunie 2020.

"Pericol" pentru contracandidatul său

Popularitatea lui Dominic a crescut rapid pe social media. Cu siguranță și pentru că dintr-o dată, un străin își suflecă mânecile și are de gând să rezolve problemele orașului.

Dar și pentru că nu are aerul unui politician obișnuit. ”Hei, Dominic, hai să stăm o dată la taclale!”, strigă un bărbat de la o terasă șic din Piața Unirii, unde realizăm interviul. Și pe internet, cei mai mulți îl tutuie și se amuză la ideile sale inedite din cadrul campaniei electorale. Cea mai nouă găselniță: pentru 1 Decembrie, Ziua Națională a României, a apelat la timișoreni să invite la cină oameni necunoscuți din oraș. 101 de familii vor găti pentru alții, demonstrând în acest fel că au încredere în concetățenii lor. ”Al 101-lea voi fi chiar eu”, spune Dominic zâmbind.

Dominic Samuel Fritz are însă și o viziune concretă pentru Timișoara: vrea să  modernizeze transportul în comun, să-i redea fiecărui cartier caracterul (se simte aici că a locuit la Berlin atâta timp, unde fiecare cartier, ”Kiez”, are amprenta proprie), să întărească rolul Timișoarei ca centru economic, tehnologic și cultural, să digitalizeze administrația.

Situație destul de ”periculoasă” pentru contracandidatul său, liberalul Nicolae Robu, care e la al doilea mandat de primar. Fostul rector al Universității Politehnice din Timișoara (UPT) a tot fost criticat în ultimul timp din cauza anumitor decizii administrative. În 2021, Timișoara va fi Capitala Culturală Europeană. Mulți cetățeni și-ar fi dorit o pregătire mai consistentă pentru acest eveniment, care va plasa orașul în lumina reflectoarelor Europei pentru un an întreg. ”Administrația locală se comportă momentan ca o frână pentru fantastica putere inovatoare, pentru creativitatea acestui oraș”, spune Fritz. ”Pe mine mă interesează să dau avânt potențialului incredibil al Timișoarei”.

Candidatul USR Dominic Samuel Fritz în dialog cu timișorenii.Imagine: Dominic Samuel Fritz

Fritz vrea să schimbe până și mentalitatea românilor

Îl întreb pe Dominic ce îl enervează la România. Râde și răspunde imediat: ”Lipsa de punctualitate”. ”Dar ce mă enervează și mai mult este că e contagioasă”, adaugă tânărul candidat.

De fapt, germanul are de gând să lucreze și la mentalitatea românilor. Mult succes!, îmi spun în gând. ”Există în România un fel de expresie. O chestie destul de absurdă, un fel de resemnare: o întrebare și apoi direct un răspuns, pe care ți-l dai în aceeași propoziție: ’Ce să faci? N-ai ce să faci’. Am preluat această expresie în clipul meu de campanie, schimbând răspunsul: ’Ce să faci? Ai ce să faci!'”

Videoclipul a atras rapid peste 200.000 vizualizări pe Facebook. Ceea ce reprezintă aproximativ două treimi din populația Timișoarei. Dacă rezultatele la alegerile locale vor arăta asemănător, Dominic poate să-și ia adio definitiv de la șarmantul său balcon al clădirii vechi, din Berlin. În schimb, primăria Timișoarei se va bucura de o adiere proaspătă.